Două posturi de asistent comunitar de la Corni au fost desfiinţate de Primărie, deşi finanţarea era asigurată de Ministerul Sănătăţii. Lidia Onofrei, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică a catalogat această măsură drept abuzivă şi a prezentat-o, miercuri, în faţa reprezentantului Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, Alexandru Cumpănaşu, care s-a întâlnit cu prefectul judeţului […]
Etichetă: Asociatia pentru Implementarea Democratiei
Parlamentarii şi consilierii locali vor fi incluşi ca sector vulnerabil în Strategia naţională anticorupţie
Parlamentul şi consiliile locale vor fi incluse în categoria sectoarelor vulnerabile la corupţie, potrivit noii Stategii naţionale anticorupţie, a declarat, miercuri, la Botoşani, Alexandru Cumpănaşu, directorul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID). Potrivit acestuia, până acum, vechea strategie anticorupţie prevedea că doar patru sectoare de activitate, sănătate, interne, educaţie şi finanţe sunt vulnerabile la corupţie, însă […]