Viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că lucrările la mall-ul din Botosani sunt realizate în proportie de peste 80%. Potrivit acestuia, în mall ar mai trebui montate scările rulante şi făcute amenajări interioare, fiind posibil ca până în luna iulie acesta să fie deschis.
„Trebuie să vină firmele cu care sunt deja făcute contractele şi să-şi personalizeze fiecare spaţiul. Am înţeles că undeva până în vară să fie şi inaugurat. Este un punct pe care ni l-am propus de mult timp. Botoşaniul nu avea un mall şi am făcut tot posibilul să chemăm pe cineva încoace, un agent economic puternic, care a investit foarte mult pe Botoşani.Vor fi 600 de locuri de muncă, indiferent că sunt în comerţ, dar vor fi locuri de muncă şi vor fi de lăudat„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
Culoarea e mişto în draci!se vede gustul pentru estetic,frumos al celorde la urbanism…