Conducerea Spitalului Județean a început analiza activității de pe compartimente, birouri și serviciile din cadrul unității, pentru a vedea unde se impun reduceri de personal. Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean, a declarat că disponibilizările vor viza doar personalul nemedical, însă vor fi și angajați care vor fi redistribuiți pe alte compartimente. ”Obiectivul meu este să […]
Etichetă: cheltuieli salariale
Managerul Spitalului Judeţean: Ne-am propus ca cheltuielile salariale să ajungă la 70%
Spitalul Judeţean şi-a propus să ajungă cu cheltuielile salariale din nou la 70%, a declarat Viorel Iliuţă, managerul unităţii spitaliceşti. Acesta susţine că grosul bugetului este direcţionat în momentul de faţă spre cheltuielile salariale, însă se doreşte reducerea acestora de la 85% cât reprezintă în prezent la 70%. „Acest lucru se poate întâmpla în trei […]
Spitalul Judeţean Mavromati, nominalizat de ministrul Sănătăţii ca fiind printre unităţile cu cele mai mari cheltuieli salariale
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, i-a criticat, miercuri, în cadrul unei videoconferinţe, pe managerii de spitale care vin la minister cu mâna întinsă după bani. El şi-a exprimat, de asemenea, nemulţumirea că în multe spitale din ţară bugetele se duc pe salarii, depăşind chiar şi contractul cu Casa de Asigurări de Sănpătate. Ministrul a dat mai […]