Sindicaliştii din învăţământ afiliaţi la Liga Sindicatelor din Învăţământ (LSI) Botoşani nu ştiu dacă vor ieşi în stradă pe 29 februarie, atunci când Cartel Alfa, filiala Botoşani, a anunţat un miting în faţa Prefecturii.
Liviu Axinte, liderul LSI, a declarat că a auzit de această acţiune de protest din presă.
„Eu nu am informaţii, pe linia confederaţiei noastre, că data de miercuri ar fi o acţiune de protest la care să participăm. O să vedem. Este posibil să participe şi colegi de-ai noştri, dar nu am avut discuţii concrete pe această temă. Am rămas şi eu surprins când am citit în presă„, a adăugat Axinte.
Acesta consideră că normal ar fi ca protestele cadrelor didactice să nu fie amestecate cu cele ale altor categorii sociale.