Viceprimarul comunei Ripiceni a fost schimbat, joi, de consilierii USL. Florentin Calimandriuc face parte din PDL, iar consilierii USL, majoritari, au decis înlocuirea lui cu Elena Cristian, din PSD. Viceprimarul PDL a stat pe funcţie doar două luni.
„Am reuşit, în calitatea de vicepreşedinte şi responsabil al Colegiului Săveni, să schimbăm viceprimarul din comuna Ripiceni. Au fost lupte destul de dure, iar fostul viceprimar încerca să mă scoată din sală, să nu particip la o şedinţă publică. Acolo a fost un viceprimar interimar al nostru, acum două luni, iar când au avut loc alegerile a intervenit domnul primar de Mihălăşeni cu o anumită sumă, a participat şi dumnealui la acea şedinţă, a intervenit ca să cumpere voturile unor consilieri. A reuşit în momentul respectiv, a cumpărat voturile şi a spus că este trimis de cei de la Botoşani, pentru că dumnealui răspunde de acea comună. Eu am întrebat, cam cât au costat voturile şi mi-au spus vreo 300 milioane „, a spus Răzvan Rotaru, preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PSD.
nu exista viceprimar interimar!!!!!!!!!!!!! esti mai prost decat prevede legea.