Un elicopter SMURD a fost chemat, joi, să preia o femeie în vârstă de 39 de ani, care se zbate între viaţă şi moarte. Liliana Conache se află internată la Spitalul Judeţean Mavromati, iar familia, dar şi medicii doresc transferarea acesteia la o clinică din Târgu Mureş. Elicopterul SMURD, care trebuia să ajungă la ora 11.30, şi-a schimbat traseul, astfel încât familia bolnavei este disperată.
„Noi sperăm ca acest elicopter să ajungă în cel mai scurt timp. Liliana are tensiune 3 şi sperăm să o putem duce la Târgu Mureş, acolo unde am vorbit deja cu cadrele medicale, care o aşteaptă. Sper ca serviciile SMURD să îşi arate eficienţa”, a spus una din rudele bolnavei.
Bolnava din Botoşani are hemoptizie, iar starea sănătăţii se agravează dintr-un moment în altul.