A făcut scadal la un bar situat pe strada Teatrului, pentru că nu a mai fost servit de barman

Masina Jandarmerie si jandarmiUn botoşănean de 34 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un scandal şi a distrus mai multe bunuri dintr-un bar. Marţi, în jurul orei 18.40, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani s-a deplasat, în urma unui apel, la un bar situat pe strada Teatrului din municipiul Botoşani, unde barmanul de serviciu a sesizat faptul că o persoană de sex masculin, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a distrus mobilierul şi mai multe sticle cu băuturi alcoolice.

Echipajul de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate a stabilit faptul că D.M., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Botoşani, după ce a consumat băuturi alcoolice în bar, s-a enervat datorită faptului că nu a mai fost servit de către barman şi a distrus mobilier, mai multe pahare şi câteva sticle de băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 6000 de lei.

Tânărul a fost condus la sediul inspectoratului, unde jandarmii i-au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, conform prevederilor art.217 din Codul Penal.

Dosarul va fi înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *