Primarul municipiului Botoșani: Nu mai avem bani de combustibil să tăiem iarba în oraș, să udăm florile sau să dăm celor de la Poliția Locală să patruleze

Primăria municipiului Botoșani se află într-o situație critică din punct de vedere financiar. Primarul Cătălin Flutur a declarat că municipalitatea va trebui să facă un împrumut pentru a acoperi nevoile importante pe dezvoltare, menționând totodată că la această dată nu mai sunt bani nici măcar pentru combustibil. ”Vom fi nevoiți să facem un credit, pentru că […]

Post de director la Primăria Botoșani, scos pentru a patra oară la concurs

Primaria Botosani

Postul de director la Direcția Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Botoșani a fost scos din nou la concurs, după ce în primele trei etape nu a fost ocupat. Prima probă a concursului, cea scrisă este programată pe 5 iulie, urmând ca dosarele de concurs să fie depuse în perioada 5-25 iunie. Se cer  studii universitare de licenţă […]

Investiție de 1,26 milioane lei pe o stradă importantă din municipiul Botoșani

Investiție majoră în rețeaua de distribuție a gazelor naturale din municipiul Botoșani. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Marian Murariu, începând cu 6 iunie, va începe o lucrare finanțată de Delgaz Grid, care va consta în înlocuire de conducte și branșamnente gaze naturale pe strada Octav Onicescu, tronsonul dintre strada Primăverii și strada Împărat Traian și ansamblurile […]

Primarul municipiului Botoșani: Nu îmi fac probleme pentru salariile din primărie, pentru că și așa sunt nesperat de mari pentru mulți

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarta, marți, într-o conferință de presă, că nu își face probleme pentru plata salariilor din Primărie, ci pentru plata utilităților din școli, a iluminatului public și salubrizării orașului. Edilul a spus că salariile din Primăria Botoșani sunt ”nesperat de mari”. ”Consider că banii pentru salarii nu sunt atât de […]

Primarul Flutur, despre buget: Preconizez probleme foarte mari începând din luna august-septembrie. Banii pentru subvenția la căldură i-am epuizat

Bugetul Primăriei Botoșani este pe terminate. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că este o perioadă extraordinar de grea și că problemele cele mai mari vor apărea din lunile august-septembrie. Flutur susține că banii pentru subvenția la căldură au fost deja epuizați și spune că vor apărea probleme mari în ceea ce privește asigurarea […]

Municipalitatea vrea să mute în subteran toate cablurile aeriene

Primăria Botoşani vrea să îngroape toate cablurile electrice aeriene. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că un astfel de proiect a fost derulat în Botoșani pe strada Cuza Vodă, în urmă cu șapte ani. Investiția va fi realizată în etape, pe toate străzile din municipiul Botoșani. ”Pregătim un proiect important pentru Botoșani și să intrăm […]

Mai multe străzi din municipiul Botoșani au intrat în modernizare. Vezi care sunt!

lucrari strazi 1

Mai multe străzi din municipiul Botoșani vor fi reabilitate în acest an. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Marian Murariu, un șantier este deschis la această dată în zona Asociației 4 Botoșani, respectiv cvartalul cuprins între Bulevardul ”Mihai Eminescu”, strada Ștefan Luchian, strada Armoniei și Stadionul municipal. ”Aici nu s-a mai intervenit de peste 25 de ani, din […]

Lista ONG-urilor care vor primi finanțări nerambursabile din partea municipalității. Vezi cât a primit FC Botoșani!

Primaria Botosani

Primăria Botoșani a stabilit lista cu proiectele care vor fi finanțate din fonduri nerambursabile în 2018. Un număr de 33 de asociații, 16 din domeniul sportiv și 17 din cultură, social și educație civică, au obținut finanțare în urma proiectelor depuse. La secțiunea ”Sport”, FC Botoșani a obținut 578.000 lei față de 835.000 lei cât […]

Bătaie pe fondurile nerambursabile oferite de Primăria Botoșani

Primaria Botosani

Nu mai puțin de 41 de solicitări au fost depuse la Primăria Botoșani de către asociațiile și organizațiile neguvernamentale, în vederea obținerii de fonduri nerambursabile. Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei,  din cele 41 de cereri, într-o primă etapă trei au fost declarate neeligibile. ”Am verificat doar eligibilitatea din punct de vedere al documentelor de calificare, urmând […]

FOTO! 35 de cupluri de aur și diamant, felicitate cu flori și bani de primarul Flutur: Ceea ce vă oferim este ca un dar de la iepuraș

Un număr de 35 de cupluri care au aniversat 60 de ani, respectiv 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite, marți, la Primăria Botoşani, într-un cadru festiv. Cuplurile au primit din partea primarului Cătălin Flutur câte o diplomă de fidelitate, flori și bani. Edilul le-a mulţumit sărbătoriţilor pentru contribuţia pe care au avut-o la […]

DNA anchetează investiţia de la Teatrul Mihai Eminescu. Primăria, nevoită să ofere informaţii anchetatorilor

dna sigla, stiri, botosani

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) anchetează investiţia de la Teatrul Mihai Eminescu, a declarat, joi, primarul Cătălin Flutur. Acesta spune că procurorii au cerut Primăriei Botoşani contractele care au fost încheiate pentru proiectarea şi pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a teatrului din Botoşani. El nu a putut oferi informaţii suplimentare despre anchetă, însă a confirmat că documentele […]

Primăria Botoșani, obligată să plătească cheltuieli suplimentare la Parcul Cornișa

cornisa, parc de agrement, santier, stiri, botosani

Primăria Botoșani a fost pusă de instanță să plătească cheltuieli suplimentare pentru Parcul Cornișa. Tribunalul Botoșani a dat un prim câștig de cauză firmei Electroalfa în procesul intentat municipalității și obligă administrația locală la ”plata sumei de 679.883,37 de lei fără TVA (760.897,77 cu TVA) reprezentând cheltuieli suplimentare aferente prelungirii contractului de lucrări în perioada august […]

Taximetriștii botoșăneni, nemulțumiți că nu au fost majorate tarifele. Ei amenință cu proteste

taxi, stiri, botosani

Reprezentanții Asociației Profesionale Camera Taximetriștilor Botoșani au fost, joi, în audiență la primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, pentru a-și exprima nemulțumirea vizavi de faptul că tarifele la taxi nu au fost majorate în ședința de Consiliu Local. Iulian Bauer, preşedintele Camerei Taximetriştilor din Botoşani, a declarat că motivul invocat de consilieri cu privire la conduita […]

Primăria Botoșani vrea să cumpere rețeaua de iluminat public. Câți bani oferă companiei EON

iluminat public, stiri, zona industriala, botosani

Primăria municipiului Botoșani vrea să preia de la E.ON rețeaua de iluminat public. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, în bugetul local au fost prinși 200.000 lei pentru achiziția sistemului. ”Vom înainta o sumă Delgaz Grid pentru preluarea rețelei de iluminat. Suma este de 200.000 lei, care a fost prevăzută în bugetul de anul trecut, […]

Mai puțini bani pentru biserici și ONG-uri alocați de municipalitate în acest an

turla biserica, stiri, botosani, cruce

Bugetul municipiului Botoșani va fi aprobat luna acesta și prevede mai puțini bani pentru biserici dar și pentru susținerea proiectelor asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale. Potrivit proiectului de buget, pentru culte se vor aloca 400.000 lei, iar pentru finanțarea programelor sportive și culturale este prins 1.000.000 lei. ”Va fi o reducere a fondurilor alocate bisericilor în […]

Primăria Botoșani se judecă cu firma care a realizat nocturna de pe Stadionul Municipal. Vezi motivul!

Primăria Botoșani se judecă cu firma care a realizat nocturna de pe Stadionul Municipal. Firma Energobit din Cluj a acționat în instanță municipalitatea și a solicitat aproximativ 300 000 de lei, din cele 5 milioane încasate pentru instalația de nocturnă și de încălzire a Stadionului Municipal, bani care nu s-ar fi decontat la timp. Într-o primă […]

Taximetriștii botoșăneni solicită majorarea tarifelor pentru transport persoane. Vezi cu cât!

Asociația Profesională Camera Taximetriștilor Botoșani a solicitat municipalității,  printr-un memoriu,  majorarea tarifelor pe cursele de taxi. Reprezentanții asociației cer ca tarifele de pornire, distanță și staționare să se majoreze de la 2 lei pe km la 2,5 lei pe km.  Aceștia motivează că în ultima perioadă prețul la carburanți a crescut, însă, spun ei, costuri sunt și […]