Primarul comunei Havârna: Îmi pare rău că nu s-a carantinat mai înainte
…
…
…
…
…
…
….
…
…
…
…
…
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta au fost prezenți astăzi pe DJ 293, tronsonul Dumeni – Havârna, acolo unde se lucrează la turnarea covorului asfaltic. Lucrările au fost demarate astăzi și conform estimărilor, vor fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni, stratul de asfalt fiind turnat pe o lungime de 10 […]
Ordinea şi liniştea publică la marşul auto de protest, organizat sâmbătă, 30 iulie a.c., între orele 09.30 – 14.00, în localităţile Havîrna şi George Enescu din judeţul Botoşani, va fi asigurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cooperare cu lucrători de poliţie. Oamenii legii vor lua măsurile legale necesare pentru desfăşurarea în condiţii normale […]
Două firme din Suceava vor împăduri zeci de hectare de teren degradat în comuna Havârna.Este vorba de societăţile comerciale Pastravul Holdean SRL si Hansilva SRL, ambele din Broşteni, care s-au asociat pentru realizarea unor lucrări de împădurire finanţate de Administraţia Fondului de Mediu. Cele două firme, care au participat la licitaţie în asociere, au prezentat […]
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, îi sugerează primarului comunei Havârna, Gheorghe Havârneanu, să insiste la Guvern și să solicite fonduri pentru reabilitarea drumurilor comunale. Șeful județului susține că primarul de Havârna ar avea șanse mari de reușită în acest demers, mai ales că este în PSD. Declarația a fost făcută pe fondul protestului care a […]
Una dintre măsurile de dezvoltare rurală incluse înStrategia de Dezvoltare Locală a Asociației GAL ”Valea Bașeului de Sus” implementată în cadrul PNDR 2007 – 2013 este Măsura 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale. La GAL ”Valea Bașeului de Sus” s-au […]
Pe DJ 293 care face legătura dintre Havârna şi Dumeni nu au fost efectuate reparaţii de întreţinere şi plombare de aproximativ 10 ani
Din dispoziţia ministrului Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, în cursul zilelor de 19 şi 20 decembrie, în judeţul Botoşani, s-au desfăşurat misiuni de aprovizionare a populaţiei aflată în dificultate din cauza căderilor masive de zăpadă. Astfel, 3000 de pâini şi o tonă de alimente provenind de la Cantina Municipiului Botoşani au fost trimise cu jandarmi […]
Poliţiştii au verificat legalitatea acţiunilor de vânătoare desfăşurate pe raza comunelor Vorniceni, Havirna, Stiubieni. Potrivit unui comunicat de presă, conducerea I.P.J. Botoşani a dispus verificări în cazul câinilor împuşcaţi în localităţile amintite. In urma cercetărilor efectuate de lucratorii Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase s-a stabilit ca terenurile de pe raza comunelor pe care s-a sesizat […]
Partenerii proiectului „Colaborare transfrontalieră pentru gospodărirea în sistem european al deşeurilor” informeaza opinia publica ca in luna februarie 2012 vor organiza 2 conferinte interactive, cu participarea tuturor factorilor locali si regionali interesati