Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, şi fiul acestuia, Liviu Conţac, condamnaţi la câte trei ani de închisoare pentru afaceri în situaţie de incompatibilitate, au obţinut marti în instanţă întreruperea executării pedepselor pe o perioadă de trei luni. Decizia aparţine Tribunalului Botoşani, dar nu este definitivă, procurorii având dreptul să formuleze recurs în termen […]
Etichetă: Constantin Contac
A fost realizată galeria preşedinţilor Consiliului Judeţean
O galerie a preşedinţilor Consiliului Judeţean Botoşani, de la inaugurarea instituţiei, în 1996, şi până în prezent a fost realizată de conducerea judeţului, la iniţiativa preşedintelui Florin Ţurcanu. Tablourile celor cinci preşedinţi ai CJ, din 1996 până în prezent, au fost expuse pe holul CJ. În galerie figurează Ioan Aniţei (1996- 2000), Ioan Aniculăese (2000- […]
Constantin Conţac poate fi votat, dar nu poate vota
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, care s-a înscris în cursa pentru un loc în Parlamentul României ca independent, nu poate vota din spatele gratiilor. Şi asta pentru că magistraţii i-au luat acest drept. În schimb, Constantin Conţac apare pe listele de vot şi poate fi votat de cetăţeni. El candidează pentru un mandat […]
Conţac a făcut contestaţie în anulare la Înalta Curte
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Constantin Conţac, a făcut recurs în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie. Constantin Conţac, dar şi fiul acestuia, Liviu Conţac, sunt nemulţumiţi de sentinţa magistraţilor Curţii Supreme şi cer să fie puşi în […]
Botoşăneni în Top 10 candidaţi condamnaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv
Alianta pentru o Romanie Curata va spune care este „Oferta electorala de iarna. Integritatea”. ARC lanseaza astazi prima baza de date, alcatuita impreuna cu jurnalistii colaboratori si voluntarii sai, prin care poate fi verificata integritatea candidatilor eligibili. Proiectul „Verifica integritatea candidatului tau” arata, in cifre si date concrete, daca partidele politice doresc cu adevarat sa […]
Firma lui Conţac va deszăpezi drumurile naţionale din Suceava
Firma Transporturi Auto, patronată de Constantin Conţac, aflat acum în închisoare, a câştigat licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din judeţul Suceava. Societatea botoşăneană va executa lucrările de deszăpezire pe zona de Nord-Est a judeţului (Lotul 4), în urma unei licitaţii organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Contractul a fost atribuit […]
Fostul prefect Roman depune plangere penala impotriva lui Contac pentru denunt calomnios
Fostul prefect Cristian Roman va face plingere penala impotriva lui Constantin Contac. Asta dupa ce Contac a postat pe blogul sau un material in care spune cum a ajuns el in spatatele gratiilor, lovind in fostul prefect Cristian Roman. Roman a declarat intr-o conferinta de presa ca in cei opt ani cat a stat pe […]
Constantin Conţac şi fiul său, transferaţi în Penitenciar
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Contantin Conţac, şi fiul acestuia, Liviu Conţac, au fost transferaţi, joi, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani. Cei doi au fost duşi cu maşina Poliţiei din arest, unde s-au aflat de când au fost încătuşaţi. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani şi al PSD Botoşani, Constantin Conţac, a fost condamnat, […]
Conţac câştigă deszăpezirea de după gratii
Societatea Transporturi Auto a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, va efectua, în iarna următoare, lucrările de dezăpezire în Botoşani. În asociere cu Tehnic Asist, firma lui Conţac a fost declarată câştigătoare a licitaţiei organizată de Consiliul Judeţean, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Cele două firme asociate au fost singurii ofertanţi pentru […]
Conţac din închisoare: Am fost ameninţat să nu candidez
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, care a fost condamnat miercurea trecută la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, susţine că a fost ameninţat să nu candideze. Deşi se află în spatele gratiilor, el a scris pe blogul personal un articol intitulat „Aici s-a vrut să se ajungă”, în care susţine că a fost […]
Fostul prefect Roman îl atacă pe Ţâbuleac în cazul Conţac: Adevăraţii autori ai denunţului se ascund
Fostul prefect Cristian Roman a dorit să-şi exprime un punct de vedere vizavi de cazul Constantin Conţac. Acesta a remis redacţiei un comunicat de presă, pe care îl redăm în totalitate. Un eveniment neprevăzut a șocat opinia publică din județul Botoșani în această săptămână, după ce una dintre persoanele cu cea mai mare notorietate locală […]
Tribunalul decide: Conţac va candida
Decizie normală, emisă, vineri, de Tribunalul Botoşani. Magistraţii au respins cererea Uniunii Social Liberale de invalidare a candidaturii lui Constantin Conţac la funcţia de senator în Colegiul 3 Botoşani. În ciuda condamnării definivite, Conţac va apărea pe buletinele de vot şi va putea fi votat de electorat, pe motiv că Legea electorală nu prevede situaţia eliminării […]
Vâzdoagă despre cazul Conțac: Este drama unui om și al unei familii și nu cred că trebuie să vorbim prea mult pe această temă
Social-democrații botoșăneni au refuzat să comenteze cazul fostului lider de partid, Constantin Conțac. Președintele organizației municipal a PSD, Ovidiu Portariuc, a declarat că decizia privind condamnarea lui Conțac la trei ani de închisoare cu executare aparține instanței. “Nu pot să comentez și nu aș vrea să fac niciun fel de speculații sau comentarii pe marginea […]
USL contestă în instanţă candidatura lui Constantin Conţac
Uniunea Social Liberală (USL) nu vrea ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, care a ajuns miercuri seară în închisoare, să se regăsească pe lista candidaţilor la Parlamentare. Pentru a-l scoate din cursa electorală, social-liberalii au făcut o acţiune la Tribunalul Botoşani prin care cer respingerea dosarului de candidatură, pe motiv că adversarul politic a fost condamnat […]
Conţac va apărea pe buletinele de vot
Constantin Conţac, care a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu executare, va apărea pe buletinul de vot la alegerile din decembrie. El s-a înscris în cursa electorală pentru funcţia de senator pentru Colegiul 3 Botoşani, iar candidatura sa a rămas definitivă. Biroul Electoral Judeţean va trebui să dea bun de tipar pentru […]
Instanţa supremă îi interzice lui Conţac să candideze. Vezi, în exclusivitate, decizia ÎCCJ!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a interzis lui Constantin Conţac să candideze la Senat la alegerile parlamentare din decembrie. Sentinţa pronunţată miercuri prevede că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean a pierdut dreptul de a alege şi de a fi ales pe o perioadă de doi ani. BotosaniNews vă prezintă în exclusivitate sentinţa Înaltei Curţi […]
Constantin Conţac şi fiul lui şi-au petrecut prima noapte în arestul Poliţiei
Fostul lider PSD şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, dar şi fiul său Liviu au stat, în noaptea de miercuri spre joi, în arestul Poliţiei Botoşani. Cei doi au fost ridicaţi, miercuri seară, de la domiciliile lor, după ce poliţiştii au primit mandatele de executare a pedepsei emise de Tribunalul Braşov, prima instanţă […]
Incredibil! Constantin Conţac a ajuns la închisoare
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani şi al PSD Botoşani, Constantin Conţac, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pentru infracţiuni de corupţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea acestuia la trei ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de efectuarea de operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate, […]
Constantin Conțac și-a depus candidatura pentru Parlament
Constantin Conțac și-a depus, luni, candidatura pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Fostul președinte CJ Botoșani vrea să candideze pentru Colegiul 3 Senat Botoșani. Urmează ca reprezentanții Biroului Electoral de Circumscripție să decidă, marți dacă fostul lider PSD întrunește numărul de semnături pentru a-i fi validată candidatura. Constantin Conțac candidează pentru Parlament independent […]
Conţac se asociază cu o firmă austriacă şi câştigă o licitaţie de drumuri
Societatea Transporturi Auto, controlată de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, se va ocupa de reabilitarea drumurilor judeţene prin metoda reciclării la rece. Transporturi Auto a intrat în asociere cu austriecii de la Bitunova şi s-au prezentat la licitaţia organizaă de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Cele două firme asociate au depus singura […]