Președintele Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate, Dacian Cioloș, a ajuns miercuri, la Botoșani, pentru o întâlnire internă cu membrii și susținătorii partidului.
Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că susține alături de colegii săi social-democrați demersurile locuitorilor din zona Moldovei pentru accelerarea realizării investițiilor în modernizarea infrastructurii rutiere
După Victor Ponta, care a vizitat, sâmbătă și duminică Botoșaniul, un alt fost premier al României va ajunge miercuri în municipiul reședință de județ. Este vorba de
Au adunat în buchetul vieții multe primăveri, însă nu toate au fost însorite. Au ajuns într-un moment în care orice sprijin este un colac de salvare și orice zâmbet le fură, pentru o clipă, gândul de la soarta nefericită care le-a transformat în bolnave asistate social.
Prim-vicepreședintele organizației PNL Botoșani, Cristian Roman, a avut un discurs tăios la adresa PSD, duminică, în cadrul Comitetului de coordonare locală a PNL