Angajații de la Garda de Mediu Botoșani intră în grevă generală

garda de mediu , stiri, botosani

Personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează, începând cu 10 mai, greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există in domeniul protecţiei mediului. Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi […]

Proteste la Garda de Mediu Botoșani. Angajații, în grevă de avertisment

Angajaţii Gărzii de Mediu Botoşani au declanșat, miercuri, o grevă de avertisment de două ore. Oamenii au întrerupt lucrul, nemulțumiți că Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a promis egalizarea salariilor între salariaţii gărzii de mediu şi cei ai gărzii forestiere, lucru care nu s-a întâmplat. Greva de avertismentva avea loc între orele 14.00 și 16.00, interval […]

Primărie amendată cu 60.000 de lei. Exploata ilegal o balastieră

O primărie din Botoșani a fost amendată cu 60.000 de lei pentru exploatarea ilegală a unei balastiere. Este vorba de Primăria comunei Păltiniș, care a primit sancțiunea din partea comisarilor Gărzii de Mediu. Măsura a fost dispusă pentru că angajații Primăriei scoteau balast și piatră din râul Prut fără ca instituția să dețină autorizație de […]

Amendă usturătoare de 70.000 de lei pentru societatea de termoficare

modern calor botosani

Societatea de termoficare din Botoşani a primit, vineri, o amendă usturătoare pentru neanunţarea unei avarii. Garda de Mediu a aplicat sancţiunea de 70.000 de lei după ce a constatat că în zona societăţii a fost resimţit un miros puternic de produse petroliere. „La mine miroase şi acum a produse petroliere, deşi astăzi nu funcţionează nicio […]

Șef de instituție amenințat cu moartea de un patron

Garda de Mediu Botosani

Un comisar șef susține că a fost amenințat cu moartea de un patron după ce l-a amendat. Fapta s-ar fi petrecut într-o staţie de carburanţi, iar întraeaga scenaă ar fi surprinsă de camerele video. Cristi Pietraru, patronul abatorului administrat de societatea C&C Company ar fi avut schimbul de replici menţionat de Răzvan Rotaru, comisar şef […]

Răzvan Rotaru, noul şef al Gărzii de Mediu

Razvan Rotaru

Liderul tinerilor din PSD, Răzvan Rotaru, a fost declarat admis la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru funcţia de comisar şef al Gărzii de Mediu Botoşani. El a susţinut, vineri, interviul, după ce miercuri a obţinut notă de trecere (72 de puncte) la proba scrisă. Nota de la interviu nu a fost […]

Rodica Zelincă ar putea fi promovată

Comisarul sef al Garzii de Mediu, Rodica Zelinca

Fostul comisar şef al Gărzii de Mediu, Rodica Zelincă, care a fost înlocuit din funcţie, joi, ar putea fi promovat. Zelincă ar putea ocupa un post de conducere în Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Liderul PNL, Florin Ţurcanu, a declarat, joi, pentru BotosaniNews, că apreciază activitatea Rodicăi Zelincă şi va propune ca […]

Şef nou la Garda de Mediu

Garda de Mediu Botosani

Comisarul şef al Gărzii de Mediu din Botoşani, Rodica Zelincă, a fost înlocuită din funcţie, începând de joi. În locul acesteia a fost numit, interimar, până la organizarea unui concurs, Gabriela Cantemir. Aceasta a fost, până acum, comisar în cadrul aceleaşi instituţii. Rodica Zelincă a fost unul dintre cei mai eficienţi şef de instituţii publice […]

Sectia Drumuri Nationale, amendata pentru mizeria din parcarile si refugiile de pe drumuri

gunoi margine drum

Sectia Drumuri Nationale a fost amendata de catre Garda de Mediu, dupa ce, in urma unor verificari, s-a constatat ca parcarile si refugiile de pe drumurile nationale nu sunt corespunzatoare, dar si pentru nerespectarea sistemului de gestionare a deseurilor. Administratorul drumurilor nationale a fost amendat cu 20.000 lei. Controlul efectuat de comisarii Garzii de Mediu Botosani a fost […]

Rampele de gunoi de la Darabani si Saveni, verificate de Garda de Mediu

Garda de Mediu Botosani

Rampele de gunoi de la Saveni si Darabani, verificate de comisarii Garzii de Mediu. Rodica Zelinca, comisar sef la Garda de Mediu Botosani, a declarat ca rampa de la Darabani a inceput sa preia deseurile rezultate din municipiul Botosani, fiind incheiat in acest sens si un contract. De asemenea, s-a facut si o evaluare a depozitelor […]

Prefectul cere curăţenie pe marginea drumurilor naţionale şi judeţene

parcari drumuri

Garda de Mediu efectuează în această perioadă o verificare a modului în care administratorul drumurilor naţionale respectă prevederile privind curăţenia din parcări şi de pe marginea arterelor rutiere din judeţul Botoşani. Prefectul Adrian Constantinescu, aflat pe 4 iulie în vizită la instituţia deconcentrată, le-a solicitat comisarilor să fie intransigenţi cu autoritatea în cauză şi să […]

Controale ale Gărzii de Mediu la agenţii economici care deţin echipamente PCB

Garda de Mediu Botosani

Garda de Mediu desfăşoară până în luna noiembrie controale la agenţii economici care deţin echipamente cu compuşi PCB (Compuşi bifenili policloruraţi). Rodica Zelincă, comisar şef la Garda de Mediu Botoşani a declarat că aceste echipamente aveau termen de eliminare s-au înlocuire 31 decembrie 2010. „În cazul în care aceste echipamente sunt în conservare, societăţile urmează să […]