Ambasadorul Republicii Chile la Bucureşti, Excelenţa Sa Maria Eliana Cuevas Bernales, a vernisat, vineri după-amiază, expoziţia „Chile Colonia. Aspecte din viaţa cotidiană”.
Expoziţia, găzduită de Muzeul Judeţean Botoşani, care se referă la perioada colonială a statului Chile, cuprinde 30 de litografii realizate în urmă cu un secol, prin intermediul cărora sunt prezentate aspecte ce ţin de istoria naturală, geografia şi etnografia Republicii Chile, dar şi obiecte din ceramică, lemn, piatră, metal, instrumente muzicale sau costume tradiţionale. Printre piesele de atracţie ale expoziţiei se află pălăria lui Zorro.
„Este o expoziţie organizată de Ambasada statului Chile în România. Expoziţia se referă la cei aproape 300 de ani de colonialism în statul Chile„, a spus directorul Muzeului, Lucica Pârvan.
În cadrul prezentei expoziţii se poate admira o colecţie de ceramică şi obiecte ornamentale din satele chiliene Quinchamali şi Pomaire.
„Vizita doamnei ambasador înseamnă posibilitatea de a cunoaşte realităţi ale unei ţări pe care nu o putem vedea, pentru că, se ştie, distanţă dintre Europa şi America de Sud este foarte mare. Chiar dacă expoziţia de faţă nu reprezintă actualitatea statului Chile de astăzi, ne deschide o pagină de istorie pe care poate mulţi nu o cunoaştem şi pe care o parcurgem cu mare plăcere„, a spus Gheorhe Median, muzeograf la Muzeul Judetean
Directorul Centrului de creatie din Botosani, Ion Ilie, i-a propus ambasadorului realizarea unor schimburi de experienta intra ansambluri folclorice din Chile si din Botosani.
Ambasadorul Republicii Chile la Bucureşti va vizita, maine, atelierul de olărit al Soniei Iacinschi şi Mănăstirea Vorona. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 30 aprilie.