Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au descoperit mai multe fraude la stabilirea alcoolemiei unor şoferi implicaţi în accidente rutiere. Deşi au fost găsiţi beţi la volan, mai mulţi şoferi au fost scoşi basma curată, în urma măsluirii unor documente la Institutul de Medicină Legală.
Practic, imediat după accident, etilotestul şi probele de sânge au arătat în câteva cazuri alcoolemii importante. Ulterior, în baza unor expertize „aranjate”, şoferii au scăpat de dosarul penal, alegându-se doar cu contravenţii.
Printre cei vizaţi se află şi fostul director al Direcţiei edilitare din Primăria Botoşani, Corneliu Vicenţiu Daniliuc, care a fost implicat în urmă cu doi ani într-un accident la Văculeşti. El s-a răsturnat atunci cu maşina Primăriei.
La etilotest, alcoolemia a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la probele de sânge 1,25 şi 1,15 grame/litru alcool pur în sânge. Ulterior, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că alcoolemia, după expertiza efectuată la Iaşi, a fost de doar 0,45, adică atât cât să nu fie dosar penal.
„Cu prilejul unui control tematic efectuat la unităţile locale de parchet, care a vizat inclusiv verificarea soluţiilor de netrimitere în judecată în cazul cercetării unor fapte privind încălcarea unor prevederi ale Ordonanţei 195/2002 (n.r.- Codul Rutier), au fost constatat şi nişte soluţii de netrimitere în judecată în baza unor expertize privind calculul retroactiv al alcoolemiei, făcute de Institutul de Medicină Legală„, a afirmat prim-procurorul Aurel Simion.
În aceeaşi situaţie cu Daniliuc se află alte şase persoane, oameni influenţi şi cu bani.
Iulian de la Voronskaya stiti ceva?
L-ai exemplificat numai pe Daniliuc, care este la pensie si nu mai are nici o putere. Dar care sunt numele celorlalti? Ori nu dati nici un nume, ori dati toate numele?