Grupul Școlar „Elie Radu” a deschis seria spectacolelor în care viitorii absolvenți de liceu își aleg cei mai frumoși colegi, respectiv Miss și Mister Preuniversitaria. Concursul își va avea finala pe data de 15 martie, când reprezentanții, pe fiecare liceu în parte, se vor întrece, la final fiind aleși cei mai frumoși liceeni din clasele a XII-a.
Liceul care a spart gheața anul acesta a fost Grupul „Școlar Elie Radu”, liceenii încercînd prin spectacolul organizat să introducă publicul în atmosfera unui bal de altădată.
10 perechi au defilat în fața juriului format din profesori și elevi ai liceului, dar și candidatul USL la Primăria Botoșani, Ovidiu Portariuc.
Prima proba la care au dat curs concurenții a fost cea de zi. Tinerii au îmbracat ținute de epocă purtate, pe vremuri, la baluri, încercând să fie cît mai grațioși în pașii făcuți pe scenă. Două balansoare așezate de o parte și de alta a scenei și un decor care a imitat ușa unui castel au întregit încercarea adolescenților de a-i plimba pe spectatori în vremurile de odinioară.
Proba a doua, cea sportivă, a încercat să îmbine perioada de epocă, imaginată printr-o seară de bal cu prinți și prințese, cu ritmurile muzicii moderne de azi. Concurenții au intrat în scenă acoperiți fiecare cu pelerine negre de care s-au debarasat în timp ce muzica a pornit cu ritmuri mai puternice. Proba la care fetele au fost îmbrăcate în negru, iar băieții în alb, a fost urmată de una de îndemânare. Tinerii au fost nevoiți să curețe, în pereche, cîte un cartof și cîte un măr, ambii concurenți folosindu-și doar o singură mână. Proba a stîrnit entuziasmul și hazul publicului care s-a manifestat zgomotos și energic în susținerea favoriților.
Proba se seară s-a remarcat așa cum e firesc prin eleganță, concurentele încercând să-și etaleze și mai mult farmecul. La această probă, concurenții au intrat în scenă, în perechi, băiatul ducându-și partenera pe unul din balansoarele amplasate în scenă. Probele au fost intercalate cu momente artistice susținute de elevi ai liceului, dar și de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”. Printre aceștia s-au numărat Anastasia Popistașu, Evolution Jr, Evolution, Diana Negruț, Veronica Prodan, Viviana Sposub, Alexandru Casandra, Mărgineanca, etc.
Cât timp juriul a deliberat, concurenții au intrat în scenă și, profitând de ritmurile populare interpretate de tinerii soliști de pe scenă, au încins o horă alături de cei trei prezentatori. Finalul spectacolului i-a declarat câștigători pe Ciprian Ungureanu și Manuela Brumari. Au mai primit premii Cristian Vartolomei, Anca Petraru, Diana Vițel. Cei doi care au câștigat titlul de Miss și Mister Preunviersitaria au primit și premii speciale din partea salonului Hermosa.