Cadrele didactice botoşănene s-au plâns, vineri, la şedinţa de sindicat organizată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), de salariile mici pe care le iau. Dascălii, în special cei din mediul rural, spun că nu mai supravieţuiesc cu salariul pe care îl primesc şi asta din cauza banilor care se duc pe navetă. Primăriile refuză, în continuare, să le deconteze acest drept motivând lipsa fondurilor.
„Cadrele didactice dau jumătate din salariu pe navetă, în condiţiile în care un debutant ia 600 lei. Ca să stea în gazdă nu le convine, pentru că trebuie să cumpere lemne şi să dea mai mult ca la oraş. Şi atunci ne-au semnalat că o duc foarte rău, că nu mai reuşesc să plătească dările la bănci şi CAR-uri cu asemenea dobânzi şi că le vine să-şi ia lumea în cap„, a declarat Maria Ţiprigan, liderul SIP.
Profesorii cer revenirea la salariile pe care le aveau înainte de a le fi diminuate, respectiv din 2009, şi plata drepturilor câştigate în instanţă într-un timp mai scurt şi nu eşalonat până în 2016.
E adevarat. Am colegi tineri care iau 700 lei salariu pe luna si 300 dau pe naveta. Vrem salariile de dinainte de taieri!
DAR PREGATIRILE DE 25 LEI ORA NU LE PUNETI? Nu va este rusine???NU FACETI NIMIC CU COPIII LA SCOALA DOAR CA SA LE LUATI PARINTILOR BANII.SUNT CARE POATE CASTIGA MULT MAI PUTIN CA VOI SI VA PLATESC IN PLUS INCOMPETENTA.NICI UNUI BUGETAR NU I SE PLATESTE NAVETA ,VOUA DE CE VI S=AR PLATI?????????
Da inainte de 89,se deconta cumva ceva pentru naveta?vrei sa muncesti,bine..acum cu privatele astea,de doi bani,orice neavenit e cadru didactic..