50 de cadre didactice din județul Botoșani vor face parte din Corpul Național al Experților în Management Educațional. Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Botoșani a analizat cele cinci contestații înregistrate în urma depunerii dosarelor pentru a accede către această treaptă și două dintre acestea au fost admise. Astfel, potrivit purtătorului de cuvînt din cadrul Inspectoratului […]
Etichetă: experti educatie
Liderul LSI: Cred că mulţi dintre cei respinşi la concursul de selecţie în Corpul de experţi în educaţie sunt buni directori
Unii dintre aspiranţii la Corpul de experţi în educaţie au fost respinşi, deşi sunt directori de şcoală buni. Afirmaţia aparţine liderului Ligii Sindicatelor din învăţământ, Liviu Axinte. Acesta a precizat că un bun director nu este neapărat cel care are un număr de hârtii la dosar, stabilit prin metodologie, ci din contra. La concursul pentru accederea în Corpul experţilor în […]
Lista cu profesorii experţi în educaţie va fi publicată pe 6 aprilie
Evaluarea dosarelor cadrelor didactice botoşănene care doresc să ocupe o funcţie în învăţământ se va finaliza pe 5 aprilie, urmând ca pe 6 aprilie să fie afişată lista cu cei admişi. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Horia Negrescu, care este şi preşedintele comisiei locale de evaluare, a declarat că acţiunea de evaluare este spre […]
Câteva zeci de cadre didactice s-au retras din cursa pentru o funcţie în învăţământ
Numărul cadrelor didactice care doresc să facă parte din Corpul Experţilor în Management Educaţional s-a împuţinat. Dacă îniţial s-au înscris online 393 de cadre didactice din Botoşani, numărul dosarelor care vor fi evaluate va fi mai mic. Este vorba de 25 de dosare depuse de inspectorii şcolari, care vor fi evaluate la nivelul Ministerului Educaţiei […]