Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a desemnat, joi, la şedinţa de bilanţ a activităţii din 2017, „Pompierul anului” şi „Salvatorul anului”. Titlul de „Pompierul anului” a revenit lui Iulian Rotariu, subofiţerul care a participat la două ultramatoane în deşert, în Namibilia şi Patagonia, „pentru contribuţia la promovarea imaginii ISU Botoşani”. În acelaşi timp, titlul de „Salvatorul […]
Etichetă: ISU
Patru familii din județ păgubite de foc în ultimele 24 de ore
Patru familii din Ștefănești, Călărași, Răchiți și Hlipiceni au fost păgubite de foc de cca. 17.000 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma unor incendii care s-au produs în ultimele 24 de ore. La Răchiți și Hlipiceni, incendiile au fost generate de coșurile de fum defecte sau necurățate. La Călărași, au ars […]
FOTO Ghinion curat! Gospodăria unui botoşănean arde pentru a doua oară în mai puţin de trei zile
Gospodăria unui botoşănean arde pentru a doua oară în mai puţin de trei zile. Este vorba de o gospodărie aflată pe strada Peco din municipiul Botoşani, care a fost afectată de incendiu şi în noaptea de 16 spre 17 ianuarie. Atunci au ars o magazie si o parte din acoperisul casei. Joi seara, ardeau lemne de […]
Copil blocat în apartament. Tatăl a ieşit din casă, iar uşa s-a blocat în urma sa
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani au intervenit, joi seară, pentru deblocarea uşii unui apartament de pe strada Tiberiu Crudu, după ce un copil de trei ani a rămas blocat înăuntru. Tatăl micuţului a sunat la 112, fiind îngrijorat că în bucătărie, pe foc, se afla o oală cu mâncare. Pompierii au ajuns […]
Restaurantele care organizează Revelionul, verificate de pompieri. Au fost aplicate 45 de sancțiuni
Restaurantele din judeţ, unde vor fi organizate mese festive în noaptea de Revelion, au fost verificate de inspectorii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.Acţiunea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, […]
FOTO Şase angajaţi ai ISU Botoșani au trecut în corpul ofiţerilor. Cine sunt aceștia
După susţinerea examenelor de trecere în rândul ofiţerilor, şase militari- cinci de la IJSU Botoşani şi unul de la IJSU „Bucovina” Suceava au depus astăzi jurământul de credinţă şi şi-au primit noile grade. Astfel, Versavia- Nicoleta Ciobanu a avansat de la gradul de plutonier la cel de căpitan, în timp ce Irina Ciripan, Irina- Anca […]
Voluntarii familiarizaţi cu autospecialele, echipamentele şi misiunile ISU Botoşani
O nouă serie de voluntari botoşăneni se vor alătura, în misiune, echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani. 19 din cei 20 de botoșăneni înscriși în cadrul proiectului național „Salvator din pasiune” au finalizat primele două etape de pregătire, respectiv cursul introductiv privind structura, misiunile şi atribuţiile inspectoratului și cel de […]
15 locuințe în flăcări într-o săptămână. Peste 150 de pompieri au intervenit
15 familii din județul Botoșani au fost păgubite de foc de cca. 80.000 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma unor incendii care s-au produs în locuinţele sau gospodăriile lor, săptămâna trecută. Opt din cele 15 evenimente cu foc s-au produs ca urmare a utilizării necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic. […]
FOTO Incendiu puternic la Dorohoi. Patru case cuprinse de flăcări. O persoană a ajuns la spital
Un puternic incendiu a avut loc, marţi dimineaţă, în municipiul Dorohoi, după ce un ansamblu de patru case a fost cuprins de flăcări. Incendiul de pe strada Lt. Andrei a izbucnit la acoperişul unui dintre locuinţe şi s-a extins la toate cele patru. Patru familii care locuiau au fost evacuate, iar o persoană a fost transportată la […]
Sala Polivalentă, găsită în neregulă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ce măsuri s-au dispus pentru a nu fi închisă
Sala Polivalentă ”Elisabeta Lipă” a fost pe punctul de a fi închisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, din cauză că nu dispunea de un generator electric şi un sistem de alarmare în caz de incendiu. Oamenii legii au dispus măsuri de remediere, însă marți, când s-a pus problema alocării de fonduri pentru intrarea în […]
Sirenele de alarmare publică vor suna miercuri, în județul Botoșani
Miercuri, 1 noiembrie, în intervalul orar 10.00 – 11.00, va avea loc exercițiul pentru transmiterea mesajelor de înștiințare/prealarmare și verificare a funcționării sirenelor de alarmare publică. Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt […]
Cât de pregătite sunt primăriile din județ pentru iarnă: 55 de comune vor desfășura deszăpezirea cu utilaje proprii
Toate primăriile din județul Botoșani, cu o singură excepție, sunt pregătite să facă față ninsorilor. Cel puțin asta rezultă dintr-o situație prezentată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. Din cele 78 de unități adminstrativ-teritoriale, 13 au încheiat deja contracte de deszăpezire, nouă comune sunt în curs de încheiere a acestor contracte și 55 de […]
ISU Botoșani recrutează candidați pentru admiterea din ianuarie. Vezi câte locuri sunt disponibile și condițiile de înscriere!
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recrutează candidaţi în vederea înscrierii la concursul de admitere la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, unde sunt disponibile 300 de locuri pentru subofiţeri şi maiştri militari auto. Durata școlarizării este de un an. Înscrierea candidaţilor se face la sediul […]
Amenzi pentru proprietarii construcțiilor care nu au obținut încă autorizații de securitate la incendiu. Ce mesaj au transmis reprezentanții ISU
Peste 100 de persoane care autorizează lucrările de construcţie din cadrul autorităţilor publice judeţene şi locale și proiectanții s-au întâlnit, astăzi, cu specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în cadrul unei dezbateri pe tema cerinței esențiale de securitate la incendiu. Pe timpul acestei activități au fost purtate discuții cu privire […]
FOTO Desfăşurare impresionantă de forţe la barajul Rogojeşti. Vezi ce a privit acţiunea!
Aproape 200 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență au participat, joi, la un amplu exercițiu în domeniul situațiilor de urgență desfăşurat la barajul Rogojeşti. Potrivit scenariului, în urma unui cutremur de pământ de mare magnitudine, coroborat cu […]
Cinci incendii într-o zi. Au intervenit zeci de pompieri
În cursul zilei de 10 octombrie, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii produse pe raza municipiului Dorohoi și a comunelor Albești, Frumușica, Văculești și Hilișeu Horia. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: sudare cu permis de lucru cu foc dar fără respectarea normelor, foc deschis în […]
FOTO Autoritățile, în alertă după ce au fost anunțate de căderea unei persoane într-o fântână. Ce au descoperit pompierii!
Autoritățile au intrat, sâmbătă seară, în alertă după ce au fost anunțate de căderea unei persoane într-o fântână. Alarma a venit de la un cetățean din comuna Frumușica, care a sunat la 112 spunând că o persoană ar fi căzut într-un puț. Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a plecat imediat spre fața […]
”Ziua Porților Deschise” la ISU Botoșani de Ziua Internațională a Educației
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani organizează pe 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educației, „Ziua Porţilor Deschise” la subunităţile din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti, Truşeşti, Darabani și Flămânzi. Astfel, între orele 10.00 – 14.00, copiii pot veni în vizită la pompieri, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice. Salvatorii botoșăneni le vor dezvălui […]