Reprezentanţii Spitalului Judeţean au definitivat noua structură organizatorică a unităţii care va funcţiona după comasare, iar concluzia este aceea că nu poate fi preluat întreg personalul TESA de la cele trei spitale comasate. Medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean a declarat că noua structură organizatorică cuprinde doar 59 de posturi TESA, ceea ce înseamnă că peste 30 de angajaţi vor trebui trimişi în şomaj. Cel mai probabil aceştia vor susţine o testare.
„Să ajungem acolo şi vom vedea cum se face selecţia. Legea spune că, cu acordul sindicatelor se ia fiecare salariat în parte şi se va da şi un test pentru ocuparea postului. Nu pot să pun unul că are ochi albaştri„, a spus Ovidiu Mimor.
Acesta susţine că testarea va fi dată doar de salariaţii TESA de la Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Copii şi Maternitate.
„Dacă hotărârea rămâne ca cea publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, că se preia numai personalul în limita normativului, intră la testare doar cei de la cele trei spitale, dacă se preia tot personalul, deja este o problemă„, a spus managerul Spitalului Judeţean.
Angajaţii TESA de la cele trei spitale au deschis o acţiune şi în instanţă prin care au contestat Hotărârea Consiliului Judeţean de comasare a spitalelor, însă acţiunea a fost respinsă ca fiind nefondată.
Pentru sinecuriştii TESA:Băi băieţi puneţi mâna pe lopeţi!că aţi simulat destul pe la birouri…poftiţi în câmpul muncii pentru ăia mai bătrâni!