Învăţământul botoşănean este, în aceste zile, în doliu după ce un dascăl mult îndrăgit de elevi s-a stins din viaţă pe 5 martie. Învăţătorul Cezar Grunzu era cadru didactic la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”.
„Ziua de 5 martie a adus multă durere atât elevilor din clasa I -a C a Liceului Teoretic”N. Iorga” Botosani, colegilor, cât şi familiei la dispariţia fulgerătoare a îndrăgitului dascăl, inv. Cezar Grunzu. La aflarea veştii, elevii domnului învăţător şi-au arătat durerea şi tristeţea dovedind cât de îndrăgit şi iubit era acest om minunat„, se precizează într-un comunicat trimis redacţiei.
Dumnezeu să-l ierte!