…
Etichetă: pelerinaj
FOTO! Sute de credincioși, la procesiunea de Florii, pe străzile Botoșaniului
Peste 500 de credincioși participă, sâmbătă, la procesiunea anuală de Florii, ce se desfășoară pe străzile Botoșaniului. Manifestarea a început de la ora 14.00. Traseul parcurs de participanţi este: Biserica Sfinţii Voievozi”, Biserica „Sfântul Gheorghe”, Biserica „Uspenia” şi Biserica „Sfântul Spiridon. Credincioşii au în mână salcie, busuioc și flori, iar la procesiune participă un sobor de […]
Deținuții, în pelerinaj la Mănăstirea Vorona
Penitenciarul Botoșani, prin Serviciul Educaţie și Asistența Psihosocială, a organizat în data de 24 septembrie un pelerinaj la Mănăstirea Vorona, la care au participat 12 deținuți repartizaţi în regim semideschis. Vizitarea lăcașului de cult are ca scop formarea unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente faţă de cerinţele societăţii şi cultivarea sentimentelor moral – creştine, exersarea de către […]
Evrei din patru ţări au comemorat la Botoşani moartea unui rabin din Ştefăneşti
Peste 200 de evrei din SUA, Rusia, Ucraina, Israel şi Republica Moldova s-au întâlnit pentru a-l comemora pe unul dintre cei mai importanti rabini hasidici, Menahem Nahum Fridman. Evreii au sosit în Botoşani vineri şi stau până luni, timp în care vizitează toate cimitirele unde sunt îngropaţi semeni de-ai lor. Astfel locuri de pelerinaj vor […]