FOTO! Aparatură performantă donată de Organizația ”Salvați Copiii” la Maternitatea Botoșani. Amalia Năstase, prezentă la eveniment

Maternitatea Botoșani a primit aparatură performantă de la Organizația Salvați Copiii România. Donația constă într-un ventilator neonatal și un ecograf performant în valoare de 28.400 euro, care să îi ajute pe medici să salveze viața copiilor născuți prematur. La eveniment a participat Amalia Năstase, ambasador al campaniei, și Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii României. Gabriela […]

Demersuri pentru deschiderea unei noi săli de operații la Spitalul Județean

sala de operatie

Reprezentanții Spitalului Județean au solicitat sprijinul Consiliului Județean și Ministerului Sănătății pentru dotarea unei noi săli de operații pentru Secţia de Ortopedie-Traumatologie. În prezent secția deține doar o sală de operație  iar punerea în funcțiune a unei noi săli ar scădea durata de aşteptare a pacienţilor până la intervenţia chirurgicală. Potrivit medicului Ștefan Bercea, purtătorul de […]

Spitalul Județean cumpără aparatură pentru Compartimentul de Neurochirurgie

Spitalul Județean va achiziționa, până la sfârșitul lunii august, aparatura necesară pentru Compartimentul de Neurochirurgie. Este vorba de o masă de operație și o lampă scialitică. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, medicul Ștefan Bercea, procedura de achiziție a aparaturii, în valoare de 200.000 lei, a demarat la începutul acestei luni. ”Sperăm ca până la […]

Vezi când va deveni funcțional Compartimentul de neurochirurgie de la Spitalul Județean și câte paturi va avea!

Cazurile de neurochirurgie vor putea fi tratate si la Spitalul Judetean.  Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean, a declarat că Compartimentul de neurochirurgie va deveni funcțional până la sfârșitul anului și că va avea zece paturi. Doi medici care termină rezidențiatul urmează să fie angajați la Spitalul Județean. ”Sunt multe urgențe majore care merg la Iași, […]

Aparat de 100.000 euro pe Secția de ortopedie a Spitalului Județean

Spitalul Județean va achiziționa un aparat de ultimă generație pentru Secția de Ortopedia. Este vorba de un aparat artroscop, care costă nu mai puțin de 100.000 euro. Banii au fost alocați de către Ministerul Sănătății. ”Investigațiile cu artroscop erau făcute în alte județe. Prin achiziția acestuia, într-un an ne vom crește cu 300 intervențiile chirurgicale. […]

Donație de 50.000 lei la Secția de Medicină Fizică și Recuperare a Spitalului de copii

Rotary Club Botosani impreuna cu Rotary Club of Ware, club partener din Marea Britanie, au sponsorizat Laboratorul de Balneofizioterapie si Recuperare Medicala (baza de tratament) – sectia pediatrie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta “Mavromati” cu echipamente medicale  de ultima generatie ce  vor permite echipei de specialisti condusa de dr. Constantin Tudorache sa creasca actul […]

Cadrele medicale de la Spitalul Județean s-au plâns președintelui Consiliului Județean de aparatura medicală

cadre medicale

Cadrele medicale de pe o secție a Spitalului Județean s-au plâns președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, de aparatura medicală învechită cu care sunt nevoiți să lucreze. Sorescu spune că personalul medical a acuzat faptul că lucrează cu aparatură medicală din anul 2000. Reprezentanții CJ au trimis către Ministerul Sănătății o listă cu necesarul de aparatură […]

Conducerea Spitalului Județean achiziționează aparatură la Maternitate, după dezvăluirile medicului Prăjinariu

Conducerea Spitalului Județean a decis să achiziționeze o parte din aparatura deficitară la Secția de Obstetrică și Ginecologie, după dezvăluirile făcute de medicul Eugen Prăjinariu. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, medicul neonatolog a adresat și un raport scris conducerii unității spitalicești cu privire la aparatura existentă la Maternitatea Botoșani, care este ieşită din uz sau incompletă. Ioan […]

Medicii americani, impresionaţi de condiţiile din sălile de operaţii de la Spitalul Judeţean

Medicii americani de la Medical Mission au rămas impresionaţi plăcut de modul cum arată sălile de operaţii de la Spitalul Judeţean. Un cadru medical a declarat că unitatea spitalicească din Botoşani deţine aparatură medicală asemeni unităţilor spitaliceşti din SUA. „Ne-a impresionat ceea ce am văzut la Blocul operator. Condiţiile mi s-au părut similare cu a […]

Saloane moderne cu aparatură învechită, la Maternitatea Botoşani

Aparatură veche de aproape 30 de ani la Maternitatea Botoşani. Medicii spun că aparatele sunt uzate, iar din acest motiv fac cu greu faţă cazurilor medicale.  Medicul Gina Puflea, coordonatorul Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie, a declarat că la această dată este nevoie stringentă atât de un cardioscop, cât şi de un ecograf performant care costă […]