Primăria pune în parcuri bănci şi coşuri de gunoi de la Electroalfa

200 de bănci, care vor fi achiziţionate cel mai probabil de la societatea Electroalfa Botoşani, vor fi montate pe pietonal şi în parcurile din municipiul Botoşani. Băncile vor fi mult mai rezistente şi mai deosebite decât cele care sunt în prezent. O astfel de bancă va costa municipalitatea peste 500 lei. La licitaţia pentru achiziţia de mobilier stradal s-au prezentat trei firme, respectiv Electroalfa din Botoşani, o firmă din Suceava şi una din Reşiţa.

Am avut licitaţia pentru bănci, coşuri de gunoi şi stâlpi pentru delimitarea trotuarelor şi pentru panouri afişat. Am făcut o primă evaluare a ofertelor tehnico-economice şi cele financiare. Am analizat tehnic, pentru ca vrem să luăm şi calitate şi la un preţ bun şi probabil, Electroalfa va fi desemnat câştigătoarea licitaţiei. Este o achiziţie de peste 200 de bănci în primul anul, pentru că este vorba de un contract pe trei ani, un contract prin care anul acesta vor fi achiziţionate minim 200 de bănci, peste 500 de coşuri de gunoi, 20 de panouri de afişaj„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Pentru anul acesta au fost alocate 200.000 lei pentru achiziţia de mobilier stradal nou. Băncile care există deja pe pietonale şi parcuri vor fi distribuite în alte locuri din oraş. Recent, au mai fost montate bănci pe Calea Naţională şi urmează şi în zona industrială.

3 thoughts on “Primăria pune în parcuri bănci şi coşuri de gunoi de la Electroalfa

  1. De cand produce Electroalfa banci si cosuri de gunoi?Parca se ocupau de electronica,nu?Interesant…toate drumurile duc la Alfaland pana la urma nu?

  2. La acest pret de 5 milioane de lei bancile ar trebui spoite cu aur. Din avion se vede cum D-l Catalin Mugurel Flutur iroseste banii publici dupa bunul plac in favoarea sa si a acolitilor sai.In vara la alegerile locale vine scadenta.Adio D-le Catalin Mugurel Flutur din functia de primar !

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    probbail daca nu era Electroalfa, era alta firma. cred ca ar trebui sa incurajam productia locala, indiferent de cine este facuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *