Deputatul PSD, Tamara Ciofu a iniţiat luni, 3 martie, o interpelare către Ministerul Educaţiei prin care a solicitat corectarea modului în care se face finanţarea Liceului de artă ”Ștefan Luchian” din Botoşani, în ceea ce priveşte costul standard per elev pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, […]
Etichetă: tamara ciofu
Tamara Ciofu vrea scutiri de impozite pentru familiile copiilor cu handicap
Deputatul Tamara Ciofu vrea introducerea, prin lege, de scutiri pentru familiile copiilor cu handicap. Ea susţine că a întocmit un proiect de lege privind scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru familiile care au în întreţinere copii cu dizabilităţi, fie locomotorii, fie psihice sau de altă natură. „Această iniţiativă a venit după o discuţie […]
Tamara Ciofu a prezentat acțiunile Comisiei pentru Drepturile Omului la un seminar al Uniunii Interparlamentare
Deputatul PSD Tamara Ciofu a prezentat la începutul acestei săptămâni la un seminar regional-Europa Centrală și de Est organizat de Uniunea Interparlamentară demersurile realizate de Comisia pentru drepturile omului privind apărarea libertăților fundamentale ale omului la nivel naţional. “Consider că este necesară eficientizarea mijloacelor de protecție a drepturilor omului în cazul încălcării acestora de către […]
Senatul a adoptat două propuneri legislative ale deputaţilor din Botoşani
Senatul a adoptat, marţi, 18 februarie, două propuneri legislative ale unor deputaţi de Botoşani. Este vorba de iniţiativa deputaților PSD Tamara Ciofu și Andrei Dolineaschi privind exercitarea profesiei de bonă în România și introducerea unui termen clar pentru începerea plăților indemnizațiilor de creștere a copilului. Legea bonelor a fost adoptată de plenul Senatului cu 89 voturi […]
Deputatul Tamara Ciofu solicită Ministerului Sănătății preluarea secției de urgențe de la Pediatrie
Deputatul PSD, Tamara Ciofu a inițiat luni, 10 februarie, o interpelare către Ministerul Sănătății prin care a solicitat preluarea compartimentului de primiri urgențe a secției de pediatrie din cadrul Spitalului Județean Mavromati din municipiul Botoșani. „Am solicitat un termen pentru implementarea deciziei luate de către secretarul Raed Arafat și anunțată de acesta în cadrul vizitei […]
Părinţii şi cadrele didactice s-au plâns deputatului Ciofu de manualele alternative
Deputatul PSD, Tamara Ciofu, a cerut ministrului Educaţiei să reglementeze situaţia manualelor şcolare alternative care, spune ea, crează confuzii la nivelul elevilor şi profesorilor. Interpelarea a fost făcută după ce mai mulţi părinţi, dar şi cadre didactice botoşănene au semnalat faptul că există diferenţe majore între manualele alternative de pe piaţă, diferenţe care se reflectă […]
Termen fix pentru începerea plăţilor indemnizaţiilor de creştere a copilului, potrivit unei iniţiative legislative
Mai multi parlamentari, printre care si deputatul Tamara Ciofu, au promovat o initiativa legislativa potrivit careia mamicile ar putea intra mai repede in posesia indemnizatiei de crestere a copilului. Propunere legislativa vizeaza introducerea unui termen clar pentru inceperea platilor indemnizatiilor de crestere a copilului. Practic, termenul fixat pentru primirea indemnizatiilor va fi de 60 de […]
CPU de la Spitalul de Copii nu a primit finanţare de la Ministerul Sănătăţii, deşi au existat promisiuni pentru luna ianuarie
Compartimentul de Primire Urgente a Sectiei de Pediatrie nu a primit inca finantare de la Ministerul Sanatatii, desi au existat promisiuni ca acest lucru se va intampla in luna ianuarie. Daca nu se va face acest transfer cat mai repede, unitatea spitaliceasca va intampina probleme financiare, a declarat deputatul Tamara Ciofu. Acesta sustine ca CPU […]
Tamara Ciofu vrea substaţii SMURD la centrele de permanenţă
Deputatul Tamara Ciofu sustine necesitatea dotarii centrelor de permanenta din judetul Botosani cu substatii SMURD, acolo unde este posibil. Aceasta a declarat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca va veni cu o interpelare in plenul Parlamentului si cu un proiect legislativ privind dotarea acestor centre cu substatii SMURD, pentru ca medicii de familie sa aiba posibilitatea […]
“Mai aproape de Eminescu”, proiect iniţiat de deputatul Tamara Ciofu
La Biblioteca Judeteana „Mihai Eminescu” Botosani, sarbatorirea marelui poet Mihai Eminescu a debutat, luni, 13 ianuarie 2014, cu un recital de cantece si poezii sustinut de elevii Scolii Generale Nr. 2 si ai Scolii Generale Nr. 3 Botosani, sub indrumarea directorului Maria Stefancu si al profesorului de limba romana Mihaela Zaharia. Evenimentul a fost initiat […]
Deputatul PSD Tamara Ciofu a continuat acțiunile sociale de sărbători
Deputatul Tamara Ciofu, împreună cu primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc și colegii din PSD și TSD a continuat la sfârșitul săptămânii trecute acțiunile sociale prin care a oferit pachete cu alimente și rechizite școlare copiilor din localitățiile colegiului său. Vicepreședintele PSD Botoșani a vizitat școlile și căminele culturale din Gorbănești, Bălușeni și Răchiți pentru a […]
Deputatul PSD Tamara Ciofu a donat pachete cu alimente pentru grădinițele din colegiul său
Deputatul Tamara Ciofu împreună cu primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc au donat, joi, pachete cu alimente pentru copii care sunt înscriși la grădinița din cartierul Tulbureni. De asemenea, vicepreședintele PSD Botoșani alături de mai mulți consilieri locali din Stăuceni au vizitat toate grădinițele din comună pentru a le dona copiilor de aici pachete cu dulciuri […]
Tamara Ciofu cere Ministerului Sănătăţii să rezolve problema pensionarilor umiliţi pentru obţinerea reţetelor compensate
Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus luni, 16 decembrie, o interpelare prin care solicită Ministerului Sănătății modificarea contractului cadru între CNAS şi medici, astfel încât pensionarii din toată ţara să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la sucursalele ANAF pentru a obţine adeverințe pentru eliberarea reţetelor compensate şi gratuite. “În prezent, reprezentanţii Caselor de […]
Deputatul Tamara Ciofu propune promovarea educației pentru apărarea şi aplicarea drepturilor omului
Deputatul PSD Tamara Ciofu, a participat marți, 10 decembrie a.c. la Simpozionul internaţional, “20 de ani de muncă pentru Drepturile Voastre”, organizat de Comisia pentru drepturile omului de la Camera Deputaților cu ocazia Zilei internaţionale a drepturilor omului. Vicepreședintele PSD Botoșani a arătat că drepturile omului nu trebuie să rămână în stadiul de simple deziderate, […]
Armata americană vrea să construiască mai multe unităţi medico-sociale în Botoşani
Deputatul PSD Tamara Ciofu anunta ca in judetul Botosani vor fi infiintate cinci unitati medico-sociale, doua dintre acestea urmand sa functioneze in municipiul Botosani. In aceste unitati, care vor avea 25 de paturi, vor fi tratati bolnavii cronici. Deputatul PSD a declarat ca unitatile medico-sociale vor functiona fie in scoli parasite, fie in sedii CAP […]
Deputatul Ciofu se ia de panourile electorale puse în judeţ de liderul PNL
Inca un social democrat botosanean acuza faptul ca presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, a inceput deja campania electorala si ca nu respecta legea. Acuzele au venit de aceasta data din partea deputatului Tamara Ciofu, care si-a exprimat nemultumirea ca liderul PNL Botosani a pus in judet mai multe panouri publicitare cu realizarile sale fara sa […]
Tamara Ciofu solicită modificarea Legii Dialogului Social
Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus, marți, 12 noiembrie o interpelare prin care solicită ministrului delegat pentru Dialog Social modificarea Legii Dialogului Social astfel încât un sindicat să fie reprezentat de angajați din unități diferite care aparțin aceluiași sector de activitate, iar reprezentanții acestora să participe la toate ședințele organelor de conducere. “Consider că forma […]
Tamara Ciofu solicita Ministerului Mediului ca toate localitatile din judet sa fie racordate la reteaua de apa potabila
Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus luni, 11 noiembrie o interpelare la Ministerul Mediului prin care solicită realizarea rețelelor locale pentru aducțiunea de alimentare cu apă și racordarea la sistemul de apă potabilă pentru toate localitățile din județul Botoșani. “Am solicitat Ministerului Mediului să facă demersurile necesare pentru a include zona Botoșani în programarea pentru […]
Deputatul Ciofu vrea tribunale specializate pentru minori în toate județele țării
Deputatul PSD Tamara Ciofu a întreprins o vizită la două penitenciare pentru minori și tineret de la Craiova și de la Buziaș, în perioada 23-34 octombrie cu scopul de a se informa asupra nevoilor din sistem și pentru a se consulta cu personalul specializat asupra soluțiilor la problemele cu care se confruntă persoanele aflate în […]