Târgul Liceelor, pe 19 şi 20 mai, la Botoşani. Vezi unde va avea loc!

Inspectoratul Școlar Județean va organiza, pe 19 și 20 mai, Târgul Liceelor. Acţiunea are drept scop promovarea ofertei educaționale, principalele realizări ale unităților de învățământ liceal, precum și perspectivele pe care acestea le vor oferi absolvenților de gimnaziu si va avea loc în sala de sport de la Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani. Deschiderea oficială va […]

Vezi câți profesori botoșăneni vor gradaţii de merit în acest an!

Sute de cadre didactice participă la concursul pentru obţinerea gradaţiilor de merit. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru cele 216 de gradaţii de merit alocate învățământului botoșănean s-au înscris 277 de cadre didactice. Din cele 216 gradații de merit, 15 au fost alocate pentru personalul de conducere. Pentru personalul didactic auxiliar sunt doar două gradații […]

Conferinţa „Educație în spiritul cetățeniei europene”, organizată de Inspectoratul Școlar

Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani a organizat Conferinţa „Educație în spiritul cetățeniei europene”, în data de 11 mai, la Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoșani, în cadrul Proiectului « European Literacy and Citizenship Education-Plus » , derulat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Au participat directori, responsabili de proiecte educaţionale, cadre didactice și elevi. Au fost prezentate informaţii […]

Vezi când și unde au loc înscrierile la titularizare 2017!

Înscrierea candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice si catedrelor vacante sau rezervate în învățământul preuniversitar, titularizare 2017, va avea loc, în perioada 16-22 mai 2017, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, înscrierile au loc în perioada amintită, între orele 9.00 și 16.00. În perioada 16 – 22 mai 2017, la […]

Inspectoratul Școlar publică o nouă listă cu posturile vacante din învățământ

Inspectoratul Școlar Județean a făcut publică, miercuri, lista reactualizată cu posturile din învățământ, după ce s-a consumat și etapa de pretransfer. Sute de locuri mai sunt disponibile în învățământul botoșănean pentru etapele următoare, atât în mediul urban. cât și rural. Potrivit calendarului mobilității personalului didactic, urmează repartizarea, în şedinţă organizată de inspectoratul şcolar, pe perioadă […]

Două note de zece și promovabilitate de 70,94% la examenul de definitivat. Vezi notele profesorilor botoșăneni!

Ministerul Educației a publicat, marți, rezultatele la concursul național de definitivare în învățământ. În județul Botoșani, 117 lucrări au fost trimise spre corectare, 83 dintre candidați fiind declarați adminiși cu note de peste 8, adică 70.94%. Numărul nepromovaților a fost de 34, adică 29,06%. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la proba scrisă au fost doi candidați […]

FOTO! Două olimpiade naționale găzduite, săptămâna aceasta, de Botoșani. Deschiderea oficială, cu autorități și reprezentanți ai Ministerului Educației

Județul Botoșani găzduiește, săptămâna aceasta, două olimpiade naționale. Este vorba de Olimpiada Națională de Limbi Romanice – italiană, spaniolă și portugheză – care se va desfășura la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Olimpiada la disciplinele tehnologii-domeniul mecanic, care va avea loc la Colegiul Național „A. T. Laurian” şi Liceul Dimitrie Negreanu Botoşani. Sute de elevi […]

Mai mulți profesori botoșăneni au ieșit din sală la examenul de definitivat

gabriel hartie inspector isj botosani

Un număr de 15 cadre didactice s-au retras din examenul național de definitivare în învățământ, iar alți șase au absentat, potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Hârtie. Examenul a avut loc joi, la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, pentru proba scrisă fiind validați 138 de candidați. „În urma probei scrise, 117 lucrări au […]

Patru școli din județul Botoșani înscrise în competiţia pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană”

Ministerul Educaţiei Naționale, prin Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, continuă şi în anul şcolar 2016-2017 competiţia pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană”. Ediția din 2017 are o încărcătură simbolică aparte. Anul 2017 marchează împlinirea a 30 de ani de la lansarea programelor europene din domeniul educației și formării profesionale, 20 de ani de când unităţile de învățământ […]

Olimpiade naționale găzduite de județul Botoșani

În perioada 24-28 aprilie 2017, la Botoșani, se va desfășura etapa naţională a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii” – domeniul mecanică. Organizarea este asigurată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Colegiul Național „A. T. Laurian” şi Liceul Dimitrie Negreanu Botoşani. La etapa națională a Olimpiadelor la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”– anul școlar 2016-2017, […]

Cele mai bune, respectiv cele mai slabe licee din Botoşani după rezultatele la simularea de la Bacalaureat

Inspectoratul Școlar Județean a făcut public un top cinci licee care au obținut cele mai bune, respectiv cele mai proaste rezultate la simularea examenului de Bacalaureat 2017. Potrivit reprezentanților IȘJ, la clasa XI-a, cele cinci liceele fruntașe sunt: 1.Colegiul Național ”Mihai Eminescu”-65,69% promovabilitate 2.Colegiul Național ”A.T.Laurian”- 55,81%promovabilitate 3. Liceul Teoretic „Grigore Antipa” Botoşani-50,00% 4. Colegiulo Național „Grigore […]

Locuri suplimentate la clasa pregătitoare la o școală din Botoșani

clasa fara elevi la Botosani

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean a decis suplimentarea locurilor la clasele pregătitoare la o școală din municipiul Botoșani, întrucât numărul solicitărilor era mult mai mare decât al locurilor disponibile. Este vorba de Școala 11 Botoșani, unde s-au mai suplimentat încă 19 locuri la clasa pregătitoare. Reprezentanții IȘJ spun că au existat cereri nerezolvate […]

Prezenţă de 94% la simularea examenelor naționale

94,14% dintre elevii de clasa XII-a, XI-a și VIII-a au simulat, luni, proba scrisă de Limba română a examenului de Bacalaureat, respectiv de Evaluare Națională. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, 10.295 de elevi au susținut simularea, din care elevi de clasa VIII-a 4.439 (94.09%), elevi de clasa XI-a 2.936 (94.65%) și elevi de clasa XII-a […]

Vezi rezultatele la etapa județeană a Olimpiadei de biologie și cine sunt elevii care vor merge la etapa națională!

Zeci de elevi botoșăneni au participat, la sfârșitul săptămânii, la Olimpiada județeană de biologie, care a avut loc la Școala 12 Botoșani. Șapte elevi de clasa a VII-a au obținut premiul I, calificându-se la etapa națională. Aceștia sunt: Cărăuleanu Alexia, de la Colegiul Națioanl ”A.T.Laurian”, Iurea Miruna, Școala 2 Botoșani, Oprea Smaranda, Școala 13 Botoșani, Gabriela […]

Emoții pentru elevii din anii terminali. Încep simulările examenelor naționale

Aproape 11.000 de elevi botoșăneni vor intra, de luni, în febra examenelor. Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Hârtie, 10.936 de elevi de clasa a XI-a, a XII-a şi a VIII-a vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română, din cadrul simulării pentru Bacalaureat, respectiv Evaluarea Naţională. 4.718 sunt elevi de clasa […]

Inspectoratul Școlar a afișat lista cu punctajele profesorilor rămași fără catedră

Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut publică lista cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate începând cu 1 septembrie 2017.  Un număr de 13 cadre didactice au rămas fără catedre, urmare a scăderii populaţiei şcolare , dar şi datorită nerealizării planului de şcolarizare de către mai multe unităţi de învăţământ. Pe listă figurează […]