Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Botoşani s-au ales cu calificativele diminuate în urma evaluării activităţii pe anul trecut. Reprezentanţii Primăriei au făcut o evaluare a celor 120 de angajaţi pe activitatea desfăşurată anul trecut, iar pentru unii dintre aceştia rezultatele au lăsat de dorit. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că salariaţii care au primit calificativul diminuat nu vor mai putea să promoveze şi să primească salarii de merit în următorii doi ani.
„Cei care au primit calificativul maxim nu sunt foarte mulţi. În general, cei care au mai chiulit au mai fost penalizaţi şi la salariu. Sunt probleme pe toate compartimentele, iar acest lucru se datorează salarizării proaste. Omul mai caută să facă şi altceva pe lângă şi ocupă din timpul de program. În rest, nu sunt probleme deosebite, în sensul desfacerii contractului de muncă sau trimiterea la Comisia de disciplină a unora sau altora„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.