Un tânăr de 19 ani din Darabani a fost reţinut de poliţişti, după ce, în perioada 14-16 aprilie, a spart magazinul Universal din localitate, din care a furat bijuterii de argint în valoare de peste 20.000 de lei.
Gabriel Z. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă de furt calificat.
Acesta este de asemenea suspectat că în perioada 22 martie- 15 aprilie 2012, precum şi în cursul lunilor mai – iunie 2011, împreună cu un alt tânăr, a pătruns prin efracţie în curţile şi locuinţele mai multor familii din oraşul Darabani, precum şi în incita Magazinului Universal Darabani, de unde a sustras sau a încercat să sustragă bunuri şi bani, cauzând un prejudiciu total de peste 26.200 lei.
Gabriel Z. va fi prezentat joi, 19 aprilie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, cu propunere de arestare preventivă.