Corpul de Control al preşedintelui Consiliului Judeţean a găsit mai mule nereguli la Nova Apaserv, urmare a unui control care a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni. Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ, s-a abţinut să dea mai multe detalii cu privire la acest aspect, însă a precizat că nereguli au fost constatate pe toate […]
Etichetă: nereguli
Amenzi şi nereguli constatate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate la farmacii şi medici de familie
Patru medici de familie au primit amenzi în valoare de 5000 lei fiecare după ce, în urma unor controale, au fost depistaţi că au eliberat concedii medicale prin încălcarea legislaţiei. Controlul a fost efectuat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate luna trecută, iar neregulile au fost constatate la mai mulţi medici de familie din […]
Deputatul Roman: Am atras atenţia cu privire la unele nereguli la proiectul de modernizare a reţelei de apă şi canalizare din judeţ
Deputatul Cristian Roman acuza faptul ca sesizat în urmă cu două luni Ministerul Mediului cu privire la unele nereguli in derularea proiectului privind extinderea şi modernizarea reţelei de apă din judeţ, iar acum este în derulare o anchetă DNA pe acest proiect. Roman susţine că a făcut o interpelare în Parlament, “pentru a încerca să […]
Nereguli in unitatile de asistenta sociala din subordinea CJ
Nereguli depistate in unitatile de asistenta sociala din subordinea Consiliului Judetean, in urma controlului dictat de presedintele Florin Turcanu. Acesta a spus ca unitatile medico sociale nu au bucatarii autorizate, iar in unele cazuri conditiile igienico-sanitare lasa de dorit. Presedintele CJ a solicitat remedierea disfunctionalitatilor constatate si intrarea in legalitate a acestor unitati. „Am primit raspuns […]
Nereguli constatate de Corpul de control al preşedintelui CJ în spitale
Nereguli constatate de către Corpul de control al preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, la spitalele din judeţ. Verificările s-au făcut în urma unor sesizări privind eventuale furturi din materialele de construcţii la spitalele care au intrat în reabilitare. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, la Maternitatea Botoşani toate cele 135 de calorifere au dispăruit peste noapte, în timp ce uşile şi […]
Nereguli la Primării! Curtea de Conturi a descoperit facturi plătite pentru lucrări neefectuate
Mai multe primării din Botoşani au efectuat, în 2010, plăţi nelegale către mai multe firme. Potrivit unui raport recent al Curţii de Conturi, plăţile au fost făcute fără ca lucrările să fi fost executate. Raportul pe 2010 arată că „la mai multe entităţi publice auditate s-a constatat că facturile şi situaţiile de lucrări care însoţesc instrumentele […]