Primăria Botoşani va prelua, începând de anul viitor, plăţile comune la încălzire, după ce preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, a spus, vineri, la Botoşani, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, că acest lucru este legal. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că urmează să vină […]
Etichetă: subventie
Sute de fermieri scapă de plata a milioane de lei
Sute de fermieri din judeţul Botoşani scăpa de returnarea unor subvenţii de ordinul milioanelor de lei. Returnarea subvenţiilor a fost decisă de o hotărâre a Camerei de Conturi Botoşani, care a stabilit că în ultimii ani, mai mulţi fermierii au primit subvenţii, deşi înregistrau datorii la bugetul statului. Auditorii au dispus ca Agenţia de Plăţi […]
Primăria a tăiat din subvenţiile acordate la termoficare şi transport local
Nu mai puţin de 11,6 milioane lei au fost alocaţi şi anul acesta din bugetul local pentru subvenţii. Potrivit bugetului local al municipiului, 8,5 milioane lei au fost direcţionaţi la capitolul subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif pentru energia termică livrată populaţiei, în timp ce pentru subvenţia la transportul local de călători cu […]
Deputatul Şoptică: Subvenţia la motorină pentru fermieri va fi acordată mai devreme
Statul va subvenţiona, şi în 2014, motorina utilizată în agricultură, ira banii vor ajunge la fermieri la timp, a declarat, luni, deputatul Costel Şoptică. Parlamentarul PNL, care este secretar al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, susţine că, spre deosebire de anul 2013, subvenţia de anul viitor va fi decontată în trimestrele I, II şi […]
Motorină subvenţionată pentru lucrările agricole şi în acest an
Începând cu această toamnă motorina utilizată pentru lucrările agricole va fi din nou subvenţionată. Conform unei hotărâri de Guvern aprobată pe 9 octombrie, susţinerea accizei va fi de 1,399lei/litru de motorină, cu o creştere de 16% faţă de subvenţia acordată anterior. Prin respectivul act normativ, executivul premierului Ponta reia procedura de rambursare a sumelor reprezentând […]
Subvenţie uriaşă încasată de o firmă privată pentru transportul botoşănenilor pe cale ferată
Societatea braşoveană Regiotrans, ce are rute şi în judeţul Botoşani a încasat o sumă uriaşă de la bugetul statului pentru transportul călătorilor. Societatea Regiotrans SRL din Braşov efectuează curse pe rutele Dorohoi- Botoşani şi Botoşani-Iaşi. Până la jumătatea acestui an a mai efectuat două curse pe rutele Iaşi-Botoşani şi Botoşani-Dorohoi, dar le-a abandonat. Societatea a […]
Om de afaceri acuzat că a ţepuit UE
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, săptămâna trecută, trimiterea în judecată a unui botoşănean bănuit că ar fi prejudiciat bugetul Comunităţii Europene şi bugetul de stat cu peste 100.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, Marcel B., în calitate de fost administrator al societăţii Crist Agro Trade SRL Botoşani, ar fi […]
Sancţiune uriaşă pentru firma primarului Portariuc
Firma patronată de primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portriuc, a primit o lovitură grea de la APIA. Societatea Multiagra a fost penalizată cu o sumă imensă după ce a solicitat subvenţie pentru culturi ecologice şi nu ar fi îndeplinit condiţiile legale. Gheorghe Portariuc a acţionat statul român în instanţă şi cere despăgubiri
APIA primeşte cererile de subvenţii de la crescătorii de ovine şi caprine
In perioada 5-30 aprilie, crescatorii de ovine-caprine sunt programati sa depuna cererile de plata pentru prima pe cap de animal. Precizam ca pana la aceasta data s-au depus un numar foarte mic de cereri . Pentru a evita aglomeratia din ultimele zile a perioadei de depunere, facem apel la crescatorii de ovine/caprine din judetul Botosani, […]
Peste 10.000 de fermieri au depus cereri la APIA pentru subvenţii
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura ( APIA ), Centrul judetean BOTOSANI, informeaza ca in perioada 1 martie – 25 martie 2013, in cadrul Campaniei de depunere a cererilor pe unitatea de suprafata SAPS 2013, fermierii botosaneni au depus 10334 de cereri pentru o suprafata totala de 32.471 hectare,ceea ce reprezinta 66 % fata […]
Municipalitatea subvenţionează transportul elevilor pe maxi-taxi. Vezi traseele!
Primăria subvenţionează transportul elevilor pe mijloacele de maxi-taxi, pe traseele 5 şi 4. Astfel, cel mai probabil de luna viitoare, aproximativ 500 de elevi care locuiesc în cartierele Tulbureni şi ANL Cişmea vor putea circula gratuit cu maxi-taxi. Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus spre aprobare în şedinţa de Consiliu Local din […]
Administratorul şi contabila unei societăţi, anchetaţi după ce au obţinut ilegal motorină subvenţionată
La propunerea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale faţă de Dănuţ A., de 40 ani, din comuna Păltiniş, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv Angelica G., de 44 ani, din orașul Darabani, pentru săvârşirea […]
Municipalitatea subvenționează transportul elevilor pe maxi-taxi. Vezi detalii!
Primăria Botoșani va subvenționa anul acesta transportul elevilor în regim de maxi taxi. Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, vor beneficia de această măsură elevii care locuiesc în zonele limitrofe ale municipiului, respectiv Tulbureni, Cornișa, ANL Bucovina. Aproximativ 480 de elevi vor putea circula gratuit pe maxi -taxi, însă cu o condiție, să renunțe la abonamentul de pe […]
Primăria va subvenţiona transportul elevilor pe maxi-taxi de anul viitor
Primăria ia în calcul subvenţionarea biletelor pe maxi taxi, începând de anul viitor. Măsura va fi aplicată într-o primă etapă doar în cazul elevilor şi ulterior pentru pensionari, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei. Subvenţia va fi acordată societăţii Microbuzul pentru elevii care circulă în cartierele Tulbureni şi Cişmea. „Nu ne-am gândit la o subvenţie, însă, […]
Fermierii pot depune cereri la APIA pentru ajutorul acordat pentru produsele ecologice
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura ( APIA) informeaza beneficiarii ca, pana la data de 15 octombrie 2012 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica. Potrivit HG nr. 759 / 2010 cu modificarile si completarile ulterioare, ajutorul specific se acorda […]
S-a decis: Primăria nu dă subvenţie la Microbuzul!
Municipalitatea nu va subvenţiona transportul local pe maxi taxi, pe traseele Tulbureni şi Cişmea. Decizia a fost luată de Executivul Primăriei Botoşani, care susţine că nu se impune ca o firmă privată să primească bani de la bugetul local. Solicitarea privind acordarea unei subvenţii pentru societatea Microbuzul a fost făcută la începutul acestui an, existând […]
Vezi ce trebuie să ştie crescătorii de oi şi capre pentru a primi subvenţie!
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura informeaza ca in perioada 9 aprilie – 18 mai 2012, crescatorii de ovine / caprine din judetul Botosani pot solicita Plata Nationala Directa Complementara pentru sectorul zootehnic. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, solicitantul trebuie sa se prezinte la centrul local / judetean […]
Peste 11.000 de femieri au cerut subvenţii pentru teren
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA)- Centrul Judetean Botosani informeaza ca in perioada 1- 16 martie, fermierii botosaneni au depus in cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafata SAPS 2012 un numar de 11.342 cereri de plata pentru o suprafata de 20.000 hectare, reprezentand un procent de 55 % fata […]
PSD Botoşani: Conducerea PDL a Modern Calor ar trebui să nu mai dezinformeze populaţia
Organizaţia judeţeană a PSD Botoşani a trimis un comunicat de presă prin care arată punctul de vedere cu privire la interventia consilierilor municipali ai PSD, in privinta managementului Modern Calor. Consilierii PSD au solicitat reducerea subventiei in conditiile ramanerii pretului neschimbat pentru populatie, necesitatea interventiei asupra cheltuililor neproductive de miliarde cit si a salariilor uriase ale conducerii de […]