Nemulţumiri de la o ţeavă subterană spartă în zona Liceului „Mihai Eminescu”

Un botoşănean reclamă lucrările de mântuială făcute de muncitorii de la Nova Apaserv la o conductă de apă spartă în zona Colegiului „Mihai Eminescu”. Daniel Chiriac, care locuieşte pe strada Primaverii 7, Bl. P7, Sc.A, ap.23, susţine că a sesizat conducerea Nova Apaserv cu privire la acest aspect fără succes, pentru că în zonă apa curge în continuare. El […]

Spectacol lectură, joi, la Teatrul Mihai Eminescu

Teatrul Mihai Eminescu deschide seria spectacolelor lectură aducând în prim planul publicului texte contemporane din dramaturgia română şi universală. „Spectacolele lectură sunt o provocare atât pentru actorii care trebuie să se concentreze aproape exclusiv pe valenţele textului cât şi pentru spectatorii incitaţi să-şi imagineze posibile montări”, a precizat Traian Apetrei, directorul general al Teatrului Mihai […]

Promovabilitatea cea mai mare la Bac, la Eminescu. În două licee niciun elev nu a trecut examenul

Inspectoratul Şcolar Judeţean a efectuat un top al promovabilităţii pe licee. Promovabilitatea cea mai mare a fost înregistrată la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, cu un procent de 92,82%, urmat de Liceul Teoretic ” Nicolae Iorga” cu 74,02%. La două unităţi de învăţământ din Botoşani, respectiv la Grup Şcolar Ştefăneşti şi Liceul de Cooperaţie-particular- promovabilitatea a […]

După-amiază chiliană, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani

Vineri, 23 martie 2012, ora 17,00, in Sala de lectură  a Bibliotecii „Mihai Eminescu” Botoşani, va avea loc prezentarea cărtii “Din literatura chiliană contemporană”,  selecţie, traduceri şi prezentări de Mario Castro Navarrete. Autorul lucrării, vechi şi bun prieten al instituţiei de cultură botoşănene, chilian de origine, este licenţiat in filosofie la Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi, De-a […]

Titlul „Miss Preuniversitaria” ajunge la Colegiul „Gheorghe Asachi”

Aura Teliban a câştigat, joi seară, concursul de frumuseţe Miss Preuniversitaria 2012. Este elevă în clasa XII E la Colegiul  Gheorghe Asachi şi are 19 ani. Titlul de „Miss Popularitate” a fost adjudecat de Cristina Dutcă, elevă în clasa XI D la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” . Zece liceence s-au întrecut, joi seară, în finala concursului de frumuseţe Miss […]

Candidatele de la Laurian şi Eminescu, cele mai multe voturi în topul Miss Popularitate

Cu 24 de ore înainte de finala concursului de frumuseţe Miss Preuniversitaria 2012, candidatele de la Colegiul Naţional AT Laurian şi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu conduc în topul preferinţelor votanţilor „Miss Popularitate”. Ionela Iacobiţă (Mihai Eminescu) şi Cristina Dutcă (AT Laurian) au fost fost votate de 22 şi, respectiv 20% din cei 1.462 […]

Vezi câştigătorii Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul AT Laurian

Concursul de frumuseţe Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul Naţional AT Laurian Botoşani şi-a desemnat, sâmbătă seară, câştigătorii. Juriul a decis ca premiul I şi titlul de Miss Preuniversitaria să revină elevei Cristina Dutcă, din clasa a XI-a D. Adolescenta de 17 ani va reprezenta liceul în finala judeţeană din 15 martie, ea urmând să intre în […]

Vezi câştigătorii Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul Octav Onicescu

Concursul de frumuseţe Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul Economic Octav Onicescu Botoşani şi-a desemnat, joi seară, câştigătorii. Juriul a decis ca premiul I şi titlul de Miss Preuniversitaria să revină elevei Maria Padovei din clasa a XII-a B. Adolescenta de 19 ani va reprezenta liceul în finala judeţeană din 15 martie, ea urmând să […]

Vezi câştigătorii Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul Gheorghe Asachi

Concursul de frumuseţe Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Botoşani şi-a desemnat, miercuri seară, câştigătorii. Juriul a decis ca premiul I şi titlul de Miss Preuniversitaria să revină elevei Aura Teliban din clasa a XII-a E. Adolescenta de 19 ani va reprezenta liceul în finala judeţeană din 15 martie, ea urmând să […]

Primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, râvnește la fotoliul de deputat

Primarul comunei Mihai Eminescu, vicepreşedintele PNL, Verginel Gireadă, a anunţat în emisiunea „Dialog deschis” de la Tele’M ca se gândeşte să candideze pentru un mandat la Camera Deputaţilor. El renunță astfel la încă un posibil mandat de primar și susţine că, în locul lui, există posibilitatea de a candida chiar soția sa. Florin Ţurcanu, liderul […]

Astăzi se împlinesc 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Vezi programul acţiunilor dedicate marelui poet!

Botoşaniul este, duminică, Capitala culturii româneşti. Aici s-a născut în urmă cu 162 de ani cel mai mare poet şi scriitor român al tuturor timpurilor- Mihai Eminescu. Pe lângă poeziile scrise, Eminescu este cunoscut ca prozator şi jurnalist roman, socotit de cititorii romani şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura […]

Zilele Eminescu, marcate între 13 şi 15 ianuarie. Vezi programul din acest an

Manifestările dedicate Zilelor Eminescu vor debuta pe 13 ianuarie, la Bălţi, Republica Moldova. Pe 14 ianuarie, activităţile se vor muta la Soroca, iar pe 15 ianuarie se vor desfăşura la Botoşani. Iată programul Zilelor Eminescu VINERI,  13 ianuarie Ora 9,00 – Deplasare a invitaţilor la Bălţi – Republica Moldova. Întâlnire cu oficialităţile din Bălţi. Depuneri […]

Maraton muzical și coregrafic, vineri, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”

Teatrul „Mihai Eminescu” a găzduit, vineri seară, un adevărat maraton artistic al tinerelor talente muzicale la care au participat copii și adolescenți din Botoșani, Iași și Suceava, care au fost premiați în ultimii doi ani la festivalurile naționale și internaționale. În afara momentelor muzicale atît moderne, folclorice cât și clasice, spectacolul a fost condimentat din […]

Cea mai mică notă cu care s-a intrat la Laurian a fost 6,99, iar la Eminescu 6,52

Inspectoratul Şcolar Judeţean a realizat statistici privind notele minime de admitere la toate liceele din Botoşani, în urma repartizării computerizate (Lista candidati admisi la Botosani) care a avut loc marţi. Astfel, cea mai mare nota de accedere la liceu s-a inregistrat la Grupul Scolar Darabani, iar cea mai mică, 3,89, la Grup Scolar Agricol Petru […]

„Eminescu, Luchian, Evocari”, manifestare in memoria pictorului Stefan Luchian

Memorialul Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”  în colaborare cu Fundaţia Ştefan Luchian – Botoşani, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” –  Botoşani şi Şcoala nr.6 „Grigore Antipa” – Botoşani organizează în ziua de vineri, 28 ianuarie 2011, ora 10,30 la Casa Ceomac-Cantemir din Botoşani cea de-a doua parte a activităţii culturale Eminescu, Luchian. Evocări. […]

”Ganduri despre Eminescu”, proiect derulat de Asociatia culturala ”Vis de Artist”

Asociatia culturala ”Vis de Artist” in parteneriat cu Scoala nr. 11 Botosani organizeaza vineri, 14 ianuarie 2011, la ora 17, in incinta Muzeului Judetean, manifestarea intitulata ”Ganduri despre Eminescu”. Vor participa elevi de la Scoala 11 coordonati de prof. Anisoara Mighiu, Camelia Gavril, Rozalia Groza, Filareta Rumega, de la Colegiul National ”A.T.Laurian”, prof. Coca Dorica, […]

„In asteptarea lui Mos Nicolae”, spectacol desfasurat, duminica, la Teatrul „Mihai Eminescu”

Duminica, la Teatrul ”Mihai Eminescu”, a avut loc spectacolul ”In asteptarea lui Mos Nicolae”. Organizata de Asociatia culturala ”Vis de Artist” in colaborare cu Consiliul Judetean, Muzeul Judetean, Directia pentru Sanatate Publica, Teatrul ”M. Eminescu”, manifestarea a fost cuprinsa  in cadrul programului ”Intalnirea de astazi”, ajungand la editia a XIX-a. Au evoluat pe scena 182 […]

Spectacolul caritabil „De Crăciun, fii mai bun!”, organizat la Teatrul Mihai Eminescu

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani împreună cu O.N.G.-ul: Împreună vom reuşi! si cu sprijinul Teatrului M. Eminescu Botoşani şi al florăriilor Ioli şi Iza, au organizat, sâmbătă, 4 decembrie, spectacolul caritabil "De  Crăciun, fii mai bun!", ediţia a II-a.  În cadrul acestuia  participanţii s-au putut  bucura de muzică de calitate, scenete, dansuri tradiţionale şi colinde. […]