Cadrele didactice nu mai primesc de anul acesta bilete de odihnă subvenţionate. Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Botoşani a primit o adresă de la Ministerul Muncii, care arată că în anul 2012 nu se acordă bilete de odihnă pentru bugetari, având în vedere constrângerile bugetare care au trebuit aplicate în contextul economic actual. Cadrele didactice beneficiau de 50% reducere la biletele de odihnă.
„Oamenii noştri vor primi bilete prin sindicat. Am negociat cu unele staţiuni, iar preţurile sunt convenabile. Biletele nu sunt subvenţionate, dar omul poate să stea şase zile la un preţ acceptabil„, a precizat Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani.