Florin Ţurcanu despre fratele său Mihai Ţurcanu: Sunt sigur că va ajunge europarlamentar

mihai turcanu pnl botosani1

Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, şi-a manifestat, luni, convingerea că fratele său, Mihai Ţurcanu, va ajunge în Parlamentul European, chiar dacă poziţia a şaptea, pe care s-a aflat, nu a fost eligibilă. Florin Ţurcanu susţine că cel târziu în toamnă, după alegerile prezidenţiale, Mihai Ţurcanu va fi europarlamentar, ca urmare a retragerii din Parloamentul European […]

Numărătoare paralelă a PSD în municipiul Botoşani s-a finalizat. Vezi rezultatele!

alegeri - femeie la vot- Botosani

Social democraţii susţin că şi-au atins ţinta la alegerile europarlamentare, după ce şi-au dublat numărul voturilor obţinute în 2009, în timp ce PNL şi PDL au fost marile dezamăgiri. Potrivit datelor statistice ale PSD, în municipiul Botoşani partidul a obţinut 9856 de voturi reprezentând 36,65%. Locul doi a fost o surpriză, candidatul independent Mircea Diaconu, […]

Târzioru transformă PNL într-un partid de 5% la Săveni

relu tarzioru, primar de saveni

Primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, a transformat PNL-ul într-un partid de 5%, după ce la ultimele alegeri a câştigat tot ce se putea câştiga. După ce a plecat din partid şi a trecut la PSD, Târzioru a făcut campanie în favoarea Alianţei PSD- UNPR- PC. Astfel, la europarlamentare la Săveni, PSD- UNPR- PC a obţinut […]

Vezi cât a fost prezenţa la vot la europarlamentare!

alegeri- femeie la vot- Botosani

Biroul Electoral Central a comunicat oficial prezenţa la vot la alegerile europarlamentare de duminică. Potrivit datelor BEC, în judeţul Botoşani s-au prezentat la urne 32,29% din cei 364.770 de alegători înscrişi pe liste. Prezenţa la vot este peste media naţională, care a fost de 32,16%. Într-un clasament al judeţelor, în funcţie de prezenţa la vot, […]

VIDEO Bucurie reţinută la sediul PSD. Portariuc şi parlamentarii PSD şi UNPR s-au bucurat, însă nu au ciocnit şampanie

alegeri europarlamentare la sediul PSD Botosani

Bucurie reţinută, duminică seară, la sediul PSD din Botoşani. Preşedintele executiv, Ovidiu Portariuc, şi parlamentarii PSD, senatoarea Doina Federovici şi deputaţii Tamara Ciofu şi Mihai Baltă, dar şi senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, s-au bucurat, însă nu au ciocnit şampanie şi nici nu s-au manifestat foarte zgomotos. VEZI AICI VIDEO!! Deşi sondajele efectuate la ieşirea de […]

PSD- UNPR- PC a câştigat europarlamentarele, potrivit exit-poll-urilor

alegeri - femeie la vot- Botosani

Trei sondaje efectuate la ieşirea de la urne indică faptul că Alianța electorală PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile europarlamentare de duminică. Astfel, conform exit-poll-ului realizat de CSCI, comandat de România TV, Alianța electorală PSD-UNPR-PC a obținut 43% la alegerile europarlamentare de duminică, PNL – 14%, iar PDL – 12%, . Acelaşi sondaj arată că PMP a […]

Şeful CJ neagă acuzaţiile PSD privind turismul electoral

turcanu florin la sediul PNL Botosani

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a respins, duminică, acuzaţiile liderilor PSD privind implicarea sa sau a instituţiei pe care o conduce în transportul alegătorilor la secţiile de votare. El spune că maşinile instituţiei nu au făcut „turism electoral” şi cataloghează declaraţiile PSD ca fiind „minciuni gogonate”. „Nu s-a pus problema ca vreun consilier de-al meu […]

Preşedintele Consiliului Judeţean, acuzat că face turism electoral cu maşinile instituţiei

masina cj transportand alegatori la vot Botosani

PSD Botoşani a depus, duminică, mai multe plângeri către autorități prin care se solicită tragerea la răspundere a persoanelor care încearcă fraudarea votului pentru alegerile europarlamentare. Social-democrații arată că au probe care dovedesc că există mașini, dintre care unele ce aparțin Consiliului Județean, care transportă alegători la secțiile de votare. Persoanele transportate au declarat că […]

Cătălin Flutur: Am votat pentru o Europă mai bună

alegeri Catalin Flutur la vot- Botosani 001

Liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a votat, duminică, la alegerile europarlamentare. El a mers la vot nu cu soţia, ci alături de alţi trei lideri PDL din Botoşani, Cristian Achiţei, Dan Humelnicu şi Gabriel Alecsandru. „Am votat pentru o Europă mai bună, am votat pentru lista pe care partidul meu a propus-o, pentru că ştiu […]

Peste 1.100 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră supraveghează desfășurarea alegerilor

doua persoane cabina de vot alegeri

Peste 1.170 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenați, la data de 25 mai a.c., în județul Botoşani, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru protecția celor 420 de secţii de votare,  pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European. Pentru asigurarea unui proces electoral corect şi echidistant, la nivelul judeţului […]

Comunicat PNL: Duminică, Botoșaniul își votează europarlamentarul!

Partidul Național Liberal (PNL) încheie astăzi campania electorală pentru Parlamentul European! Am făcut ce am făcut în toți acești 25 de ani! Am spus tuturor cetățenilor acestui județ cine suntem, care este candidatul nostru, și care sunt rațiunile pentru care acesta va merge, evident cu ajutorul votului dumneavoastră, în Parlamentul European. Mihai Țurcanu este soluția […]