Peste 200 de angajați din învățământul botoșănean au primit salarii mai mici în septembrie, după aplicarea Ordonanței 20 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Potrivit liderului de sindicat al Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, Liviu Axinte, sumele tăiate variază între 70 și 400 lei. Afectați de aceste diminuări salariale sunt secretarii și contabilii […]
Etichetă: invatamant
Liderul SIP Botoșani: Nu cred că se pot acoperi toate catedrele până pe 12 septembrie
Săptămâna viitoare începe anul școlar, însă multe din catedre nu vor fi ocupate. Cel puțin asta susțin sindicaliștii din învățământul local, care sunt de părere că posturile vacante în învățământul botoșănean sunt mai multe decât doritori. ”Cu siguranță vor rămâne posturi și vor fi concursuri la nivelul școlii, așa cum a mai fost înainte. Posturile […]
Vezi când va avea loc testarea la nivel județean pentru ocuparea posturilor în învățământ!
Cadrele didactice care vor să predea la cumul sau la plata cu ora pot depune dosarele. Inspectoratul Școlar Județean anunță că depunerea dosarelor pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar cu personal didactic calificat în regim de cumul sau de plată cu ora, va avea loc în perioada 29-30 august 2016, între orele 9.00-16.00, […]
Sute de posturi disponibile în învățământul botoșănean. Vezi lista valabilă la 10 august!
Sute de posturi disponibile în învățământul botoșănean, după consumarea mai multor etape din calendarul mobilității. Cele mai multe dintre acestea au viabilitate de un an, însă sunt și posturi cu viabilitate de patru ani. Posturile sunt disponibile în școli din mediul rural, dar și în unități din mediul urban, cu ar fi Liceul Pedagogic, Colegiul […]
Vezi lista posturilor din învățământ vacante la data de 25 februarie!
Inspectoratul Școlar Județean a reactualizat lista cu posturile vacante în învățământul botoșănean, după consumarea unor etape din mișcarea personalului didactic. Este vorba de restrângerile parțiale de activitate, etapă care s-a rezolvat la începutul acestei săptămâni. Pentru anul școlar viitor au fost scoase la concurs sute de posturi, din care peste 600 sunt posturi incomplete. Vezi […]
Liderul LSI Botoșani: Dacă ne prindea noul Guvern cu salariile nemărite, așa rămâneam
Sindicaliștii din învățământul botoșănean se declară nemulțumiți de faptul că nu a fost adoptat proiectul Legii salarizării unitare în forma propusă de Guvernul Ponta, care prevedea creșteri salariale semnificative pentru profesori. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că noul guvern nu agreează proiectul respectiv și propune creșteri în învățământ de doar […]
Salarii mai mari pentru personalul din educație începând cu decembrie 2015
Salariile personalului din sistemul public de învățământ vor fi majorate cu 15% începând cu 1 decembrie 2015, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată miercuri de Guvern. De creșterea salariilor vor beneficia 359.810 cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, respectiv: 290.000 de persoane din învățământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unitățile finanțate integral […]
Un profesor acuză numirile politice din învățământ: Umilire mai mare a profesorilor nu a mai fost
Un profesor acuză faptul că numirile pe funcțiile de conducere în învățământul botoșănean sunt făcute politic. Corneliu Furtună, fost director al Școlii 1 și Liceului de Științe ale Naturii, a spus că există școli în municipiul Botoșani unde au fost numiți directori din județ. El a dat exemplul Școlii 17 Botoșani, unde a fost numit […]
Zeci de posturi încă neocupate în învățământul botoșănean. Vezi lista!
Zeci de posturi sunt încă neocupate în mai multe școli din mediul urban și rural, cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar. Cele mai multe au viabilitate de un an și sunt la diverse specializări. La această dată mai sunt disponibile catedre la Liceul de Artă, Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” Botoșani, Școala Profesională […]
Vezi posturile vacante în învățământul botoșănean la 30 august!
Inspectoratul Școlar Județean a publicat o nouă listă cu posturile care au rămas disponibile după ședințele publice care au avut loc în ultima săptămână. Sute de posturi mai sunt încă vacante la această dată, multe dintre acestea și în școli din mediul urban. Luni, a avut loc o nouă etapă de repartizare a posturilor, respectiv […]
Vezi lista posturilor rămase neocupate în învățământul botoșănean!
Sute de posturi sunt încă neocupate în învățământul botoșănean. Inspectoratul Școlar Județean a publicat, duminică, lista actualizată a catedrelor disponibile în județ, care urmează a fi distribuite în ședințele publice din 24 și 25 august. La această dată mai sunt disponibile posturi în școli importante din municipiul Botoșani, dar și în școli din județ, la […]
Liderul LSI Botoșani: Vor rămâne și anul acesta catedre neocupate la început de an școlar
Reprezentanții sindicatelor locale din învățământ susțin că și anul acesta vor rămâne posturi neocupate la început de an școlar. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ, a afirmat că posturi libere vor fi în localitățile izolate din mediul rural, aceleași care rămân an de an neocupate. ”Ocuparea posturilor va fi în ședințele de săptămâna viitoare […]
Vezi lista cu posturile rămase neocupate în învățământul botoșănean!
Inspectoratul Școlar Județean a făcut publică lista posturilor vacante-rezervate la data de 3 august. Pentru etapele următoare au mai rămas posturi disponibile la liceele tehnologice, Liceul de artă, Liceul Pedagogic, Școala de Cooperație, Colegiul Economic, Școlile 11, 6, 2, Colegiul ”A.T.Laurian”, Seminarul Teologic Botoșani, Colegiul ”Ghe. Asachi”, precum și în multe unități de învățământ din […]
Liderul LSI Botoșani: Nu știm dacă grila de salarizare din învățământ este realistă sau nu
Sindicaliştii din învăţământ au solicitat guvernanților elaborarea unei legi a salarizării unitare a bugetarilor care să poată fi aplicată. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că s-au purtat discuții între sindicate și miniștri pe grila de salarizare din învățământ, iar dacă aceasta s-ar aplica creșterea salarială ar fi între 20 și 70%. ”Nu […]
FOTO Conferință internațională în învățământul botoșănean, cu oaspeți din Turcia
Inspectoratul Școlar Județean a găzduit, joi, Conferința internațională ”Benchmarking in Education”, acțiune care face parte din cadrul unui proiect Comenius și care a reunit la Botoșani o delegație de cadre didactice din Kutahya-Turcia. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că proiectul se derulează pe parcursul a doi ani între două regiuni: Kutahya, […]
Inspectoratul Școlar a reactualizat lista cu posturile vacante în învățământ. Vezi unde sunt disponibile!
Inspectoratul Școlar Județean a publicat lista cu posturile vacante și rezervate în învățământul botoșănean, după derularea mai multor etape cuprinse în calendarul mișcării personalului didactic. Următoarea etapă este continuitatea la suplinire și continuitatea la detașare. ”Etapa începe în perioada 22-29 aprilie, prin depunerea cererilor, iar pe 30 aprilie are loc soluționarea. Urmează titularizarea pe 253 […]
Sute de posturi vacante în învățământul botoșănean pentru anul școlar viitor. Vezi lista!
Inspectoratul Școlar Județean a făcut publică lista cu posturile vacante în învățământul botoșănean, după rezolvarea restrângerilor de activitate. Lista cuprinde posturile cu o viabilitate de patru ani, posturile incomplete și cele cu o viabilitate sub patru ani. Sute de posturi sunt disponibile în învățământ, în anul școlar 2015-2014, pe toate disciplinele. Zeci de posturi sunt vacante […]
Vezi lista posturilor vacante în învățământul botoșănean pentru anul școlar viitor!
Inspectoratul Școlar Județean a făcut publică lista posturilor vacante și rezervate pe anul școlar viitor, după prima ședință publică care a vizat completări de norme. Au fost vacantate posturi la școli din Botoșani, dar și la școli din județ, cu o viabilitate de unu până la patru ani. Cadrele didactice au posibilitatea să ocupe o […]
Posibile disponibilizări de personal în învățământ. Sindicaliștii amenință cu proteste
Bugetele unităților de învățământ sunt insuficiente din cauza finanțării pe bază de cost standard pe elev, lucru care ar putea duce la disponibilizări de personal. Atenționare vine din partea reprezentanților sindicatelor locale din învățământ, care au cerut, prin federație, demersuri la nivel guvernamental pentru revenirea asupra Hotărârii de Guvern 9 din 2015 privind stabilirea costului standard […]
Tot mai mulți elevi sunt afectați de stresul de la școală
Tot mai mulți elevi ajung la spital cu o afecțiune ce ține de aglomerarea materiei școlare și goana după note mari. Situația arătată de psihologii de la Spitalul Județean Mavromati reprezintă de fapt realitatea unui studiu efectuat de americani. Astfel, zilnic, la spital ajung cel puțin doi copii cu anxietate de performanță. Ce înseamnă acest […]