…
Etichetă: studenti
Doina Federovici: „Deși mai e mult de făcut, studenții au obținut de la actualul guvern cel mai mult de la Revoluție încoace
Cu ocazia deschiderii anului universitar, președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a declarat că actualul guvern PSD+ALDE a manifestat cel mai mare interes pentru rezolvarea problemelor din mediul universitar. În acest sens, reprezentanta social-democraților a amintit majorările substanțiale de burse, precum și creșterile de salarii pentru profesori. „Suntem încă departe de ceea ce ar trebui să […]
Studenţi botoşăneni ridicaţi de pe băncile facultăţii cu mascaţii
Mai mulţi studenţi botoşăneni au fost ridicaţi în cursul acestei săptămâni cu mascaţii de pe băncile facultăţii pentru a fi audiaţi în cadrul unui dosar de corupţie. Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Iaşi descinderile procurorilor au avut la UMF Iaşi de unde au fost ridicaţi 20 de studenţi, surse din cadrul anchetei menţionând că […]
Tineri care ne fac cinste. Abandonați de părinți, cinci tineri au ajuns studenți la universități de prestigiu
Cinci tineri aflați în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au făcut performanță în ciuda faptului că au fost abandonați de părinți și au trăit printre străini. Nu și-au permis să facă meditații, dar au avut voință și au demonstrat că pot să-și facă singuri un viitor în viață. Patru dintre cei […]
Petrecere de absolvire scăldată cu sânge de un grup de studenţi ce s-au luat la bătaie cu un grup de localnici dintr-un sat botoşănean
Petrecere de absolvire scăldată cu sânge pentru un grup de studenţi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iaşi. Alexandru Alexandrescu, un tânăr absolvent din comuna Havârna, şi-a invitat mai mulţi colegi la părinţii săi care deţin un iaz în satul Tătărăşeni. Acolo avea să aibă loc […]
Selecţie pentru studenţii care vor să muncească în Germania
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţa organizarea selecţiei pentru studentii si masteranzii care doresc sa desfasoare o activitate lucrativa pe teritoriul Germaniei pe perioada vacantei de vara (minim 2 luni). Condiţii de participare: varsta cuprinsa intre 18 – 35 ani; studenti si masteranzi la o facultate de stat sau particulara, acreditata conform legii, la […]
Sute de studenţi botoşăneni protestează la Iaşi
Sute de studenţi din Botoşani ce sunt înscrişi la cursurile Universităţii Alexandru Ioan Cuza au început un protest alături de ceilalţi colegi. Studenţii au intrat în grevă japoneză de miercuri dimineaţă şi spun că acelaşi lucru îl vor face şi joi, iar dacă nu vor fi luaţi în considerare, vor radicaliza protestele. Tinerii cer eliminarea […]
Studenţi condamnaţi pentru consum şi trafic de droguri
Patru studenţi au fost condamnaţi, miercuri, de judecătorii Tribunalului Botoşani pentru deţinere, consum şi trafic de droguri. Cei patru făceau parte dintr-o reţea de 22 de persoane anihilată de procurorii DIICOT în primăvara anului 2012. Cei patru tineri, din judeţele Suceava, Valsui şi Iaşi au vârste cuprinse între 24 şi 30 de ani se alătură […]
Vezi ce chirii trebuie să plătească studenţii botoşăneni în centrele universitare!
Studenţii care au reuşit la facultăţi din alte oraşe şi vor să se cazeze în privat vor trebui să scoată bani serioşi din buzunare pentru cazare. Chiriile locuinţelor din centrele universitare încep să urce în această perioadă pe fondul unei cereri în creştere. Cea mai utilizată destinaţie pentru studenţi este Iaşi, iar chiriile încep de […]
A fost prelungită perioada de selecţie a studenţilor care vor să lucreze în Germania
Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti anunta prelungirea perioadei de selectie pentru studentii si masteranzii care doresc sa desfasoare o activitate lucrativa pe teritoriul Germaniei pe perioada vacantei de vara (minim 2 luni). Initial perioada de slectie a studentilor si masteranzilor care doresc sa desfasoare o activitate lucrativa pe teritoriul Germaniei pe perioada […]
Selecţie pentru studenţii care vor să lucreze în Germania!
In perioada 7-24 ianuarie 2013, Agenţia de Ocuparea aForţei de Muncă Bucuresti va organiza selectia pentru studentii vorbitori de limba germana, care doresc sa lucreze in Germania pe perioada vacantei de vara. Pe site-ul AMOFM sunt postate informatii referitoare la aceasta actiune, precum si formularele care trebuie completate in mod obligatoriu de catre persoanele interesate […]
80% dintre candidaţii înscrişi la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava s-au înmatriculat
În cadrul sesiunii de vară a admiterii la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) la programele de studii de licenţă învăţământ de zi, pe cele 1030 de locuri fără taxă, la care instituţia suceveană a organizat admitere, s-au înscris 1909 candidaţi, care au optat pentru unul sau mai multe dintre cele 47 de programe […]
Studenţi din Iaşi în practică la Modern Calor
Un grup de 12 studenţi de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi au început marţi programul de practică tehnologică la societatea Modern Calor. Cei mai mulţi, respectiv zece dintre ei, sunt studenţi ai Facultăţii de Mecanică, specializarea Sisteme şi echipamente termice. Ei au venit la Modern Calor după ce, în prealabil, între societate şi universitate […]
Studenţi suceveni în vizită la Modern Calor
Un grup de 21 de studenţi din anii ai Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, specializarea – energetică şi sisteme electrice, au vizitat miercuri incinta unităţii de producţie a societăţii de termoficare a municipiului Botoşani. Ei au fost însoţiţi de către profesorul Radu Pentiuc. Studenţii, aflaţi în perioada de pregătire pentru practica universitară, au vizitat turbinele […]