Cel de-al doilea Computer Tomograf a ajuns la Spitalul Județean ”Mavromati”. Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că urmează amenajarea spațiului unde va fi pus aparatul, după care va fi pus în funcțiune. CT-ul a fost achiziționat printr-un program de către Ministerul Sănătății. ”Componentele celui de-al doilea Computer Tomograf au […]
Etichetă: Spitalul Judetean
FOTO Campanie inedită la Spitalul Judeţean! Medici şi asistenţi s-au mobilizat pentru a dona sânge pentru pacienţii lor
O campanie inedită a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, acolo unde medici şi asistenţi s-au mobilizat pentru a dona sânge pentru pacienţii lor. Peste 60 de cadre medicale, în majoritate femei, au decis să doneze sânge pentru a salva vieţile unor bolnavi internaţi pe secţiile spitalului. „Speră să fiu un îndemn pentru […]
FOTO O nouă intervenţie a pompierilor, după ce un copac s-a rupt în curtea spitalului
Pompierii botoşăneni au fost chemaţi, sâmbătă dimineaţă, să intervină pentru degajarea unui copac care s-a rupt în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati. Arborele s-a rupt sub greutatea zăpezii, iar căderea sa ar fi putut crea probleme. Până la sosirea pompierilor, perimetrul a fost păzit de poliţiştii locali.
Medic chirurg de la Spitalul Județean: Sunt pacienți care se prezintă târziu la spital. Am avut caz care a murit în lift, am avut caz care a murit pe masa de operație
Mulți dintre pacienți care suferă diverse afecțiuni se prezintă târziu la spital și de multe ori nici nu mai apucă să fie văzuți de medicii specialiști. Au fost cazuri când au murit în lift ori pe masa de operație. Este realitatea cruntă prezentată de un medic chirurg de la Spitalul Județean. Cristian Vicol, șeful Blocului […]
Operații moderne la Spitalul Județean. Pacienții preferă intervenții cu echipamente de ultimă generație
Botoșănenii apelează din ce în ce mai mult intervențiile chirurgicale moderne. Operațiile laparoscopice sunt cele mai întrebate, implicit de botoșănenii plecați în afara țării. Medicul chirurg Cristian Vicol, șeful Blocului Operator, a declarat că la Spitalul Județean au început să vină și adolescenți de 16 ani, cu apendicită, care preferă metoda modernă și mai puțin […]
Deficit de asistenți anesteziști la Blocul Operator al Spitalului Județean. Medic: Noi avem o sală de operație închisă din această cauză
Problema medicilor anesteziști de la Spitalul Județean a fost rezolvată, însă nu și a asistenților anesteziști. Potrivit medicului chirurg Cristian Vicol, șeful Blocului Operator la Spitalul Județean, a declarat că la această dată în Spitalul Județean este un deficit de patru sau cinci asistenți anesteziști și tot atâtea infirmiere. ”Ca să faci o operație îți […]
Peste 40 de medici rezidenți au încheiat contracte cu Spitalul Județean
Un număr de 43 de medici rezidenți au încheiat contracte cu Spitalul Județean ”Mavromati” și sunt în pregătire, a anunțat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Ștefan Bercea. Acesta a declarat că cei mai mulți rezidenți sunt pe Secția ATI, respectiv opt medici. ”Majoritatea acestora sunt în anii intermediari, respectiv anul III, […]
Liste de aștepare la operații, la Spitalul Județean. Medic chirurg: Sunt pacienți care pot fi amânați și de două ori
Liste de așteptare la operații pe Secția Chirurgie a Spitalului Județean ”Mavromati”. Medicul chirurg Cristian Vicol, șeful Blocului Operator, susține că pe Secția de Chirurgie sunt zilnic câte 14 operații în programare, însă doar opt sunt realizate efectiv, restul pacienților rămânând pe liste de așteptare. Prioritate au urgențele, susține medicul chirurg, care a precizat totodată […]
Medic nou la Spitalul Județean ”Mavromati”. Vezi pe ce specialitate!
Colectivul de medici de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani se va mări. Unitatea va avea încă un medic nou. Este vorba de medicul Radu Alexandru Dospinescu, care a promovat concursul pe specialitatea medicină legală la Serviciul Județean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean. În competiție au intrat doi medici, însă Dospinescu a fost admis cu 222,94 […]
Un consilier județean cere reprezentanților Spitalului Județean o situație cu personalul medical încadrat. Vezi motivul!
Un consilier județean cere de la conducerea Spitalului Județean o situație cu personalul medical încadrat. Mirela Saucă susține că sistemul sanitar se confruntă cu o lipsă de personal și că din noiembrie, în urma examenului de rezidențiat , nu mai puțin de 1500 de medici sunt șomeri. ”Suntem conștienți cu toții că sistemul de sănătate […]
Autoritățile județului vor să construiască un ambulatoriu nou la Spitalul Județean. Ce se întâmplă cu clădirea veche
Reprezentanții Consiliului Județean împreună cu parlamentarii botoșăneni fac demersuri la Compania Națională de Investiții pentru ridicarea unui nou Ambulatoriu de specialitate în curtea Spitalului Județean. Acesta va avea cabinete, dar și paturi, întrucât se dorește ca pe viitor doar în ambulatoriu să se facă spitalizările de zi pentru a degreva serviciile spitalicești. Clădirea în care […]
Peste 70% din bugetul Spitalului Județean, cheltuit pe salarii. Vezi veniturile angajaților!
Peste 70% din bugetul Spitalului Județean ”Mavromati” a fost consumat anul trecut pentru plata salariilor. Potrivit unor date prezentate de reprezentanții Spitalului Județean, din cei peste 200 milioane lei cheltuiți, doar 33 milioane lei au fost direcționați către medicamente și materiale sanitare și aproape 146 milioane lei către salarii. Cel mai mare salariu la Spitalul Județean […]
Medic Spitalul Județean: În acest moment există un deficit major de medici în cadrul Secției Oncologie
Spitalul Județean ”Mavromati” se confruntă cu un deficit major de medici pe Secția Oncologie. Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că în prezent activitatea pe secție este asigurată doar de trei medici, față de șase câți ar trebui să fie. Acesta susține că este îngreunată activitatea privind asigurarea actului medical, […]
Îngrijorător: Peste două decese în fiecare zi, la Spitalul Judeţean
Tot mai mulți botoșăneni sunt răpuși de bolile cardiovasculare și tumori. Cadrele medicale susțin că stresul, alimentația nesănătoasă, munca sedentară, cu tot mai puțină mișcare în aer liber, duc la îmbolnăvirea unui număr tot mai mare de persoane. Alți botoșăneni, pentru că nu își efectuează controalele medicale periodice, afla cu întârziere că suferă de afecțiuni cardio-vasculare, […]
FOTO Șeful CJ și managerul Spitalului Județean, alături de premierul Tudose. Cei doi au semnat contractele pentru dotarea cu aparatură a unității spitalicești
Marți, Spitalul Județean Botoșani a fost dotat cu noi echipamente medicale, moderne, de imagistică, destinate asigurării serviciilor medicale la standarde de calitate pentru populație. Costică Macaleți, Președintele Consiliului Județean Botoșani și Corneliu Mihai, managerul Spitalului județean Mavromati, au fost prezenți la sediul Guvernului României unde s-au semnat contractele în vederea dotării cu echipamente de imagistică […]
Spitalul Județean ”Mavromati” va primi echipamente medicale de înaltă performanță. Vezi ce!
Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, împreună cu managerul Spitalului Județean, Corneliu Mihai, vor fi prezenți, marți, la Ministerul Sănătății, pentru a semna un document care vizează dotarea unității spitalicești cu echipamente medicale de înaltă performanță. Șeful CJ susține că spitalul urmează să fie dotat cu un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) ”Ministerul Sănătății implementează proiectul […]
Rezultatele preliminarii după nașterea unui bebeluș mort la Maternitatea Botoșani. Vezi cauza morții!
Reprezentanții Spitalului Județean au făcut publice rezultatele preliminare ale necropsiei în cazul bebelușului mort la naștere în urmă cu o săptămână. Potrivit medicului Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, copilul era mort în burta mamei de mai bine de 24 de ore. ”Rezultatul necropsiei a fost următorul: mort născut antepartum la termen cu […]
Tragedii în două familii din județul Botoșani înainte de sărbători
Tragedii în două familii din județul Botoșani, chiar înainte de sărbători. Două femei cu sarcini la termen au născut copii morți, la interval de doar câteva ore. S-a întâmplat pe 12 decembrie, când una din mame, din mediul rural, în vârsta de 37 de ani, a cărei sarcină a fost monitorizată, s-a internat la Maternitatea […]