Atelierele FILIT pentru traducători, la Memorialul Ipotești

Din 30 august 2018 şi până pe 7 septembrie 2018, la Memorialul Ipoteşti, se desfăşoară cea de a IV-a ediţie a Atelierelor FILIT pentru traducători, proiect derulat în cadrul programului cultural multianual iniţiat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi realizat în Parteneriat cu Memorialul Ipoteşti. La ediţia din anul acesta participă traducători din […]

Câştigătorii taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

50 de elevi din 14 de localităţi botoşănene au devenit, începând de astăzi,  „mesagerii” pompierilor în comunităţile de care aparţin. Misiunea le-a fost încredinţată după ce, timp de o săptămână, au învăţat cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii. Lecţiile le-au fost predate în cadrul taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă […]

Caravana Zece pentru România a ajuns în Botoșani

Centenarul Marii Uniri de la 1918 este un eveniment important nu doar pentru românii de pe teritoriul actual al României, este un eveniment de o semnificație profundă pentru orice român care simte și trăieste cu dragoste de ţară și de neam, indiferent de locul în care este stabilit. Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu” din […]

Tabără de artă fotografică la Ipoteşti

Fotografi din Botoşani, Iaşi, Bacău şi Suceava vor fi veni, în perioada 26-29 iulie 2018, la Ipoteşti pentru a participa la tabăra de artă fotografică organizată de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Scopul activităţilor din cadrul taberei este de a descoperi şi a imortaliza  locurile unde a copilărit poetul Mihai Eminescu. […]

Tineri din Republica Moldova, la Ipotești, într-un proiect derulat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

casa memoriala mihai eminescu- ipotesti botosani

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a desfășurat, în perioada 22- 24 iunie, a patra etapă a proiectului „Descoperă și Cunoaște România”, ediția Centenar, dedicată românilor din nordul Republicii Moldova. Festivitatea de deschidere a avut loc la Consiliul Județean Neamț, cu participarea secretarului de stat MRP Veaceslav Șaramet, și a secretarului de stat din cadrul […]

Se anunță petrecere mare la Ipotești! Ion Paladi, Mandinga, dar și alți artiști, la Festivalul „Floare Albastră”

Inițiatorul Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești, fostul primar Verginel Gireadă, îi așteaptă pe localnicii din comuna Mihai Eminescu, dar și din întreg județul Botoșani, la o petrecere de zile mari care va avea loc în perioada 12-13 mai la Ipotești. Evenimentul este organizat de Primăria comunei Mihai Eminescu şi Consiliul Local al comunei Mihai […]

Mandinga şi Ion Paladi, printre invitaţi la Festivalul „Floare albastră” de la Ipoteşti

floare albastra, festival, stiri, botosani, ipotesti, mihai eminescu

Artiştii Mandinga şi Ion Paladi se află printre invitaţii Festivalului „Floare albastră”, care se va desfăşura în perioada 12-13 mai la Ipoteşti. Evenimentul este organizat de Primăria comunei Mihai Eminescu şi Consiliul Local al comunei Mihai Eminescu. Mandinga va urca pe scena festivalului sâmbătă seară, alături de Aida Preda, iar duminică va cânta Ion Paladi. Tot […]

Seminarul ”Mihai Eminescu” cu profesori universitari, la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești  –  Centrul Național de Studii  Mihai Eminescu organizează, în perioada 20-22 octombrie 2017,  a III-a ediție a Seminarului Mihai Eminescu. Lucrările seminarului vor începe, în data de 20 octombrie, ora 15.30, cu lecturile publice ale poeților botoșăneni Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Vasile Iftime, Dumitru Necșanu, Gabriel Alexe, Petruț Pîrvescu, Vlăduț Scutelnicu. Pentru aceeași […]

Tabăra Internaţională de pictură „Time 4Mihai Eminescu”, la Ipotești

Time for Eminescu la Ipotesti Botosani1

In perioada 18 – 28 Iulie 2017 se va desfăsura la Ipotesti, Tabăra Internaţională de pictură „Time 4Mihai Eminescu”. Pictori din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Slovenia, Germania, Italia şi Indonezia vor participa la acest eveniment de promovare culturală a Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu.  Evenimentul este construit ca o extensie […]

”Atelierul de meștesuguri tradiționale”, la Ipotești

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează în perioada 4 – 13 iulie 2017, ”Atelierul de meștesuguri tradiționale”, ediţia a VII-a. Proiectul are formatul unui atelier – şcoală, în care copii de diferite vârste sunt iniţiaţi în tainele unor tehnici de lucru şi materiale specifice artelor tradiţionale. Se va  lucra pe grupe şi […]

Seri Melancolice Eminesciene, la sfârșitul săptămânii

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk Seri Melancolice Eminesciene începe la sfârşitul acestei săptămâni. Ca şi la ediţiile precedente, festivalul se va desfăşura pe parcursul a trei zile în trei locuri diferite: Săveni, Memorialul Ipoteşti şi Botoşani. În fiecare zi evenimentul începe la ora 18:00. La Săveni, în data de 30 […]

Lacul cu nuferi de la Ipotești va fi supravegheat

lacul-cu-nuferi-ipotesti-botosani-pod

Consiliul Județean va suplimenta cu câteva posturi organigrama de la Memorialul Ipotești. Este vorba de muncitori care se vor ocupa cu întreținerea lacului cu nuferi de la Ipotești, dar și de paznici. Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, spune că sunt necesare aceste angajări pentru a nu se distruge ceea ce s-a realizat la lac anul […]

Caravana ”ARO în Turul României” poposește la Ipotești pentru iubitorii de vehicule istorice

Asociaţia naţională a posesorilor de autovehicule istorice Retromobil club România organizează anual o serie de manifestări (parade, raliuri, expoziţii, simpozioane) cu caracter cultural-sportiv, contribuind astfel la menţinerea în stare optimă a unor vehicule istorice, precum şi la cultivarea pasiunii de colecţionare şi restaurare a acestora. Anul acesta R.C.R. organizează, în perioada 21-28 mai 2017,  ARO […]