Problema medicilor anesteziști de la Spitalul Județean a fost rezolvată, însă nu și a asistenților anesteziști. Potrivit medicului chirurg Cristian Vicol, șeful Blocului Operator la Spitalul Județean, a declarat că la această dată în Spitalul Județean este un deficit de patru sau cinci asistenți anesteziști și tot atâtea infirmiere. ”Ca să faci o operație îți […]
Etichetă: medici anestezisti
Spitalul Județean, în căutare de medici anesteziști
Spitalul Județean continuă angajările medicilor anesteziști, însă aceștia nu se arată interesați să vină să profeseze la Botoșani. Luna trecută, unitatea spitalicească a scos la concurs trei posturi de medic pe Secția Terapie Intesivă, însă la concurs s-a înscris doar un singur candidat. Șefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, spune că mulți dintre medicii […]
Șapte medici rezidenți anesteziști au încheiat contracte cu Spitalul Județean
Un număr de șapte medici rezidenți anesteziști au încheiat contracte cu Spitalul Județean ”Mavromati”. Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că un medic este în anul V, doi în anul I, trei medici în anul II și un altul în anul IV, iar după finalizarea rezidențiatului vor trebui să se întoarcă la […]