Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a primit, săptămâna aceasta, o autospecială şenilată. Aceasta a fost repartizată de la Unitatea Specială de Intervenţii pentru Situaţii de Urgenţă Ciolpani pentru sezonul de iarnă, până când vor fi finalizate procedurile de achiziţie a unei şenilate proprii, cu fondurile alocate de la Consiliul Judeţean. „Autospeciala este operativă 24 de […]
Etichetă: imprumut
Municipalitatea semnează contractul de împrumut cu Banca Mondială
Primaria Botosani semneaza, pe 28 octombrie, contractul de imprumut cu Banca Mondială. Cele peste 33 milioane lei vor fi luate de muncipalitate pentru cofinantarea proiectului de termoficare, pe o perioadă de 12 ani. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat ca intr-o prima transa vor fi luate 25 milioane lei. „Sunt mulţi paşi de îndeplinit, iar după ce vom […]
Consilierii locali au aprobat un împrumut de 34 milioane de lei
Consilierii Locali au aprobat contractarea unui credit de 34 de milioane de lei pentru proiectul de termoficare. Împrumutul va fi contractat de la International Finance Corporation pe o perioadă de 12 ani. Proiectul a fost aprobat după 13 voturi pentru, patru abţineri şi un vot împotrivă. ” Este un credit care va ajuta dezvoltarea municipiului. Vom ajunge […]
Primăria Botoşani încearcă să împrumute de la bănci 11,7 milioane lei
Primăria Botoşani va contracta un împrumut de pe piaţa internă. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că a purtat discuţii cu reprezentanţii unor bănci, după ce Banca Mondială a anunţat că nu acordă împrumut pentru parcul Cornişa. Suma pe care o va împrumuta Primăria Botoşani se ridică la 11, 7 milioane de lei. „Încercăm să atragem […]
CJ a depus documentaţia pentru creditul de 7 milioane euro
Reprezentanţii Consiliului Judeţean vor depune, săptămâna aceasta, documentaţia pentru împrumutul de 7,2 milioane euro in vederea confinanţării proiectului cu finanţare europeană privind extinderea reţelei de apă, proiect în valoare de 102 milioane lei. Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ, a declarat că documentaţia va fi depusă la Comisia de autorizare a împrumutului extern. „Documentaţia este gata, iar […]
Primăria se împrumută din bancă cu 42 milioane lei. Vezi pentru ce!
Primăria Botoşani vrea să contracteze un nou împrumut. Consilierii locali au aprobat în şedinţa extraordinară de luni contractarea unei finanţări rambursabile externe în valoare de 42 milioane lei pentru finanţarea unor obiective de investiţii de interes local. Primarul Ovidiu Portariuc a menţionat în şedinţă ca împrumutul este mai mult decât necesar, întrucât există pericolul de […]
Primăria Botoşani se împrumută pentru a cofinanţa proiectele europene
Municipiul Botoșani caută soluții pentru atragerea fondurilor necesare co-finanțării și pre-finanțării proiectelor europene aflate în implementare. În acest sens, Primarul municipiului, Ovidiu Portariuc, a iniţiat o rundă de consultare cu potenţiale bănci finanţatoare. Aceste întâlniri au avut rolul de a înţelege cât mai bine oferta din piaţa financiară, constrangerile existente şi identificarea unor soluţii pentru […]
Primăria Botoşani ar putea fi prima municipalitate din România creditată de Banca Mondială
Primăria municipiului Botoşani ar putea fi prima administraţie locală din România care ar contracta un credit de la Banca Mondială, susţine primarul Ovidiu Portariuc, care s-a întâlnit vineri şi a negociat timp de peste patru ore cu oficiali ai instituţiei financiare. El susţine că negocierile s-au finalizat, însă o delegaţie a Băncii Mondiale ar urma […]
Societatea Nova Apaserv ia credit pentru a cofinanţa un proiect european
Societatea Nova Apaserv se împrumută cu peste 31 milioane lei pentru a asigura contribuţia proprie la proiectul privind extiderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare. Consiliul Judeţean va fi cel care va garanta împrumutul de peste 31 milioane lei ce va fi contractat de operatorul de apă, cu o maturitate de 15 ani şi o […]
Nova Apaserv se împrumută de la BERD
Societatea Nova Apaserv din Botoşani va lua un credit de 7,3 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Furnizorul de apă are nevoie de aceşti bani pentru confinanţarea proiectului privind modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, în valoare de 127 de milioane de euro. „BERD este o soluţie mai […]
Primăria Botoşani ia creditul de 20 de milioane lei de la CEC Bank
Primăria Botoşani ia creditul de 20 de milioane lei de la CEC Bank. Vineri, a fost convocată o şedinţă de îndată la Consiliu Local în vederea aprobării împrumutului. La licitaţie s-au înscris două instituţii bancare, respectiv CEC Bank şi Banca Carpatica. Oferta cea mai convenabilă şi care a fost acceptată de altfel de municipalitate a […]