Poștașii au încetat protestele. Cu cât vor crește salariile acestora

Conducerea Poștei Române a ajuns la o înțelegere cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, astfel că protestul poștașilor s-a încheiat. În urma negocierilor purtate, salariile poștașilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2017 cu 80 lei, iar valoarea tichetelor de masă va crește de la 9 lei pe zi, cât este în […]

Salariații Poștei Române amenință cu proteste. Vezi motivul!

oficiul judetean de posta botosani

Angajații de la Poșta Română se plâng de faptul că nu au beneficiat și ei de majorări salariale, asemeni celorlalte categorii de bugetari, însă s-au trezit luna aceasta trimiși într-o zi fără plată. Problema acestora a fost ridicată de liderul BNS, Vasile Chiru, vineri, la întâlnirea sindicate-patronate-parlamentari, organizată de Instituția Prefectului. ”La toți li s-au […]

Distribuţia facturilor E.ON este realizată de Poşta Română, de la 1 decembrie

sediu eon botosani

E.ON Energie România a decis încetarea colaborării cu Total Post, iar la momentul de faţă, serviciul de distribuire a facturilor emise de companiile E.ON se realizează prin intermediul Poştei Române. Apreciem preocuparea clienţilor noştri faţă de primirea şi plata facturilor de gaze naturale/energie electrică şi le cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute în distribuirea facturilor, se precizeaza […]

Grevă japoneză, marţi, la Oficiul Judeţean de Poştă

Angajaţii Companiei Naţionale Poşta Română vor face, marţi grevă japoneză, a anunţat preşedintele filialei Botoşani a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Constantin Ispir. Ei vor lucra marţi cu banderole la mână în semn de nemulţumire faţă de condiţiile de muncă şi salarizare, dar şi faţă de politica actualei conduceri a companiei. protestele vizează demiterea […]

Renunţă la funcţia de director la Poştă pentru a munci în străinătate

gheorghe dron

Decizie surprinzătoare a directorului Oficiului Judeţean de Poştă Botoşani. După doar nouă luni la şefia instituţiei, Gheorghe Dron şi-a dat demisia, marţi, din funcţie pentru a pleca să muncească în străinătate, unde, susţine el, va fi mult mai bine plătit. De altfel, el a mai lucrat în Anglia, înainte de a fi director la Poştă, […]

În decembrie, pensiile vor fi plătite în avans

Pensiile vor fi plătite maiu devreme, până pe 21 decembrie, potrivit Guvernului. Propunerea a venit din partea Ministerului Muncii, pentru ca pensionarii să-şi primească drepturile băneşti înainte de sărbătorile de iarnă.  Astfel, casele teritoriale de pensii vor trebui să pună la oficiile poştale ordinele de plată reprezentând sumele aferente cu două, respectiv trei zile mai devreme […]

Schimbare şi la Poştă. Vezi numele noului director!

posta romana- Oficiul Judetean de Posta Botosani

Liderii din Botoşani ai Uniunii Social Liberale au operat, deja, cea de-a treia schimbare în instituţiile de stat. După directorul APIA şi şeful Inspectoratului Şcolar, USL a schimbat şi conducerea Oficiului Judeţean de Poştă. În locul directorului Mihai Ştefan a fost numit, la propunerea PNL, Ionel Leucă. Ionel Leucă este originar din Săveni, are 46 de […]