…
Etichetă: alegeri psd
A fost aleasă noua conducere a organizației PSD din municipiul Botoșani
Sâmbătă a fost aleasă noua conducere a organizației PSD din municipiul Botoșani, prin votul celor 133 de delegați la Conferința municipală. Președinția organizației a revenit directorului de la fabrica de confecții Rapsodia Conf, Mihai Tincu, care a fost votat de 87 de delegați și care a fost susținut și de președintele partidului, Doina Federovici. Contracandidatul său, […]
Alegeri pentru șefia PSD. Doina Federovici: Dacă am sprijinul colegilor, voi candida
Alegerile interne în cadrul Organizației județene a PSD Botoșani vor avea loc în cel mai scurt timp. Doina Federovici, președintele interimar al PSD Botoșani, a declarat că la nivelul țării sunt 11 organizații județene aflate într-o situație de interimat. Alerile ar putea avea loc până la sfârșitul lunii iunie. Federovici susține că competiția este deschisă […]
Doina Federovici, despre alegerile pentru șefia PSD: Domnul Macaleți mi-a transmis intenția de a se retrage
Unul din candidații la funcția de președinte al organizației județene PSD bate în retragere. Este vorba de Costică Macaleți, care ar fi renunțat la a mai candida alături de Doina Federovici la șefia partidului. Acest lucru a fost confirmat chiar de actualul președinte al PSD Botoșani, Doina Federovici. ”În acest moment așteptăm formarea noului guvern, […]
PSD ar putea anula alegerile de duminica viitoare de la Botoșani
Alegerile interne din organizația județeană PSD Botoșani ar putea să nu mai aibă loc pe 30 aprilie, așa cum s-a stabilit inițial. Conducerea centrală a partidului a cerut ca alegerile la nivel județean să fie organizate după o anumită procedură, care prevede și organizarea de alegeri și în eșaloanele inferioare, adică la organizațiile comunale, orășenești […]
Alegeri la PSD Darabani. Vezi cine va conduce organizația!
Organizația PSD din orașul Darabani a organizat, luni după-amiază, conferința de alegeri. În prezența liderului partidului, Andrei Dolineaschi, social- democrații dărăbăneni și-au ales nou președinte. Este vorba de primarul Corneliu Aroșoaie, care a mai obținut un mandat în fruntea organizației. El a fost singurul candidat, fiind votat în unanimitate prin vot deschis. La conferință a […]
Femeile social democrate au ales preşedintele organizaţiei
Social democrata Tereza Nica a fost realeasă, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale de femei. Ea a fost desemnată preşedinte prin vot deschis, fiind susţinută în unanimitate de cei 137 de delegaţi din cei 190 invitaţi la conferinţă. De altfel, Tereza Nica a fost singura candidată pentru această funcţie. Conferinţa a avut loc […]
Alegeri în organizaţia de femei a PSD până pe 30 septembrie
Femeile social-democrate îşi vor alege noua conducere până pe 30 septembrie. Doina Federovici, preşedinta organizaţiei de femei a PSD, a declarat că vor fi alegeri atât la organizaţia judeţeană de femei, organizaţia de tineret, organizaţia pensionarilor şi structura aleşilor locali. „Până în 30 septembrie vom închide alegerile în cadrul organizaţiei judeţene. Vrem să intrăm în […]
PSD şi-a definitivat conducerea
Social-democraţii botoşăneni şi-au definitivat, sâmbătă, conducerea. Eiu au ales, în cadrul Consiliului Judeţean, noul Birou Permanent Judeţean, implicit vicepreşedinţii, secretarul executiv şi trezorierul, dar şi Comitetul Executiv. Atât cei 17 vicepreşedinţi, cât şi secretarul executiv sau trezorierul au fost aleşi prin vot deschis. Vicepreşedinţi au devenit: Doina Federovici, Tamara Ciofu, Mihai Baltă, Manuela Zarug, Cosmin […]
Au fost aleşi noii lideri ai PSD Botoşani
Conferinţa Judeţeană a PSD Botoşani a votat, duminică, noua conducere a partidului. Funcţia de preşedinte al partidului i-a revenit, în urma votului deschis, deputatul Andrei Dolineaschi. El a fost singurul candidat şi a fost votat de toţi delegaţii la Conferinţa judeţeană. „Mulţumesc pentru încrederea acordată. Sper să nu dezamăgesc şi nu cred că funcţiile pe […]
Au început alegerile la PSD Botoşani
Peste 500 de delegaţi participă, duminică, la Conferinţa judeţeană a PSD Botoşani, care se desfăşoară la Teatrul Mihai Eminescu şi care are ca obiectiv alegerea preşedintelui organizaţiei. Singurul candidat înscris în cursă este deputatul Andrei Dolineaschi. Printre invitaţi vicepreşedintele PSD, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, preşedintele PSD […]
Alegeri pentru preşedinţia PSD Botoşani în luna aprilie
Social-democraţii botoşăneni îşi vor alege liderul pe 6 aprilie. Potrivit secretarului executiv al PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă, sâmbătă, 9 februarie, s-au declanşat adunările generale de dare de seamă şi alegeri la Ripiceni şi Manoleasa, urmând ca până pe 20 martie aceste adunări să fie terminate. „Adunările generale au două puncte principale la ordinea de zi: alegerea […]