Primarul oraşului Săveni a reuşit să convingă judecătorii Tribunalului Suceava şi a scăpat de interdicţiile impuse de procurorii DNA după ce a fost reţinut la începutul săptămânii trecute într-un dosar de corupţie. Relu Târzioru avea interdicţia de a părăsi ţara, de a se duce la adunări publice şi de a lua legătura cu angajaţi ai […]
Etichetă: Relu Tarzioru
Social-democrații sar în apărarea primarului de Săveni: Rămâne în continuare același om pentru noi
Social-democrații botoșănenii îi iau apărarea primarului de Săveni, Relu Târzioru, implicat în scandalul subvențiilor ilegale de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură. Ei spun că Relu Târzioru rămâne colegul și prietenul lor și că beneficiază ca orice cetățean al acestei țări de prezumția de nevinovăție, până când instanța se va pronunța asupra vinovăției sau […]
Primarul oraşului Săveni, fermier doar în acte potrivit procurorilor DNA. Terenurile nu erau cultivate
Primarul oraşului Săveni, reţinut, marţi, de procurorii DNA a fost pus în libertate, însă are instituită o măsură de control judiciar. Potrivit anchetatorilor, Relu Târzioru avea în administrare 20 de hectare de teren pe raza Săveniului şi a comunei Coţuşca pentru care a a solicitat şi încasat ilegal subvenţii. Procurorii DNA au stabilit că în […]
FOTO Primarul de Săveni ridicat de procurorii DNA
Procurorii DNA au descins, marţi dimineaţă, la casa primarului oraşului Săveni, Relu Târzioru. Mascaţii au descins de la primele ore ale dimineţii şi caută probe la domiciliul primarului. În jurul orei 10. 15 primarul a fost ridicat de procurorii DNA şi dus la audieri la Suceava. În aceeaşi zi procurorii au descins şi la locuinţa […]
Vezi cine îl înlocuieşte pe Relu Târzioru în ATOP!
Componenta Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica va fi modificată, dupa ce preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a decis revocare lui Relu Târzioru din calitatea de reprezentant al comunităţii. În locul acestuia va fi numit Dan Oloeriu, primarul oraşului Flămânzi. Târzioru a fost numit în ATOP în 2012 şi cel mai probabil, datorită trecerii la PSD, […]
Ţurcanu despre Târzioru: L-am ajutat să nu-şi piardă funcţia, ca să poată activa în PSD
Primarul de Săveni a fost ajutat de liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, să plece la PSD. Potrivit lui Ţurcanu, Relu Târzioru nu poate să-şi piardă mandatul de primar, chiar dacă nu mai este membru PNL. „Nu poate să-şi piardă funcţia. L-am ajutat să nu-şi piardă funcţia, ca să poată activa în PSD, ca îşi doreşte […]
Relu Târzioru a părăsit oficial PNL
Primarul oraşului Săveni a părăsit, duminică, oficial rândurile liberalilor. În cadrul delegaţiei permanente a PNL s-a luat act de renunţarea de către Relu Târzioru a calităţii de membru PNL. Florin Ţurcanu, preşedintele organizaţiei judeţene PNL a menţionat că a avut o discuţie cu primarul şi acesta i-a cerut să facă acest lucru, iar răspunsul liderului […]
Prim-vicepreşedinte PNL despre procentul obţinut la Săveni: Aici a fost mai degrabă o răfuială personală
Prim-vicepreşedintele PNL Botoşani, Gheorghe Sorescu, susţine că rezultatul obţinut de PNL la Săveni se datorează unor răfuieli personale între liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu şi primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru. PSD a obţinut la Săveni 59,03%, iar PNL doar 5,74%, în urma campaniei electorale făcute de Târzioru pentru PSD. „Este un procent nemultumitor Aici a […]
Târzioru transformă PNL într-un partid de 5% la Săveni
Primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, a transformat PNL-ul într-un partid de 5%, după ce la ultimele alegeri a câştigat tot ce se putea câştiga. După ce a plecat din partid şi a trecut la PSD, Târzioru a făcut campanie în favoarea Alianţei PSD- UNPR- PC. Astfel, la europarlamentare la Săveni, PSD- UNPR- PC a obţinut […]
Primarul de Săveni: USL s-ar putea reface în Botoșani, dar fără Florin Țurcanu
Primarul orașului Săveni, Relu Tîrzioru a declarat că a renunțat la PNL întrucât a fost dezamăgit de liderul liberalilor botoșăneni, Florin Țurcanu, dar și de președintele PNL, Crin Antonescu. „Nu mai sunt în PNL dintr-un motiv foarte simplu: Florin Țurcanu și Crin Antonescu nu m-au convins să rămân, nu m-au convins că au capacitatea să […]
Liberalii îi cer demisia lui Relu Târzioru
Reprezentanţii PNL Botoşani reacţionează la declaraţii făcute de primarul Relu Târzioru şi îi cer demisia. PNL Botoşani a trimis un comunicat de presă pe care îl redăm în totalitate. Ca urmare a declarațiilor făcute de domnul Relu Târzioru în mass-media locală, ne vedem nevoiți să luăm atitudine ferm, categoric și hotărât, așa cum se practică […]
Ţurcanu: Relu Târzioru este un neserios. Vorbeşte una şi face alta
Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, dă de pământ cu primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru. Acesta a declarat că Relu Târzioru este un neserios care vorbeşte una şi face alta. „PSD-ul îl foloseşte într-un război. Mai sunt câteva luni până în toamnă şi nu vreau să îl văd pe la uşile partidului ca să-şi rezolve problemele pe […]
Anunţ şoc făcut de primarul de Săveni, Relu Târzioru, cu privire la viitoarea sa candidatură la primărie
Primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, care este şi vicepreşedintele PNL Botoşani, anunţă că nu se mai regăseşte în PNL. El a declarat, luni, că va face campanie electorală Partidului Social Democrat, iar la alegerile locale din 2016 va candida pentru un nou mandat la Primăria Săveni din partea PSD. El susţine că nu mai are […]
Preşedintele PNL Botoşani: Relu Târzioru nu a renunţat la nicio funcţie în partid
Relu Târzioru nu a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, deşi şi-a anunţat public intenţia. Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat că nu există nicio cerere privind demisia lui Târzioru de pe funcţia de vicepreşedinte al filialei judeţene. De altfel, Ţurcanu s-a întâlnit în urmă cu câteva zile cu Târzioru […]
Întâlnire de trei ore între Florin Ţurcanu şi Relu Târzioru. Vezi ce au discutat!
Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, ţine morţiş să îl readucă în partid pe primarul rebel de la Săveni, Relu Târzioru. Ţurcanu şi Târzioru s-au întâlnit, joi seară, la restaurantul Maria din Botoşani, unde au discutat, nu mai puţin de trei ore, despre revenirea acestuia din urmă în PNL. La o carafă de vin, Ţurcanu i-a […]
Ţurcanu: Care sunt liberali să rămână în partid, care nu să plece şi să nu se mai joace de-a partidul
Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a făcut, joi, un apel către liberalii botoşăneni, după ce doi vicepreşedinţi au întors spatele partidului. El le-a cerut celor care sunt cu adevărat liberali să rămână, în continuare, în PNL, iar celor care joacă la două capete să părăsească partidul. Ţurcanu a spus că niciodată nu a luat vreo […]
Vezi cine îi locul lui Târzioru la conducerea PNL Săveni!
Liberalii au decis, vineri după-amiază, cine îi ia locul primarului de Săveni, Relu Târzioru, în funcţia de preşedinte al organizaţiei orăşeneşti a PNL Săveni. Liderii liberali l-au mandatat pe consilierul judeţean Vasile Dumitraşcu să coordoneze activitatea liberală din Săveni. Acesta este 56 de ani, este de profesie jurist şi are propria sa afacere în Săveni. Schimbările […]
Preşedintele PNL Botoşani: Voi desemna un nou preşedinte la organizaţia Săveni
Presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, va numi un nou presedinte la organizatia din Saveni, dupa ce Relu Tarzioru si-a anuntat demisia din functiile detinute in PNL. Turcanu a spus ca urmatorul pe lista PNL ii va lua, de asemenea, locul de vicepresedinte in Biroul Politic Judetean al PNL. “Voi desemna un presedinte care se va […]