Fostul primar al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, şi fostul prefect Cristian Roman semnează, miercuri, protocolul de fuziune PDL- PFC la Botoşani. Fruziunea dintre cele două partide a avut loc în urmă cu zece zile la Bucureşti, însă organizaţiile celor două partide o pun în aplicare la nivel judeţean. Flutur va rămâne preşedinte PDL, iar Roman […]
Etichetă: PDL
PDL va avea încă trei prim-vicepreşedinţi. Vezi cine sunt ei!
Organizaţia judeţeană a PDL va avea încă trei prim-vicepreşedinţi, susţine preşedintele partidului, Cătălin Flutur. Până la fuziunea cu liberalii, PDL-iştii trebuie să mai desemneze trei-primvicepreşedinţi, pe lângă cei trei deja existenţi. Astfel, alături de Gabriel Alexandru, Dan Humelnicu şi Cristian Roman, prim-vicepreşedinţi ar putea fi numiţi şi şefii colegiilor din Dorohoi, Flămânzi şi Darabani, adică […]
Partid- mamut! Noul partid format din fuziunea PNL- PDL va avea nu mai puţin de 110 şefi
Noul partid care va rezulta din fuziunea PNL- PNL va avea o conducere uriaşă. Potrivit negocierilor dintre cele două formaţiuni politice, noul partid va avea la nivel judeţean doi preşedinţi, şase vicepreşedinţi şi nu mai puţin de 30 de vicepreşedinţi. Structura completă de conducere la nivel judeţean va include nu mai puţin de 110 membri […]
PDL ar mai putea avea un consilier local în municipiul Botoşani. Vezi cine!
Partidul Democrat Liberal (PDL) ar putea să-şi crească forţa din Consiliul Local al municipiului Botoşani, pe fondul excluderii din Partidul Ecologist Român a lui Gheorghe Iavorenciuc. PDL şi PER au candidat împreună la alegerile locale din 2012, sub sigla Mişcării pentru Botoşani, iar potrivit legii, în cazul în care un consilier îşi pierde mandatul, locul […]
Fost primar al PDL, numit secretar executiv la PNL Dorohoi
Un fost primar al PDL, care a candidat la ultimele alegeri locale pe lista Miscarii pentru Botosani, a trecut la PNL. Este vorba de Sergiu Lungu, care a si primit o functie in partid, la nivelul filialei din Dorohoi, respectiv secretar executiv. „Este secretar executiv si trebuie sa munceasca. Pana acum nu am avut secretar […]
Vâzdoagă despre consilierii locali ai PDL şi PNL: Sunt nişte responsabili cu divertismentul acolo, sunt vreo patru-cinci care chiar au o problemă medicală
Secretarul executiv al PSD, Gheorghe Vazdoaga, care este si consilier judetean, a atacat, vineri, in termeni duri pe acei consilieri ai PNL si PDL care, spune el sunt pusi doar pe galceava. El considera ca ceea ce se intampla in Consiliul Local este inadmisibil, precizand totodata ca sunt cativa consilieri care au probleme medicale dupa […]
Încep negocierile, de săptămâna aceasta, pentru unificarea PNL şi PDL pe plan local
Liberalii şi democrat-liberalii botoşăneni demarează, începând cu săptămâna aceasta, negocierile pentru unificarea dreptei. Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Botoşani, Viorel Iliuţă, a declarat că liderii celor două partide urmează să se întâlnească pentru a parafa protocolul. Potrivit acestuia, noua formaţiune politică rezultată în urma fuziunii va avea doi preşedinţi, unul de la PNL şi PDL. „Construirea […]
Negocieri PNL- PDL la Botoşani: Ţurcanu s-a întâlnit cu liderul PDL din Suceava
Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a avut, vineri la amiază, o întrevedere cu preşedintele organizaţiei municipale a PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, pe tema apropiatei fuziuni dintre cele două partide. Cei doi au negociat fuziunea în calitate de reprezentanţi ai celor două formaţiuni politice pe regiunea Nord- Est. Ţurcanu şi Bălan au discutat despre necesitatea […]
Consilierii locali ai PNL şi PDL vor transparenţă în cheltuirea banului public. Vezi ce fac!
Consilierii locali ai PNL şi PDL vor să ştie cum sunt cheltuiţi banii publici de către Primăria Botoşani. Ei au iniţiat un proiect de hotărâre ce va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de luna acestaşi care vizează implementarea unei proceduri transparente în privinţa achiziţiilor publice. Viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălina Lupaşcu, susţine că […]
Liderul PDL deplânge moartea lui Constantin Manolache
Preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, ţine să exprime regretele sale şi ale organizaţiei Botoşani a Partidului Democrat Liberal la trecerea în nefiinţă a profesorului Constantin Manolache. „Dascăl excelent, om de o înaltă ţinută morală, care a dat mereu dovadă de bunătate şi aplecare spre formarea tinerilor, Constantin Manolache a fost de asemeni o personalitate marcantă […]
Liderul PNL Botosani, delegat sa negocieze fuziunea cu PDL la nivel regional
Presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, se va ocupa de negocierile privind fuziunea cu Partidul Democrat Liberal la nivelul Regiunii Nord-Est. El va pleca, vineri, la o prima intalnire pe aceasta tema la Roman, judetul Neamt. La negocieri vor participa doua comisii, una din PNL si cealalta din PDL. „Voi unul din negociatorii la nivelul regiunii […]
Cătălin Flutur : Noi ne-am propus un scor mai mare şi am vrut să fim partidul de dreapta cu cel mai bun rezultat
Democrat liberalii nu s-au declarat mulţumiţi de scorul obţinut la alegeri, după primele estimări. Cătălin Flutur, preşedintele organizaţiei PDL a menţionat că şi-ar fi dorit un scor mai mare, astfel încât partidul său să fie pe primul loc din cele cu doctrină de dreapta. Acesta a făcut apel la o uniune a dreptei la alegreile […]
Cătălin Flutur: Am votat pentru o Europă mai bună
Liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a votat, duminică, la alegerile europarlamentare. El a mers la vot nu cu soţia, ci alături de alţi trei lideri PDL din Botoşani, Cristian Achiţei, Dan Humelnicu şi Gabriel Alecsandru. „Am votat pentru o Europă mai bună, am votat pentru lista pe care partidul meu a propus-o, pentru că ştiu […]
Fost deputat de Botoşani, trimis în judecată pentru că şi-a angajat fiica la biroul parlamentar
Fostul deputat Neculai Rebenciuc a fost trimis în judecată, miercuri, pentru conflict de interese, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul parlamentar PDL este acuzat că şi-a angajat fiica la biroul său de parlamentar, prejudiciind astfel bugetul Camerei Deputaţilor cu peste 11.000 de lei. „Inculpatul, […]
PSD, pus de BEJ să înlăture afişele cu sintagma „Mândri că suntem români”
PDL Botoşani a depus în data de 18 mai 2014 la Biroul Electoral Judeţean o contestaţie prin care a cerut să se constate încălcarea de către PSD – Filiala Botoşani a normelor cuprinse în Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, solicitându-se înlăturarea tuturor materialelor de campanie electorală – afişe, bannere, care […]
Cosmin Andrei : Manifestările domnului Ţurcanu reprezintă o disperare de a prelua funcţia de viceprimar pentru a continua afacerile PDL
Viceprimarul Cosmin Andrei a comentat gestul înlocuitorului său din funcţie, Eugen Ţurcanu, spunând că este un act de disperare de a ajunge pe funcţie. Social democratul a precizat că în spatele manifestărilor democrat liberalului sunt de fapt interesele PDL de a ajunge din nou în fruntea Primăriei pentru a avea acces la resurse şi pentru […]
Luptatorul Catalin Morosanu, cel mai scurt discurs la lansarea candidatilor PDL
Luptatorul Catalin Morosanu, care este si consilier judetean la Iasi, a avut cel mai scurt discurs, la Botosani, lansarea candidatilor PDL la europarlamentare. El a spus ca este mandru de faptul ca e moldovean si ca reprezinta Moldova. „Suntem urmasi de-ai lui Stefan cel Mare. In 2012, cand am pierdut alegerile, lasii au plecat la alte […]
Foto! Sute de PDL-işti la întâlnirea cu Predoiu, Gheorghe Flutur şi Monica Macovei
Peste 300 de democrat-liberali au participat, duminica, la intalnirea cu conducerea partidului, venita sa promoveze candidatii la europarlamentare. La intalnire au participat Cristian Predoiu– dat de liderul PDL Botosani, Catalin Flutur, drept viitor presedinte al Romaniei, Monica Macovei– considerata de Flutur drept cel mai prolific europarlamentar din Romania, luptătorul Catalin Morosanu- consilier judetean în Iaşi, […]
Tinerii din PDL au împărţit baloane, de Ziua Europei
Tinerii democrat liberali botoşăneni au sărbătorit astăzi Ziua Europei într-un mod deosebit. Purând şepci şi eşarfe cu însemnele PDL. “Şepcile portocalii” au pornit de la sediul partidului spre Pietonalul Unirii, împărţind copiilor întâlniţi baloane şi urându-le să „cresacă fericiţi în Europa”. Ajunşi la capătul Pietonalului, o parte a tinerilor s-au aliniat şi au format din […]