Tichetele de vacanță nu au ajuns în toate școlile din județ, spre nemulțumirea cadrelor didactice. Potrivit liderului Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, Liviu Axinte, sunt școli unde tichetele de vacanță au fost date cu câteva săptămâni în urmă, în timp ce în altele nu au ajuns. ”Se întârzie în școală. Nu am explicație. Unii spun că […]
Etichetă: profesori
Laurianul, printre cele mai bune licee francofone din Europa Centrală, de Est şi Baltică
O echipă de profesori ai Colegiului Naţional „A.T.Laurian” a participat zilele trecute la cel de-al 2-lea Forum regional LabelFrancÉducation – cea mai importantă marcă internaţională de recunoaştere a înaltei calităţi în cadrul procesului de instruire în limba franceză. Evenimentul a avut loc la Sibiu şi a reunit reprezentanţii ai 40 de instituţii de învăţământ bilingve […]
Profesori din țări europene, în vizită la Școala 13 Botoșani
Școala Gimnazială Nr. 13 Botoşani este parte a unui Parteneriat European Şcolar Erasmus finanțat de către Uniunea Europeană. Acesta își propune să stabilească legături între școli europene într-o multitudine de activități desemnate să aducă o dimensiune europeană tuturor celor implicați. Parteneriatul la care Școala Gimnazială Nr. 13 lucrează în perioada 2016-2019 se numește „ Arte […]
Restrângeri de activitate în școlile botoșănene. Mai multe cadre didactice vor rămâne fără catedre
Mai multe cadre didactice, îndeosebi din școlile din mediul rural, vor rămâne fără catedre din cauza scăderii populației școlare. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că sunt semnale din mai multe școli că și în anul școlar viitor vor fi restrângeri de activitate. ”Vor fi restrângeri de activitate, din moment ce […]
Bani insuficienți primiți la rectificarea bugetară pentru hotărârile judecătorești ale profesorilor. Liderul LSI: Riscăm să ajungem într-o situație de blocaj cu școlile
Nu toți profesorii îșu vor primi drepturile bănești pentru hotărârile judecătorește și asta pentru că sunt primării în județ care nu au primit niciun leu pentru efectuarea acestora plăți. Nici la Botoșani situația nu este mai roz. Deși Primăria Botoșani a solicitat Inspectoratului Școlar sprijin în alocarea resurselor necesare pentru plata restanțelor hotărârilro judecătorești, eșalonate […]
Hotărârile judecătorești câștigate de către profesori în instanță achitate doar de unele primării
Drepturile câștigate în instanță de cadrele didactice botoșănene au fost plătite de unele primării, iar de altele deloc. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că sunt promisiuni privind alocarea de fonduri pentru plata hotărârilor judecătorești printr-o rectificare de buget. „Noi la ora actuală avem situații diferite în aplicarea sentințelor judecătorești, pentru […]
Zeci de profesori au pichetat Prefectura Botoşani
Peste 100 de angajaţi din învăţământzul botoşănean au ieşit, marţi, în stradă. Ei sunt nemulţumiţi că Guvernul nu a încheiat acordul care să garanteze aplicarea unor prevederi care sunt cuprinse în lege, dar care nu sunt respectate. Nemulţumiri au apărut şi după noua lege a salarizării Pichetarea a început la ora 14.00 şi va dura în […]
Profesorii botoșăneni amenință cu proteste, la începutul lunii octombrie. Ce solicită cadrele didactice
Profesorii botoșăneni amenință cu proteste, la începutul lunii octombrie. Sindicatele din educație au solicitat Guvernului încheierea unui acord, până în 25 septembrie, care să garanteze aplicarea unor prevederi care sunt cuprinse în lege, dar care nu sunt respectate. Reglementarea calculului sporurilor și indemnizațiilor la salariul de bază și nu la salariul din decembrie 2016, alocarea […]
Județul Botoșani, printre județele cu risc educațional
Asociația OvidiuRo organizează, la Iași, Conferința regională pentru educație timpurie de calitate, în prezența a peste 100 de profesori din învățământul preșcolar din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Republica Moldova. Sesiunea de formare – găzduită de Primăria Municipiului Iași cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași și derulată în parteneriat cu Asociația Learning […]
Vezi lista cu punctajele cadrelor didactice botoșănene care au solicitat detașare la cerere!
Zeci de cadre didactice au solicitat detașare la cerere în anul școlar 2017-2018. Inspectoratul Școlar Județean a publicat lista cu punctajele obținute de cadrele didactice care vor participa la această etapă din calendarul mobilității personalului din învățământ. Un număr de 43 de cadre didactice au solicitat detașare la cerere, cel mai mare punctaj fiind de […]
Acțiuni deschise în instanță de mii de profesori botoșăneni, după majorarea salarială din ianuarie
Liga Sindicatelor din Învățământ a deschis o acțiune în instanță în numele a peste 2000 de angajați din învățământ, după ce majorarea salarială primită în ianuarie a fost calculată la salariul de bază. Sindicaliștii au contestat modul de calcul al majorării de 15% atât la primării, cât și la Inspectoratul Școlar Județean, însă fără succes. […]
Profesorii din școli și licee riscă închisoarea pentru luare de mită. De marți, ei sunt considerați „funcționari publici”
Incepand din 25 aprilie, cadrele didactice din invatamantul preuniversitar de stat au calitatea de functionar public in sensul legi penale – si risca chiar si 10 ani dupa gratii pentru luare de mita. Situatia a aparut in urma unei decizii a Instantei Supreme, publicata in Monitorul Oficial de marti, 25 aprilie 2017. Prin aceasta decizie, […]
Începe bătălia pentru gradațiile de merit în învățământ, de săptămâna viitoare
Inspectoratul Școlar Județean va stabili, săptămâna viitoare, câte gradații de merit vor fi în acest an și repartizarea acestora pe discipline. Principala noutate adusă de Metodologia privind gradațiile de merit o reprezintă accentuarea ponderii acordate participării și punctajului cadrelor didactice care înregistrează performanțe notabile în activități de prevenire și combatere a abandonului școlar, respectiv în managementul de proiecte […]
Profesori prădaţi la liceele unde lucrează
Trei profesori au fost victimele unor infracţiuni în cursul anului 2016. Cei trei au sesizat la poliţie dispariţia telefoanelor mobile în timp ce se aflau la orele de curs. Furturile au avut loc la Liceul cu Program Sportiv, Liceul Alexandru cel bun şi Liceul Regina Maria din Dorohoi. Pagubele au ajuns la aproape 1000 de […]
Măririle salariale din ianuarie vor fi contestate în instanță de profesorii botoșăneni. Vezi motivul!
Majorările salariale aplicate în învățământ de la 1 ianuarie vor fi contestate în instanță de profesorii botoșăneni. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, spune că nemulțumirea a plecat de la modalitatea de calcul a noilor salarii din învățământ, dar și de la procentul mic acordat învățământului față de alte sectoare bugetare. Procesul va […]
S-au finalizat înscrierile la examenul de definitivare în învățământ. În aprilie are loc examenul
Un număr de 157 de cadre didactice s-au înscris la examenul de definitivare din acest an. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Şcolar Județean, două dintre dosare au fost invalidate. Examenul de definitivare va avea loc în data de 20 aprilie 2017. Susţinerea propriu-zisă va fi precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecții de specialitate […]
Erori apărute în calculul salariilor cadrelor didactice, după majorarea din ianuarie
Nemulțumiri în sistemul de învățământ botoșănean de la mărirea salarială din luna ianuarie. Reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani susțin că sporurile au fost aplicate la salariile de bază din luna decembrie și nu la cele majorate în ianuarie, așa cum era normal. Ei au sesizat Federația ”Spiru haret” și au solicitat corectarea inadvertențelor apărute. ”În […]
Mihaela Huncă: 300.000 de profesori vor avea în medie salarii mai mari cu 15% de la 1 februarie
Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat că începând de mâine vor intra în vigoare creșterile veniturilor personalului didactic de predare și didactic auxiliar din învățământ. „Circa 300.000 de profesori vor avea în medie salarii mai mari cu 15% de la 1 februarie. Ministerul Educației Naționale a redactat și a înaintat Guvernului nota de fundamentare a […]
Profesorii vor primi mai mulți bani în februarie
Cadrele didactice vor primi mai mulți bani pe luna februarie. Potrivit reprezentanțil0r Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, salariile profesorilor vor crește cu 15%, îar ale personalului nedidactic cu 20%. Ordonanța de urgență privind majorările salariale, spune Iuliana Nacu, liderul SIP Botoșani, a fost aprobată săptămâna trecută. ”Guvernul a aprobat această ordonanță. Este vorba de o mărire […]