Copreşedinţii USL Botoşani, Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu, reacţionează la decizia PDL Botoşani de a candida alături de PNŢCD şi Partidul Ecologist Român sub o altă siglă, respectiv Mişcarea pentru Botoşani.
Am luat la cunoştinţă tentativa puterii portocalii de a ascunde mizeriile făcute botoşănenilor în toţi aceşti ani prin lansarea Minciunii pentru Botoşani. Ce alt nume ar putea avea noua formaţiune patronată de Flutur şi Ţibuleac după ce au minţit electoratul cu neruşinare, sprijiniţi frenetic de acoliţii lor? Aşa zisa refacere a bulevardului, pavelarea si repavelarea pietonalului, Modern Calor, Nova ApaServ, peticirea pe bani grei a drumurilor din judeţ, au însemnat şi înseamnă tot atâtea ţepe trase cetăţenilor. Şi pentru ca minciuna să fie completă, într-un gest de cameleonism specific pedelist, noua formaţiune s-a colorat în verde încercând să ascundă sub preş mizeria portocalie creată ani la rând.
Ţinând cont de cele spuse mai sus, cerem imperativ partidului curcubeu să dea dovadă de respect pentru alegători şi să înceteze campania de dezinformare lansată, campanie care anunţă (după un tipar cunoscut deja de toamna trecută) trecerea unor aleşi USL la partidul Minciuna pentru Botoşani.
Facem un nou apel la raţiune şi cerem domnilor Flutur şi Ţibuleac să nu folosească instituţiile statului împotriva celor ce gândesc altfel decât domniile lor. Cerem, în acelaşi timp, prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, să vegheze la corecta aplicare a legii şi să nu permită celor din subordinea sa deraieri de la comportamentul democratic, se spune într-un comunicat de presă al USL.