Comisie de expertiză în procesul dintre Spitalul Judeţean şi firma Sanomed, cea care a preluat, în urmă cu doi ani, activitatea laboratorului spitalului. Experţii judiciari au fost numiţi de instanţă şi analizează cererea firmei Sanomed privind achitarea de către Spitalul Judeţean a unei datorii de peste 700.000 lei.
Procesele dintre cele două părţi, începute în urmă cu aproape doi ani, nu s-au încheiat nici la această dată.
„Noi am plătit salariile angajaţilor, iar ei când ne-au decontat analizele medicale ne-au introdus şi salariile încă o dată. Practic, să plătesc dublu: o dată manoperă şi o dată separat, lucru care nu se poate. Este strigător la cer„, a spus medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean.
De partea cealaltă, şi Spitalul Judeţean solicită firmei private aceeaşi sumă de bani, respectiv peste 700.000 lei.
„În fiecare lună, ei trebuiau să ne ofere un profit de 70 milioane lei vechi, plus că le-am cerut să ne dea contravaloarea salariilor, care tot expertul o să stabilească, pe care le-am plătit noi, deşi angajaţii lucrau pentru ei. Firma, în decontul de cheltuieli, pe analiză, şi-au trecut şi manopera, deşi nu au plătit-o„, a precizat Victor Niţu, juristul Spitalului Judeţean.
Un nou termen al acestui proces va avea loc în luna februarie.