Ce declară liderul PSD, Doina Fderovici, despre rezultatul alegerilor de la Nicșeni!

primaria nicseni, stiri, botosani, alegeri locale partiale, ioan gaidur

Liderul organizației județene a Partidului Social Democrat, senatorul Doina Federovici, consideră că noul primar al comunei Nicșeni, independentul Iulian Iliescu, este „omul potrivit la locul potrivit”. De altfel, Federovici își manifestă susținerea față de Iliescu și comunitatea din Nicșeni, pentru aplicarea programului electoral. „Iulian Iliescu este omul potrivit la locul potrivit, un tânăr specialist, care și-a […]

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, anunță începerea procedurilor pentru construcția de locuințe de serviciu în municipiul Dorohoi

doina federovici, senator, stiri, botosani, psd

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că peste două săptămâni se va organiza licitația pentru construcția unui complex de 16 apartamente de serviciu în municipiul Dorohoi în cadrul programului lansat anul trecut de Agenția Națională pentru Locuințe. „În 2016 când ne-am prezentat în campania electorală în fața botoșănenilor am promis că vom continua demersurile […]

Doina Federovici, apel public la primarii din Botoșani să depună proiectele de investiții pentru PNDL 2

doina federovici

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a lansat miercuri un apel public către toate administrațiile publice locale din județul Botoșani pentru a depune la termen documentațiile tehnico-economice pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, Etapa a II-a (PNDL 2). În lipsa acestor documente, spune Federovici, Ministerul Dezvoltării nu va putea aloca finanțările, chiar dacă proiectele au fost […]

Senatorul PSD Doina Federovici: „Proiectul de modernizare a drumului Botoșani-Târgu Frumos a intrat în etapa finală de avizare”

senator, stiri, botosani, doina federovici

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat astăzi că proiectul de modernizare a drumului Botoșani-Târgu Frumos, în valoare de 80 de milioane de euro, a intrat în etapa finală – emiterea Hotărârii de Guvern, după ce a obținut avizul Comitetului tehnico-economic al Ministerului Transportuilor și avizul Comitetului interministerial al Guvernului. Următoarea etapă este redactarea […]

Doina Federovici: Scutiri de impozit pentru aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat

senator, stiri, botosani, doina federovici

Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat că plenul Senatului a adoptat ieri cu unanimitate de voturi propunerea legislativă pe care a inițiat-o împreună cu mai mulți colegi parlamentari prin care aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat sunt scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent acesteia, precum […]

Doina Federovici: „Deși mai e mult de făcut, studenții au obținut de la actualul guvern cel mai mult de la Revoluție încoace

doina federovici, senator, stiri, botosani, psd

Cu ocazia deschiderii anului universitar, președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a declarat că actualul guvern PSD+ALDE a manifestat cel mai mare interes pentru rezolvarea problemelor din mediul universitar.  În acest sens, reprezentanta social-democraților a amintit majorările substanțiale de burse, precum și creșterile de salarii pentru profesori. „Suntem încă departe de ceea ce ar trebui să […]

Doina Federovici, reconfirmată în conducerea Senatului României

doina federovici, stiri, botosani, senat, chestor

Senatorul Doina Federovici, care este şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Botoşani, a fost reconfirmat în funcţia de chestor al Senatului. Plenul Senatului a votat, vineri, Biroul permanent pentru noua sesiune parlamentară, iar Federovici a fost propusă de PSD pentru un nou mandat de chestor. Tot vineri au fost aleşi ceilalţi membri ai Biroului Permanent, […]

Investiții în sistemul de sănătate botoșănean: 3,6 milioane euro pentru reabilitarea a 13 dispensare medicale

doina federovici

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că în următorii 3 ani, 13 dispensare medicale din 12 localități din județ vor fi reabilitate prin Programul de Dezvoltare Locală. „În decembrie anul trecut când am candidat pentru Parlament, toată echipa ne-am luat angajamentul să susținem realizarea de investiții în domeniul educației, în sănătate și pentru modernizarea […]

41 de milioane de euro pentru reabilitarea și construirea de unități de învățământ în județul Botoșani – 144 de obiective. Vezi în ce localități!

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că județul Botoșani va beneficia de o finanțare în valoare de 41 de milioane de euro pentru următorii 3 ani în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală pentru reabilitarea, modernizarea și construirea de grădinițe și școli. „Având în vedere că este pentru prima […]

Doina Federovici: Județul Botoșani, locul 6 pe țară la finanțarea obiectivelor de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală -847.831.950 lei

doina federovici, senator, stiri, botosani, psd

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a declarat astăzi că în urma centralizării și analizării solicitărilor de finanțare transmise de autoritățile locale din toată țara, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a emis ordinele de finanțare pentru obiectivele de investiții  din fiecare județ, care vor fi bugetate în cadrul etapei a doua a […]

Doina Federovici: „Viitorul Guvern va trebui ca în maxim 3 luni să reintre în calendarul programului de guvernare”

senator, stiri, botosani, doina federovici

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a declarat luni că noul guvern care va fi instalat în urma adoptării moțiunii de cenzură va avea la dispoziție cel mult 3 luni pentru a recupera întârzierile Guvernului Grindeanu și pentru intra în calendarul stabilit inițial pentru derularea programului de guvernare. „Măsurile prevăzute în programul de guvernare sunt […]

Doina Federovici, despre alegerile pentru șefia PSD: Domnul Macaleți mi-a transmis intenția de a se retrage

doina federovici

Unul din candidații la funcția de președinte al organizației județene PSD bate în retragere. Este vorba de Costică Macaleți, care ar fi renunțat la a mai candida alături de Doina Federovici la șefia partidului. Acest lucru a fost confirmat chiar de actualul președinte al PSD Botoșani, Doina Federovici. ”În acest moment așteptăm formarea noului guvern, […]

Doina Federovici: „Din luna iunie PSD Botoșani va organiza întâlniri cu cetățenii în fiecare zonă a județului”

doina federovici, senator, stiri, botosani, psd

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că din luna iunie toate organizațiile social-democrate de pe plan local vor începe organizarea de întâlniri cu cetățenii din fiecare localitate a județului. „După primele șase luni de guvernare cred că este important să evaluăm ceea ce s-a realizat și ce mai este de făcut în fiecare […]

Doina Federovici: „Echipa PSD-ALDE din Guvern și Parlament și-a îndeplinit promisiunile pentru primele 3 luni”

Președintele PSD Botoșani Doina Fedeovici a făcut bilanțul primelor trei luni de guvernare și a anunțat că echipa Guvernului Grindeanu împreună cu parlamentarii PSD-ALDE au îndeplinit promisiunile față de români. „Fiecare cetățean poate să constate că ne-am ținut de cuvânt și am pus în aplicare proiectele din programul de guvernare, fie că vorbim de actele […]

Doina Federovici face un apel la consens şi stabilitate în PSD

doina federovici- psd botosani

Senatoarea Doina Federovici, care şi-a depus, vineri, candidatura pentru preşedinţia PSD Botoşani, susţine că îşi doreşte consens şi stabilitate în partid. Ea a anunţat, printr-un comunicat de presă, că îşi propune să facă echipă cu parlamentarii, primarii, conducerea CJ şi consilierii judeţeni şi locali pentru a pune în aplicare programul de guvernare. „Îmi doresc să […]

Vineri, ultima zi de înscriere a candidaților pentru șefia PSD. Un singur candidat până acum

psd, botosani, stiri

Vineri este ultima zi de înscriere a candidaților pentru șefia organizației județene a PSD Botoșani, iar până vineri dimineață a fost înregistrată o singură candidatură, cea a președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți. În cursul zilei de vineri ar urma să își depună candidatura și Doina Federovici, cea care conduce interimar organizația, însă nu este exclus să […]