Bar cuprins de flăcări în toiul nopții

Acoperişul unui bar de pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi s-a aprins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. Flăcările s-au extins la o uşă şi câteva obiecte din clădire. Solicitaţi să intervină, pompierii dorohoieni au stins incendiul înainte de a cuprinde şi celelalte bunuri din interior. Apelul […]

Razie cu 80 de poliţişti în municipiul Dorohoi. Zeci de amenzi dictate de oamenii legii

razie politie, stiri, botosani

Peste 80 de poliţişti au desfăşurat în zilele de 25 şi 26 iulie a.c., în municipiul Dorohoi, acţiuni pe linia combaterii faptelor antisociale şi creşterii gradului de siguranţă publică, se arată într-un comunicat al Poliţiei. La acţiune, care s-a desfăşurat în anumite intervale orare din cele două zile, au participat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului […]

FOTO! Femeie luată cu ambulață din sediul AJOFM

O femeie a fost luată de urgență cu ambulanța, marți dimineață, din sediul  din Dorohoi al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acestei i s-a făcut rău, iar la fața locului a ajuns o ambulanță, iar echipajul medical a dus-o direct la Spitalul municipal Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale. Cel mai probabil, femeia […]

Adolescenţi ajunşi la spital după un accident cu scuterul

accident lebada- motoscuter- moped

Doi adolescenţi au ajuns, duminică dimineaţă, la spital după ce au fost victimele unui accident rutier. L.R., de 17 ani, din Dorohoi mergea cu un prieten cu un scuter pe drumul ce leagă Dorohoiul de Botoşani. În localitatea Dealu Mare, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcţiei, şi s-au răsturnat. Cei doi au fost […]

Atentat la cultură! Aproape 300.000 de piese ale Muzeului de Științele Naturii Dorohoi ar putea fi scoase în stradă

Muzeul de Stiințele Naturii Dorohoi

Gest fără precedent făcut de administrația din municipiul Dorohoi. Aceatsa a revendicat clădirea în care funcționează clădirea în care funcționează Muzeul de Științele Naturii Dorohoi. Primarul Dorin Alexandrescu vrea să lase cele aproape 300.000 de piese de muzeu fără spațiu de expunere, el solicitând Consiliului Județean să îi transfere în domeniul public al municipiului Dorohoi spațiul Muzeului de Științele […]

Judecători stagiari numiți în funcții la Botoșani și Dorohoi. Cine sunt ei!

magistrati, stiri, botosani, judecatori,

Consiliul Superior al Magistraturii a decis numirea în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Botoșani și la Judecătoria Dorohoi a unor tineri absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii. Astfel, începând de vineri, 15 iulie, își vor începe activitatea trei judecători noi la Botoșani și unul la Dorohoi. Iată cine sunt ei: BĂRBIERU I. Ionel- Judecătoria […]

Manifestări comemorative dedicate pogromului antievreiesc din 1940

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoșani, a participat, luni, în Municipiul Dorohoi, la ceremonia de comemorare a 76 de ani de la pogromul anti-evreiesc din anul 1940. La manifestare au participat și reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, consilierul județean Florin Știrbu, membri ai comunităților evreiești din țară și din afară, […]

Spitalul Municipal Dorohoi a renunţat la serviciile E.On Moldova

spitalul municipal dorohoi

Spitalul Municipal din Dorohoi a renunţat la serviciile furnizorului tradiţional de electricitate E.On Moldova. Unitatea medicală dorohoiană a încheiat, în urma unei licitaţii, un contract pentru livrarea energiei electrice cu compania RCS & RDS SA. Valoarea contractului este de 262.860 de lei. La licitaţie au participat alte două firme, însă RCS & RDS SA a […]

Nova Apaserv a stabilit firma care va reabilita sistemul de apă din Dorohoi. Cine va lua cele 20 de milioane de euro!

conducta-de-apa

Societatea comercială Nova Apaserv SA Botoșani a stabilit firma care va realiza lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apa și canalizare în aglomerarea Dorohoi. La licitație au participat nouă firme însă lucrarea a fost atribuită societății comerciale Ludwig Pfeiffer SRL din Timișoara, care a avut o ofertă de 78,6 milioane de lei fără TVA. Valoarea estimată inițială a […]

FOTO Femeie găsită moartă într-o fântână

O femeie a fost găsită, vineri dimineaţă, moartă într-o fântână. Totul s-a întâmplat pe strada Tineretului din oraşul Darabani, acolo unde o Maria Andronache de 83 de ani a fost descoperită înecată în fântâna unei gospodării. Cea care a făcut macabra descoperire este nimeni alta decât sora victimei, care a alertat, imediat, vecinii, dar şi autorităţile. […]