O nouă selecție a profesorilor în Corpul naţional al experţilor în educaţie. Cine sunt profesorii admiși în etapa online

Inspectoratul Şcolar Județean a făcut publică lista cu candidaţii admişi în etapa de selecţie online a concursului pentru constituirea Corpului naţional de experţi în management educaţional, sesiunea 2018, seria I. În această etapă s-au înscris 34 de cadre didactice și toate au fost admise în această etapă. Portofoliile se depun la Inspectoratul Școlar Județean până pe 12 […]

Inspectoratul Școlar a stabilit centrele de examen de la Bacalaureat la probele scrise. Vezi care sunt!

Inspectoratul Școlar Județean a stabilit centrele de examen pentru bacalaureat, la probele scrise. Potrivit IȘJ, la probele scrise au fost stabilite un număr de nouă centre de examen cu opt subcomisii. Este vorba  de Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Colegiul Național ”A.T.Laurian”, Colegiul Economic ”Octav Onicescu” cu subcomisii la liceele din Trușești și Săveni, Liceul Pedagogic, […]

Examenul de Evaluare Națională se susține săptămâna viitoare, în timpul anului școlar. Ce se întâmplă cu orele elevilor

Examenul de Evaluare Națională se va susține anul acesta, în premieră, în timpul anului școlar și nu în vacanță ca până acum. Luni și miercuri, respectiv pe 11 și 13 iunie, în școli se va organiza examenul de Evaluare Națională pentru elevii clasei VIII-a, iar reprezentanții unităților de învățământ vor trebui să-și adapteze orarul funcție […]

Vezi câte gradații de merit vor fi acodate anul acesta în învățământul botoșănean, pe discipline!

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean a stabiit numărul gradațiilor de merit care vor fi acordate anul acesta în învățământul botoșănean. Pentru personalul didactic au fost stabilite 2o7 gradații de merit, din care 12 gradații au fost alocate pentru personalul de conducere. Pentru personalul didactic auxiliar nu sunt în acest an gradații de merit. Această […]

Reprezentant IȘJ: Mulți profesori se plâng de faptul că ei vin sâmbăta la pregătire, dar nu vin elevii

Interes scăzut din partea elevilor botoșăneni din anii terminali pentru orele de pregătire suplimentară din școli. Profesorii se plâng că deși vin sâmbăta la pregătire în mod benevol, foarte puțini elevi pot fi văzuți la aceste ore. ”S-a reomandat  să fie intensificate orele de pregătire. Mulți profesori se plâng de faptul că ei vin sâmbăta […]

Prima clasă de învățământ profesional dual în județul Botoșani, din anul școlar viitor. Ce firmă va pregăti elevii!

Prima clasă de învățământ profesional dual va funcționa în județul Botoșani din anul școlar viitor, a anunțat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Hârtie. Acesta a declarat că această clasă va avea specializarea electrician-constructor și va funcționa la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” în colaborare cu firma Elsaco. ”Agentul economic susține și el financiar […]

Vezi lista profesorilor care au solicitat acord de pretransfer în alte județe și programarea inspecțiilor pentru cei care au solicitat pretransfer consimțit între școli!

Mai multe cadre didactice botoșănene au solicitat acord de pretransfer în alt județ, începând cu 1 septembrie 2018. Este vorba de opt cadre didactice, care în acest moment au catedre în școli din mediul rural, dar și din urban, în județ și care predau pe mai multe discipline. Printre cei care solicită pretransfer în alte județe […]

Topul liceelor din județ în urma simulării bacalaureatului: Cele mai bune, respectiv cele mai slabe licee

Inspectoratul Școlar Județean a realizat o ierarhie a celor mai bune, respectiv celor mai slabe licee, după promovabilitatea obținută la simularea bacalaureatului la clasa XII-a. Potrivit inspectorului general al IȘJ, Gabriel Hârtie, în top cinci școli cu cele mai bune rezultate se află Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, respectiv ”Colegiul Național ”A.T.Laurian”, urmat de Colegiul Național ”Gr. […]

Prezenţă de 90% la simularea Bacalaureatului

examen, bacalaureat, stiri, botosani

Sute de elevi de clasa XII-a au absentat de la simularea Bacalaureatului. Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Școlar Județean, dintr-un număr de 2955 de elevi înscrişi, au participat la simulare 2646 elevi, adică 89,54%. La clasa a XI-a participarea a fost mai bună. Din cei 3219 elevi înscrişi, au participat la simulare 3017 elevi, procentul […]

Lista posturilor vacante în învățământul botoșănean pe anul școlar viitor a fost reactualizată. Vezi oferta!

Inspectoratul Scolar, Botosani, stiri, isj

Inspectoratul Școlar Județean a reactualizat lista posturilor vacante pe anul școlar viitor, după etapa privind completarea de normă. Pentru anul școlar 2018-2019 sunt disponibile  peste 1800 de posturi complete și incomplete valabile în etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar. Din totalul celor 1824 de posturi complete/incomplete vacante/rezervate, 440 sunt posturi complete vacante, […]

Profesori agresați verbal de elevi: Șapte cazuri înregistrate în primul semestru

elevi la ore

  Zeci de infracțiuni de violență în școlile din județul Botoșani, în primul semestru al anului școlar în curs. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, în perioada amintită au fost sesizate un număr de 44 de infracțiuni.  Evenimentele de violență au avut loc în școli sau în perimetrul acestora și s-au datorat unor conflicte spontane între elevi. Mai […]