Deputatul PNL de Botoșani, Cristian Constantin Roman, i-a cerut ministrului agriculturii, Achim Irimescu, să intervină pentru a simplifica procedurile de acordare a permiselor de pescuit sportiv din partea Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Parlamentarul a intervenit după ce a fost sesizat de nemulțumirea a aproape 2 000 de cetățeni din județul Botoșani care trebuie […]
Etichetă: Cristian Roman
Deputatul Roman, nemulțumit de programul „Cornul și laptele”. Premierul Cioloș, atenționat
Deputatul PNL Cristian Constantin Roman i-a cerut prim ministrului Dacian Cioloș o analiză atentă a desfășurării programului “Cornul și laptele” și dispunerea unor măsuri în consecinţă, ţinând cont de disfuncţionalităţile în cadrul acestuia, semalate în ultimul timp. Parlamentarul botoșănean l-a interpelat pe același subiect și pe fostul prim ministru Victor Ponta, însă a constatat că, […]
Deputatul Roman: Persoanele cu handicap locomotor grav vor beneficia gratuit, la cerere, de un scuter electric special
Persoanele cu handicap locomotor grav ar putea beneficia gratuit, la cerere, de un scuter electric special, dacă va fi adoptat un proiect de lege în acest sens, inițiat de deputații PNL Cristian Constantin Roman și Claudia Boghicevici. Pentru a beneficia de acest mijloc de locomoție, persoanele îndreptățite vor trebui să adreseze o cerere, însoțită de […]
Guvernarea Ponta criticată dur de un parlamentar din Botoşani
Acuzații dure la adresa guvernării Ponta, lansate de la tribuna Parlamentului de un deputat botoșănen. Deputatul PNL Cristian Constantin Roman a caracterizat guvernarea de aproape patru ani a PSD ca fiind plină de minciună, contraperformanțe, probleme grave cu legea și multă inconștiență. “Abia acum, când PSD nu mai deține controlul guvernării, când nu mai controlează […]
Liberalii resping apelul lansat de Federovici pe tema drumului Botoșani- Târgu Frumos: Dumneaei încearcă un parșiv joc la ofsaid
Parlamentarii Partidului Național Liberal resping apelul făcut de senatorul PSD Doina Federovici privind susținerea în comun a proiectului de modernizare a drumului european E 58 Botoșani- Târgu Frumos. Ei susțin că inițiativa de semnare a unei scrisori către prim ministrul României, pentru includerea în bugetul de stat pe 2016 a sumelor destinate investiției la drumul […]
Programul național “Laptele și cornul” va fi reevaluat în acest an școlar
Programul național “Laptele și cornul” va fi reevaluat în acest an școlar și adaptat realităților actuale din comunitățile școlare. Asta după ce deputatul PNL, Cristian Constantin Roman, a atras atenția Guvernului că mare parte din acest program înseamnă de fapt risipă, produsele respective ajungând deseori hrană pentru animale, deoarece nu sunt consumate de către copii. […]
Un deputat PNL cere depolitizarea instituțiilor publice din județ și lovește în prefect și alți câțiva directori de deconcentrate
Deputatul Cristian Roman susţine, alături de conducerea PNL Botoșani, depolitizarea instituțiilor din județ. El a spus că acest demers trebuie să înceapă cu Instituția Prefectului și să se finalizeze cu instituțiile deconcentrate. Roman a motivat că prefectul Macaleți, deși se crede apolitic, face doar jocurile PSD și își face deja campanie electorală pe imaginea Instituției Prefectului […]
Deputatul Cristian Roman o atacă pe Doina Federovici: Este un fel de agenţie de informaţii a judeţului
Deputatul Cristian Roman (PNL) s-a arătat deranjat de numeroasele apariţii în presă a senatorului Doina Federovici (PSD) şi la temele publice abordate de aceasta, de la agricultură până la reducerea TVA la apă. Roman susţine că Federovici s-a transformat în „Monitorul Oficial” sau „agenţia de informaţii a judeţului”. „Ea este pentru judeţul nostru un fel […]
Roman îi cere lui Portariuc să prezinte proiectele din mandatul său: Am văzut că se fac declarații de pe Coasta de Est a Americii, cu pălării de texan
Deputatul PNL, Cristian Roman, îi cere public primarului Ovidiu Portariuc să își prezinte proiectele noi concepute și puse în practică în actualul mandat, precum și fondurile atrase pentru municipiul Botoșani pe partea de investiți. Roman spune că proiectele aflate acum în derulare sunt de pe vremea lui Cătălin Flutur. ”Solicit ca și cetățean al municipiului […]
Deputatul Roman: “Cornul și laptele”, mâncare pentru animale. Ajung să fie valorificate de către personalul administrativ din școli
Deputatul PNL Cristian Constantin Roman l-a interpelat în această săptămână pe prim-ministrul Victor Ponta, semnalându-i grave neregului în desfășurarea programului național “Cornul și laptele”. Potrivit parlamentarului botoșănean, programul respectiv, după atâția ani de când a fost implementat, ar trebui adaptat realităților sociale ale vremurilor în care trăim. “Există o problemă, pe care toți ne facem […]
Cristian Roman, atac la viceprimarul Andrei: Un pui de comunist. Copiii nu trebuie lăsați să se joace cu chibriturile
Vicepreședintele PNL Botoșani, Cristian Roman, se ia de viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Criticile la adresa acestuia au venit după ce Cosmin Andrei a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că ar trebui sancționați angajații Locativa care au participat la protestul PNL în timpul serviciului. Roman a spus despre Cosmin Andrei că este ”un pui de […]
PSD, acuzat că a votat un act normativ prin care cresc cheltuielile de întreţinere
Majoritatea PSD din Senat şi Camera Deputaţilor a decis creşterea sumelor lunare pe care cetăţenii României, care stau la bloc, trebuie să le plătească la asociaţiile de proprietari. Asta, întrucât ea a respins un proiect de lege care permitea asociaţiilor să aibă posibilitatea încheierii de convenţii civile sau contracte de colaborare, conform Codului Civil, pentru […]
Deputatul Roman cere modificarea legii şomajului. Vezi ce propune!
Deputatul PNL de Botoşani, Cristian Constantin Roman, a depus marţi la Parlament un proiect de modificare a legii privind asigurările de şomaj şi stimularea forţei de muncă. Modificările propuse de acesta vizează trei aspecte ale Legii 76/2002, referitoare la: – impunerea unui termen mai larg pentru sistarea plății indemnizației de șomaj pe perioada concediului pentru […]
Deputatul Roman, la tribuna Parlamentului: Ponta să țintească marii evazioniști, nu ceară chelnerilor să împartă ciubucul cu Guvernul
Deputatul PNL Cristian Constantin Roman acuză Guvernul de la tribuna Parlamentului că întinde mâna după ciubuc însă nu are curaj să combată marea evaziune. “Părerea mea însă este că Guvernul se ocupă de lucruri mărunte și imposibil de pus în practică, în timp ce marii evazioniști încă stau bine mersi. La nivelul conducerii executive a […]
Intervenție la ministrul educației pentru salvarea unei școli din municipiul Botoșani
Deputatul liberal Cristian Constantin Roman l-a interpelat marți pe ministrul educației și cercetării științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, cerându-i să întreprindă măsurile administrative necesare evitării închiderii Școlii Gimnazială „Sf. Maria” Botoșani. Această unitate riscă desființarea prin neaprobarea includerii în planul de învățământ pe anul 2015-2016 a clasei pregătitoare și a clasei a V-a. Școala Gimnazială „Sf. […]
Deputatul Cristian Roman solicită schimbarea legislației privind achizițiile publice
Deputatul PNL, Cristian Constantin Roman a făcut o declarație în Parlament, adresându-se în principal primului ministru Victor Ponta, prin care cere promovarea unui nou pachet legislativ în domeniul achiziților publice, astfel încât banii statului să fie mai eficient cheltuiți. „Majoritatea cazurilor spectaculoase de corupție, care țin de bună vreme ocupată agenda publică, au la bază o […]
Un deputat botoșănean aduce acuze grave Guvernului României și prim- ministrului Victor Ponta
Deputatul liberal Cristian-Constantin Roman îl acuză pe premier, printr-o interpelare parlamentară, de încălcarea Constituției, de politizarea unor instituții cu încălcarea flagrantă a unor convenții internaționale și a unor norme de drept intern, precum și de încălcarea gravă a atribuțiilor de legiferare a Parlamentului României, prin suprapunerea unei ordonanțe de urgență, care nu-și justifică urgența, peste […]
O iniţiativă a deputatului Cristian Roman, preluată de Ministerul Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a reacţionat pozitiv la solicitarea deputatului Cristian Constantin Roman privind reorganizarea centrelor de trasfuzie sanguină, în sensul integrării lor în sistemul medical de urgenţă. Parlamentarul botoșănean l-a interpelat pe ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, solicitându-i sprijin pentru iniţierea în acest sens a unui proiect de act normativ, oferind totodată atât argumentele necesare cât și […]
VIDEO Marş neobişnuit. O coloană de maşini pro Iohannis a străbătut întreg Botoşaniul
Peste 100 de maşini au defilat, miercuri după amiază, prin municipiul Botoşani într-un marş pro Iohannis. Acţiunea a fost organizată de ACL, însă cei doi copreşedinţi, Florin Ţurcanu şi Cătălin Flutur, nu au fost prezenţi. Astfel, liderii grupului au fost senatorul Viorel Grigoraş, deputatul Cristian Roman şi fostul senator Daniel Humelnicu. De asemenea, la acţiune […]
Deputatul Roman: România are o şansă dacă românii ies astăzi la vot şi nu îi lasă pe alţii să le confişte viitorul
Prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Cristian Roman, a făcut, duminică, un apel la alegătorii din Botoşani să iasă la vot. El a mers la vot, alături de soţia sa, medicul ORL-ist Carmen Roman, la Şcoala 11, sancţionând- spune el- „minciuna, demagogia şi incompetenţa”. „Cred că România are o şansă dacă românii ies astăzi la vot şi nu […]