Doi botoşăneni vor primi pensiile diminuate până la sfârşitul vieţii, după ce au acumulat un debit colosal la o bancă. Casa Judeţeană de Pensii a a fost înştiinţată de un executor judecătoresc cu privire la o poprire de nu mai puţin de patru milioane lei în cazul a doi pensionari din judeţul Botoşani, cel mai […]
Etichetă: casa pensii
Casa Judeteana de Pensii a sesizat Politia cu privire la veridicitatea unor adeverinte aduse pentru pensionare
Casa Judeteana de Pensii a sesizat Inspectoratul de Politie Judetean cu privire la legalitatea a doua documente aduse de doi botosaneni pentru pensionare. Potrivit directorului CJP, Marius Budai, una dintre adeverinte a fost adusa pentru recalcularea pensiei, iar cealalta pentru pensionare. Intrucat au existat suspiciuni asupra veridicitatii acestora, conducerea CJP a cerut sprijinul politistilor. „Sunt suspiciuni […]
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii vor ţine audienţe şi la Sindicatul Pensionarilor
Casa Judeţeană de Pensii a încheiat un protocol de colaborare cu Sindicatul Pensionarilor din Botoşani. Marius Budăi, directorul CJP, a declarat că protocolul prevede întâlniri de cel puţin o dată pe lună între reprezentanţi ai instiutuţiei şi pensionari. „O primă acţiune va avea loc pe 1 octombrie, de Ziua internaţională a persoanelor vârstnice. Ulterior, vom […]
Arhivele din zona industrială vor fi preluate de o firmă privată. Vezi când vor fi eliberate adeverinţele
O societate privată din Botoşani va prelua arhivele din zona industrială. Directorul Casei Judeţene de Pensii, Marius Budăi, susţine că cel mai probabil în maxim două luni vor fi eliberate şi adeverinţele pensionarilor, necesare recalculării pensiilor. La nivelul judeţului, adeverinţele sunt necesare la peste 20 de mii de oameni. Aceștia au fost angajați ai unităților […]
Directorul de la Pensii ţine audienţe în judeţ
Directorul Casei Judeţene de Pensii, Marius Budăi, se întâlneşte cu pensionarii în teritoriu. Acesta a decis să ţină audienţe în oraşele din judeţ, pe lângă cele două municipii. Prima audienţa a ţinut-o, săptămâna trecută, la Darabani şi urmează ca joi, 11 septembrie, să meargă la Săveni. „Vreau să vin în întâmpinarea cetăţenilor din judeţ care […]
Sute de pensionari au dat în judecată Casa de Pensii
Casa Judeţeană de Pensii se judecă cu aproape 500 de pensionari, nemulţumiţi de modalitatea de acordare și stabilire a drepturilor de pensie. Potrivit directorului CJP, Marius Budăi, cei mai mulţi dintre pensionari au dat în judecată instituţia pe motiv că pensia este fie prea mică, fie că nu i-au fost luate în calcul grupele de […]
Mii de solicitări pentru bilete în stațiunile de odihnă și tratament
Mii de botoșăneni au solicitat anul acesta bilete pentru stațiunile de tratament și de odihnă. An de an, botoșănenii depun cereri la Casa Județeană de Pensii Botoșani pentru a intra în posesia unui bilet cu destinația unei stațiuni baleno-climaterice. Anul acesta, potrivit directorului Casei Judetene de Pensii, Marius Constantin Budăi, au fost înregistrate 4950 de […]
Vezi cine ar putea prelua şefia Casei Judeţene de Pensii
Casa Judeţeană de Pensii va rămâne în luna iulie fără director, după ce actualul manager Ştefan Dodiţă va ieşi la pensie. Postul este atribuit PSD, iar în cărţi pentru preluarea şefiei instituţiei este social-democratul Marius Budăi. Ştefan Dodiţă iese la pensie la limită de vârstă, postul de director devenind astfel vacant.
Peste o mie de botoșăneni își plătesc anual singuri contribuțiile de asigurări sociale. Află detalii!
Circa 50 la sută dintre botoșănenii care își plătesc, anual, singuri contribuțiile către stat prin contract de asigurare socială încheiat cu Casa Județeană de Pensii Botoșani sunt persoane care muncesc în străinătate, dar și persoane aflate în pragul pensionării care primesc decizii de respingere a dosarului pe motiv că mai trebuie să cotizeze o lună-două […]